Cele bune sa s-adune!

Ma asteptam sa fie frumos: atat intelectual, cat si spiritual la Cucuteniada. Ma mai gandeam ca moldovenii sunt si gazde bune, ca banchetele ce vor insoti intreaga manifestare vor fi strasnice. Nu m-am inselat deloc, asteptarile fiind depasite de realitate, mai cu seama de un program artistic variat si extrem de bogat, sustinut de artisti din Chisinau, Iasi, Bacau, Cucuteni si Cotnari, care - de fapt - au fost si locatiile acestei reuniuni itinerante. Am avut prilejul sa-i reintalnesc pe bunii prieteni din Chisinau (o mentiune speciala pentru Valeriu Podborschi, Valerian Dorogan, Vasile Cartofeanu, Ilie Manole si Valeriu Dulgheru, toti de la Universitatea Tehnica a Moldovei), pe stralucitul matematician Eugen Grebenicov, vietuitor la Moscova de 60 ani, singurul roman membru al Academiei de Stiinte a Rusiei si cel care a dat numele sau unui asteroid al Pamantului (ce incantere sa stai in fata unei sticle de vin vechi si sa depeni firul vietii sale sau al contributiilor romanesti in matematica!) , pe organizatorii ieseni (prof. Lorin Cantemir, d-na Lenuta Chirita, prof. Dumitru Olaru), pe cei de la Bacau in frunte cu prof. Vasile Puiu, pe vesnicul primar de Cucuteni Mihai Tun, dar si pe toti ceilalti veniti din intreaga Romanie Mare sa impartaseasca rodul cercetarilor lor pe ultimul an. Separat de aceasta lista, trebuie sa-i asez pe poetii basarabeni Nicolae Dabija si Mihai Cimpoi, modele de umanism si de credinta romaneasca; din pacate, bunii frati si contributori traditionali ai simpozionului, Grigore Vieru si Andrei Vartic, nu au mai putut fi prezenti fizic din pricina soartei (cateodata, poate, nedreapta, dar sigur de data aceasta Dumnezeu a avut alte planuri cu ei). Au fost cartile lor, muzica pe versurile lui Vieru, evocarile calde, dintre care cele mai emotionante au fost cele ale lui Dabija. Mi-am dat obolul (pentru cine nu stie, veche moneda medievala ce a circulat si pe la noi, la fel ca si ort-ul german, cu trei lucrari, zic eu, bine primite de auditoriu). Drumul a avut si dimensiunea unui adevarat pelerinaj, iar lucrarile de tinuta - nu ar fi putut fi altfel, din cel putin doua pricini: calitatea participantilor si desfasurarea lucrarilor sub tabloul lui Dragomir Hurmuzescu, fizician de geniu si fondatorul primei scoli de inginerie electrica de la Iasi - mi-au ramas la inima. Poate, pe undeva, dacismul manifest al unora dintre comunicari a fost prea pronuntat pentru gustul meu (ca ardelean, greco-catolic, latinist si sapator amator pe santierele Daciei romane, mai ales la Ulpia Traiana). Este si ceea ce nu mi-a prea placut la legionari, macar ca adusesera sub stindardul lor, cu trei linii orizontale si trei verticale, floarea intelectualitatii vremii lor: Eliade, Noica, Vulcanescu, Nae Ionescu, Tutea, Blaga, Polihroniade, Mehedinti, Simionescu. Spunea cineva: in inginerie, periodic se semneaza protectia muncii si se repeta principiile ei; sper sa reluam la anul discutiile si sa impartasim aceleasi frumoase idei si idealuri!