Ca sa pun punct cum se cuvine postarilor despre Cucuteniada, vreau sa pun pe blog si rezumatele lucrarilor pe care le-am sustinut la simpozion, cu coautorii pe care i-am avut, in fiecare caz in parte.
1. Melvin Kranzberg si studiul sistematic al istoriei tehnicii in Statele Unite ale Americii, autori: Dr. Horia Salca, Comitetul Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii, Academia Romana, Conf. univ. Valeriu Podborschi, Universitatea Tehnica a Moldovei. Mel Kranzberg, istoric al tehnicii, este considerat fara rezerve parintele invatamantului universitar de istoria tehnicii in Statele Unite. Lucrarea si-a propuns, dupa ce a tratat in introducere abordarea corectă a acestei discipline, sa prezinte cateva repere bio-bibliografice ale cercetatorului american, eforturile si realizarile sale in domeniu. Sinteza acestora nu este reprezentata de altceva decat de cunoscutele legi ale lui Kranzberg, definitorii pentru noua ramura a stiintei istorice. Prin mesajul sau, lucrarea a dorit a fi o noua pledoarie pentru promovarea disciplinei in invatamantul universitar de pe ambele maluri ale Prutului.
2. Contributii romanesti semnificative in domeniul cartografiei intre secolele al XVII-lea si al XX-lea. O abordare istoriologica, geografica, sociala si axiologica,autori: Dr. Horia Salca, Dr. Doina Suteu, Comitetul Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii, Academia Romana. Romania este sub raportul geografiei fizice o tara carpatica, danubiana si pontica prin: 1. Ponderea reliefului carpatic si situarea celei mai mari parti din acest lant montan pe teritoriul tarii; 2. Prin faptul că segmentul cel mai mare al Dunarii este frontiera a tarii, situarea aproape integrala a teritoriului tarii in bazinul hidrografic al Dunarii si a zonei de varsare (Delta Dunarii) pe teritoriul Romaniei; 3. Desi tarmul romanesc al Marii Negre este relativ redus, Romania poate fi considerata o tara pontica. Caracteristica principala de geografie umana a acestui spatiu o reprezinta locuirea sa de catre o populatie neolatina, care formeaza romanitatea orientala. Si sub raport istoric, acest teritoriu este unul unitar. Unitatea etnica romaneasca este remarcabila prin intinderea ei peste intregul teritoriu numit, prin aceeasi limbă vorbita si inteleasa de la Tisa pana dincolo de Nistru si din Maramures pana dincolo de Dunare. Leaganul acestui popor, alveola sa de cultura si matricea sa de civilizatie o reprezinta insasi spatiul carpato-ponto-danubian. In acest spatiu, au activat in timp oameni de cultura a caror opera este relevanta pentru stiinta geografica. Lucrarea ii prezinta drept exemple notabile pe carturarii: Johannes Honterus, Dimitrie Cantemir, Spatarul Nicolae Milescu, Simion Mehedinti si Ion Simionescu, prin prisma operei lor geografice, cu precadere cartografice.
3. Rolul experimentului in dezvoltarea istorica a fizicii: de la clasic la cuantic (I), autori: Dr. Horia Salca, Prof. Dr. Liviu Alexandru Sofonea, Comitetul Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii, Academia Romana. Scopul acestei lucrari este acela de a studia statutul experimentului si rolul sau in dezvoltarea istorica a fizicii, din antichitate pana astazi. Incă de la inceput, un experiment - realizat in scopul de a descoperi un nou fenomen pentru a fi cuprins intr-o nouă teorie sau cu scopul de a verifica o teorie deja propusa - constituie el insusi un proces fizic, a carui interpretare este plina de intelesuri teoretice. Filosofia experimentului fizic infruntă probleme serioase de natura logica, epistemologica si metodologica. Plecand de la stiinta din antichitate si trecand prin fizica clasica pentru a ajunge la cea cuantica (aceasta prima parte se opreste la inceputul secolului al XX-lea, la marea revolutie stiintifica reprezentata de aparitia relativitatii si mecanicii cuantice), urmarind sa propuna in viitor si un criteriu de demarcatie intre experimentele clasice si cele cuantice.
luni, 21 septembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu