George Emil Palade - In memoriam

Una dintre publicatiile pe care le citesc este Viata medicala, care - in ultimul ei numar (39/1029/25 septembrie 2009) - realizeaza o emotionanta aducere aminte a profesorului George Emil Palade, singurul roman laureat al Premiului Nobel, prezentand un interviu luat cercetatorului in anii `60 de Vintila Horia. Un interviu cu un savant de mare prestigiu, realizat de un deloc mai putin prestigios scriitor, ambii in exil. Unii conationali ai nostri, pentru a da satisfactie orgoliului romanesc, i-au adoptat si ii prezinta drept romani si pe Piotr Kapita si Elie Wiesel, dar chestiunea este cam fraudulenta, dupa mine. Imi amintesc, cu aceasta ocazie, de moartea in urma cu un an (pe 8 octombrie 2008) a lui Palade, trecuta aproape in anonimat si vreau sa readuc in atentie imaginea omului si profesorului, sa ramana in amintirea celor ce vor avea sansa sa citeasca acest text. Ungurii, mult mai putini numeric decat noi, se falesc astazi cu 14 laureati ai Premiului Nobel, pe care ii prezint in ordine cronologica: 1905 - Fülöp von Lenárd (fizica), 1914 - Robert Bárány (medicina), 1925 - Richard Zsigmondy (chimie), 1937 - Albert Szent-Györgyi von Nagyrápolt (medicina), 1939 - Leopold Ruziczka (chimie), 1944 - Isidor Rabi (fizica), 1961 - George von Békésy (medicina), 1963 - Eugene Wigner (fizica), 1971 - Dennis Gábor (fizica), 1986 - John Polányi (chimie), 1986 - Elie Wiesel (pace), 1994 - George Oláh (chimie), 1994 - John Harsányi (economie), 2002 - Imre Kertész (literatura). Este drept ca unii erau evrei si altii nemti si ca au dobandit faima in universitati americane de prestigiu, ca si romanul nostru, dar totusi sunt mari si multi... Romanii care s-au apropiat de acest premiu, instituit de chimistul suedez omonim, ca o cerere de iertaciune pentru ca a dat omenirii dinamita, au fost: Nicolae Paulescu, Alexandru Proca, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga (acesta relateaza framantarile sale si ceva din epopeea nominalizarii in romanul autobiografic Luntrea lui Caron), Mircea Eliade, Nichita Stanescu, si, la ambitia comunistilor, olteanul Marin Sorescu, poate cel mai putin potrivit din aceasta lista sau recent, Norman Manea (o carte interesanta este Nobel contra Nobel, in care Laurentiu Ulici contrapune unor laureati ai premiului pe unii scriitori romani contemporani, largind lista si la I.L. Caragiale si Tudor Arghezi. Speculativ, se mai pomenesc, in anumite cercuri literare, si numele Anei Blandiana, al lui Mircea Cartarescu, Augustin Buzura sau Nicolae Breban, pentru viitoare nominalizari, dar nimeni nu are o baza de discutie logica si nu exista unitate de vederi!). Se spune ca insusi Ceausescu ar fi aspirat la nemurirea conferita de intrarea in galeria Academiei Regale de Stiinte de la Stockholm, ca erou al pacii mondiale, asa cum si-ar fi dorit si Stalin, cateva decenii mai devreme. Despre Nicolae Paulescu si prioritatea sa in descoperirea insulinei, incununata cu atribuirea premiului catre canadienii Banting si Best s-a scris destul de mult, in incercarea de a restabili adevarul istoric si de a-i face o reparatie postuma (eu am fost mult mai trist atunci cand s-a refuzat montarea unei placi comemorative pe Spitalul Hotel Dieu din Ile de la Cite, unde Paulescu a lucrat alaturi de maestrul sau Lancereaux). Mai recent, profesorul Gheorghe Benga, de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca, a fost la randul sau vaduvit de Nobel, in 2003 Academia Regala Suedeza a Stiintelor acordand, in cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Nobel, premiul pentru Chimie pentru descoperirea rolului crucial jucat de canalele ionice si de canalele de apa – aquaporinele – in mentinerea vietii celulelor de orice fel, americanilor Peter Agre si Roderick MacKinnon, desi prioritatea romanului era de domeniul evidentei. Revenind la George Emil Palade, acesta s-a nascut la Iasi, in 19 noiembrie 1912, intr-o familie de intelectuali. Intre 1930 si 1940 a urmat Facultatea de Medicina din Bucuresti, sustinand doctoratul in stiinte medicale (pe atunci, medicina si chirurgie), cu o teza de histologie. In perioada razboiului a servit in corpul militar al armatei. Dupa razboi, casatorit cu fiica industriasului Nicolae Malaxa, Irina, s-a refugiat in Statele Unite, pentru a nu fi prins sub tavalugul comunist. A inceput sa lucreze pe un post de cercetator la New York University, de unde a plecat la Rockefeller Institute for Medical Research, unde a inceput colaborarea cu omul de stiinta belgian Albert Claude, in domeniul patologiei celulare. Profesorul Claude a devenit mentorul sau si indrumator in procedeul transformarii unor tesuturi in pasta, pe care o amesteca cu o solutie de zaharoza, pentru separarea subcomponentelor celulare: nuclei, ribozomi, microzomi etc., in scopul determinarii functiei in vitro. Microscopul electronic era inca la inceputul carierei sale, iar Palade a intrezarit importanta lui in studiile de citologie, pe care a dublat-o cu o abordare biochimica a cercetarii (fiind o persoana foarte modesta, Palade a afirmat mai tarziu ca progresele tehnice ce au revolutionat biologia in anii `50 si, apoi, `60 au fost cele care l-au condus la descoperirile sale). Practic, impreuna cu echipa sa, a fractionat celulele mitocondriale, a separat diferite fractiuni, a determinat morfologia componentelor izolate si a analizat biochimic si functional fractiunile mitocondriale izolate. In urma acestei analize, a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producator de energie. Cel mai important element al cercetarilor lui Palade a fost explicatia mecanismului celular al productiei de proteine. El a pus în evidenta particule intracitoplasmatice bogate in acid ribonucleic (ARN), la nivelul carora se realizeaza biosinteza proteinelor, numite la momentul descoperirii lor particulele sau corpusculii lui Palade, iar astazi ribozomi (ceea ce reflecta mai bine continutul), veritabile uzine energetice ale celulei. In anul 1974, a impartit Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina cu Albert Claude si Christian de Duve, motivatia Comitetului Nobel fiind, in ceea ce il priveste: "for discoveries concerning the functional organization of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology". Membru al National Academy of Sciences (adevarata academie americana, nu organizatii minore gen New York Academy of Sciences), laureat al multor premii, distinctii si titluri onorifice, Palade a fost invitat in 1973 la Yale University, iar din 1990 la University of San Diego, unde a ramas pana la sfarsitul vietii sale. Desi s-a considerat tot timpul roman, Palade a inteles ca munca sa de cercetare, care presupune fonduri uriase, nu poate sa se desfasoare in alta parte decat in America, tara sa adoptiva. Am ales din interviul acordat - in urma cu aproape 50 ani - lui Vintila Horia, un fragment care vorbeste despre conceptia sa de continuum al cunoasterii stiintifice si de necesitatea dialogului interdisciplinar, pe care il redau in cele ce urmeaza. "Nu se mai poate vorbi de frontiere intre aceste stiinte (fizica si biologia, n.e.), ci de un continuum. Ceea ce inca desparte stiintele este nivelul de complexitate al fiecareia dintre ele, traditiile de asemenea, istoria fiecarei discipline, dezvoltarea campului stiintific respectiv. Exista, in plus, o diferenta de structura intre fizica si biologie. In timp ce prima se ocupa in zilele noastre de cu precadere de atomi, de nucleul atomului, de o sistematizare la acest nivel si nu de altul, biologia depinde in mare masura de structuri stabile, acestea fiind moleculele. Cu alte cuvinte, biologii se concentreaza asupra unor probleme de chimie moleculara si nu de ceea ce s-ar putea intampla in interiorul nucleului atomilor. Intr-o anumita masura, pentru fizicieni, domeniul biologiei este ceva depasit din punctul de vedere al interesului pe care il poate prezenta cercetarea actuala. In schimb, pentru biologi, aceste probleme ale fizicii au o importanta redusa. Interesul nostru se concentreaza in acest moment pe marile molecule, pe moleculele imense, daca pot sa folosesc acest cuvant. Moleculele acizilor nucleici, ale proteinelor, structurile pe care aceste molecule le produc; in timp ce in fizica, interesul cercetarii se centreaza pe probleme mai cu seama de detaliu, particulele care constituie nucleul atomic. In momentul de fata, din punctul de vedere al nivelului in care se concentreaza interesul cercetatorilor, ne aflam, biologi si fizicieni, foarte departe unii de altii. Aceasta explica in parte motivul absentei unui dialog continuu si al unui interes intre unii si altii."