Un exeget cvasi-necunoscut al trecutului nostru

Urcand odata catre Pantheon, in inima Cartierului Latin, pe rue Soufflot (numele ii apartine arhitectului Pantheonului) am luat-o la stanga prin fata Facultatii de Drept, iar apoi pe un drum paralel cu cel pe care venisem, perpendicular pe intrarea de la drept. Aveam Pantheonul in dreapta, in stanga vechea si cunoscuta Bibliotheque Sainte Genevieve, iar in fata catedrala Saint Etienne du Mont, celebra pentru joube-ul sau, un balcon bogat decorat, deasupra altarului, caracteristic goticului timpuriu, dar in egala masura pentru ca adaposteste moastele Sfintei Genoveva, patroana Parisului, si mormintele lui Blaise Pascal, Jean Racine si Jean-Paul Marat. Observ ca intreaga fatada a bibliotecii este inscriptionata cu nume ale unor cunoscuti oameni de cultura din toate timpurile; printre acestia si doi legati indisolubil de spatiul carpato-danubiano-pontic, ca sa folosesc un cliseu destul de bine articulat si deopotriva indreptatit pentru asezarea noastra in lume: Dimitrie Cantemir si Martin Opitz. Daca primul este cunoscut oricarui absolvent de scoala primara, pot spune cu certitudine ca nu multi intelectuali de buna formatie au auzit de cel de-al doilea, un german din Silezia, exeget al trecutului nostru mai indepartat, de vreo doua mii si mai bine de ani. De aceea am vrut sa il readuc putin in atentie. In 1600, principele Gabriel (Gabor) Bethlen, un Machiavelli maghiar, dupa unii, a organizat la Gyula Fehervar (Alba Iulia sau Weissenburg), pe langa multele scoli marunte pe care le-a facut, si un colegiu reformat, "academia de obste" (la aceasta academie s-a format mai tarziu si umanistul roman Mihai Halici din Caransebes, posesor al unei renumite biblioteci), pentru care a recrutat profesori dintre cei mai renumiti din Europa de atunci: Martin Opitz din Silezia, Johann Alstedius, Johann Bisterfeld si Ludwig Piscator din Germania. Pentru a se tine la curent cu metodele pedagogice moderne ale timpului, Bethlen si profesorii de la colegiul sau intretineau o corespondenta bogata cu dascali celebri ca: Daniel Pereus, profesor la Universitatea din Heidelberg, si cu predicatorul Peter Alvinczi din Kosice (astazi in Slovacia). Silezianul Martin Opitz a indragit mult viata din Transilvania, in special Zlatna si a scris cel mai frumos poem al ei, o daciada a romanilor, cea mai frumoasa icoana medievala a spiritului si sufletului romanesc (Adolf Armbruster): Zlatna - Oder Getichte von Ruhe des Gemthes, tradus in romana si aparut nu de multa vreme in a doua editie sub numele Zlatna sau cumpana dorului, scris la Alba Iulia in 1622 si aparut la Strasbourg, doi ani mai tarziu. Diligentele lui Bethlen pentru ridicarea culturala a Transilvaniei nu s-au oprit aici: a adus o tipografie din Germania, a fondat o impresionanta bibiloteca (din nefericire, arsa de turco-tatari, in 1658) despre care cronicarul Ioan Szalardi spunea: "o biblioteca plina cu minunate carti apartinand diferitelor stiinte, a caror procurare il va fi costat multe mii de taleri". In cadrul tipografiei oficiale din Alba Iulia, se va infiinta o sectie romana, la care au fost adusi tipografi si litere de tipar din Tara Romaneasca (in scopul trecerii la calvini a unei parti a romanilor, nereusita, dar care a avut darul stimularii introducerii limbii romane in biserica ortodoxa). Cine a fost acest Martin Opitz (Martini Opitii, in latina) von Boberfeld (1597-1639)? Un poet, filolog, istoric si paleograf german, reprezentant de seama al barocului, care s-a nascut la Bunzlau, in Silezia, la 23 decembrie 1597, intr-o familie bine situata social si financiar, fiu al lui Sebastian Opitz si al sotiei acestuia, Martha. A urmat scoala latineasca din orasul natal, unde unchiul sau era rector, pentru a trece apoi, in 1614, la gimnaziul Maria Magdalena din Breslau, iar apoi, in 1617, la gimnaziul academic "Schdnaichianum" din Beuthen pe Oder (astazi in Polonia), unde a studiat cu precadere poezia franceza, olandeza si italiana. In 1618 a intrat la Universitatea din Frankfurt pe Oder ca student la literae humaniores si in acelasi an a publicat primul sau eseu, Aristarchus sive De contemptu linguae Teutonicae, in care pleda pentru purificarea limbii germane, pentru inlaturarea influentelor straine. In 1619 a plecat la Heildelberg, unde a studiat filosofia si dreptul si a devenit liderul scolii de poezie din acest oras universitar, apoi a trecut pe la Universitatea din Leiden. In 1621, raspunde invitatiei principelui luminat al Transilvaniei Gabor Bethlen si devine profesor de filosofie la Alba Iulia (Weissenburg)pentru un an, apoi duce o viata de pelegrin in slujba diferitilor nobili locali din Transilvania. Intr-o scrisoare va mentiona: "In scoala noastra din Alba, care a inceput sa prospere, daca domnia ta nu vei fi auzit de la unii, vei intelege cu siguranta din scrisoarea noastra ca sunt instruiti tineri care promit, ei au inceput sa sporeasca si ca numar, exista studenti maturi, speram sa fie 75 sau chiar 80". In 1624 devine consilier al unui duce silezian (George Rudolf von Liegnitz). In 1628 este premiat de imparatul Ferdinand al II-lea, care il si inobileaza cu titlul de von Boberfeld. Apoi a fost ales membru al Fruchtbringende Gesellschaft in 1629, iar in 1630 merge la Paris, unde il cunoaste pe Hugo Grotius. S-a stabilit in 1635 in Danzig, unde regele Ladislau al IV-lea al Poloniei (Wladislaw IV Wasa) l-a facut secretarul sau si istoriograful curtii. A murit de ciuma in 29 august 1639, la numai 41 ani, avandu-si mormantul in biserica Sf. Maria din Danzig (Gdansk). Trupul sau a fost ars pe rug, impreuna cu toate lucrurile gasite in locuinta sa, inclusiv manuscrise, carti, documente, corespondenta. Atunci, se pare, a pierit si manuscrisul studiului enciclopedic Dacia Antiqua sive comentarii Rerum Dacicarum. In 1624 Opitz a publicat o editie completa a poeziilor sale de pana de poezii cu titlul Acht Bucher deutscher Poematum; poemul sau tragicomic Dafne (1627), a fost pus pe muzica de Heinrich Schutz si este astazi considerat ca fiind prima opera germana. Abia secolul al XIX-lea i-a adus consideratia cuvenita poetului umanist Martin Opitz, care astazi e considerat parintele literaturii de limba germana. Limba, stilul si arta poetica il desemneaza pe Opitz ca fiind cel ce a pus bazele formale ale poeziei germane. Ceea ce intereseaza aici este studiul sau pierdut, de mari dimensiuni, despre care se pastreaza insa destule comentarii contemporane autorului sau mai tarzii "Dacia Antiqua sive...", neregasit, in care s-a referit la originea latina a poporului roman. Nu-mi sunt la indemana aceste comentarii, dar ramane poemul Zlatna, marturie a aprecierii sale pentru neamul nostru romanesc. Mihail Kogalniceanu, scria despre Martin Opitz in Introductiune la Arhiva Romaneasca, in anul 1841: Au trecut mai bine de doua sutimi de ani de cand Martin Opitz, in versurile sale, vechi in forma, dar noua in idei, canta numele romanilor, si cita versurile, pe care - la randu-le - Nicolae Balcescu si August Treboniu Laurian le comenteaza, si publica in Magazinu Istoric pentru Dacia, tomul intai, anul 1845, Bucuresti, textul in limba germana al poemului Zlatna, care se incheie cu versurile: "...Eu plec de-aici spre Nordul invaluit in ceata/Iar tu ramai, ramai cu bine, o, Dacie mareata!". Pentru cei interesati, in biblioteci: Martin Opitz - Zlatna, cumpana dorului, poem rasadit in romaneste de Mihai Gavril; cuvant inainte de Vasile Netea; postfata de Al. Tanase, Editura Albatros, Bucuresti, 1981.