Gandul, o functie discontinua

De cateva zile, amagit de perspectiva unei posibile sederi mai lungi la Deutsches Museum din Munchen, am reluat incet-incet studiul (pretentios spus, mai corect ar fi contactul nemijlocit) limbii germane: ma mai uit pe cate un text, repet reguli de gramatica (mai ales de constructia frazei), citesc un dictionar de mici dimensiuni, pentru a-mi reaminti cuvinte uzuale. Ma gandesc la cele doua momente ale vietii cand am mai facut acest lucru: prin `92-`93, cu Diana Diaconu, si apoi prin `95, cu Herr Kurt Pildner. Diana m-a omorat punandu-ma sa invat zeci sau sute de reguli gramaticale, pentru a ma invata apoi exceptiile la acestea; imi amintesc ca o singura regula avea vreo 19 exceptii, de ma apucau pandaliile. Dar, in completare, dupa metoda lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei, la fiecare intalnire trebuia sa vin cu un text tradus din romana in germana, dupa cum credeam eu - cu toate gramaticile si dictionarele la indemana - pentru a-l discuta mai apoi si a-mi explica greselile facute si forma corecta. Rigurosul sas Herr Pildner, descendent al unei familii de vaza (sapte generatii de judecatori in Trei Scaune, Harom-Szek) , cel care la varsta tineretii, manat de entuziasm s-a inrolat voluntar in Waffen SS (n-am inteles nici pana astazi de ce etnicii germani din afara Germaniei nu puteau face aramata la Wehrmacht), ajuns maior la Stalingrad, pentru a sta prizonier cinci ani in Rusia, undeva pe langa Cercul Polar, era un om mai practic. Pentru el germana nu era de la bun inceput frecarea excesiva a lui der, die , das, ci capacitatea de a intelege si a te putea exprima in situatii date; metoda lui de abordare semana cu cea dupa care, de mai bine de un secol, se alcatuiesc ghidurile de conversatie. Fiecare situatie era insotita de exemple si pigmentata din belsug cu istorioare si amintiri; una emotionanta, relata de intoarcerea din lagarul din URSS, cand , ajuns acasa, bate la usa. Ii deschide sotia, care este in pragul lesinului: "Vai, Kurt, am fost anuntata ca ai fost dat disparut dupa asediul de la Stalingard si instanta de judecata te-a declarat mort". Intrand, si nimerind chiar la pranz, a constatat ca la masa asezata pentru doua persoane mai statea un individ stingherit peste masura de cele ce se intamplau. Sotia face prezentarile: "sotul meu actual, cutare, sotul meu considerat mort pana acum, Kurt". Dupa Siberia, putine mai puteau sa il impresioneze pe Herr Pildner asa ca a intins mana si a luat loc la masa, unde a fost poftit si a primit imediat un tacam. Discutia s-a cantonat in relatari despre razboi si raspunsuri la intrebarile celor doi (proaspeti) soti despre viata petrecuta in lagarul sovietic. "Am mancat, am baut cate un pahar de vin - relata profesorul meu sas -, m-am ridicat, am ciocnit din calcai, ca un adevarat ofiter german, am sarutat mana doamnei, fosta mea sotie, la care ma intorsesem plin de sperante, am multumit pentru masa, am strans mana domnului si am iesit din casa ce-mi apartinuse candva, urandu-le fericire". Ma surprind astazi de dimineata trezindu-ma cu o propozitie in gand: "Es war einmal ein Asket, der Narada hiess" (scriu eu aici cu doi s, dar in germana se scrie cu scharfes s sau es-zett) si stau putin nedumerit sa imi dau seama de unde si pana unde... Mi-am amintit ca unul dintre textele traduse pentru Pruefung-ul (in germana cu u umlaut, nu diftongat ca la mine) de prezentat Dianei incepea exact asa, dar nici in ruptul capului de unde anume era luat... Poate Noica? Apoi, dupa vreun ceas, o sclipire: Mircea Eliade, undeva in romanul Noaptea de Sanziene, o poveste din mitologia indiana, care m-a incantat atunci, la inceputul anilor `90, cand a cunoscut si editia romana (ma rog, a fost publicata in tara) si am citit-o pe nerasuflate. O caut in biblioteca si ea suna asa: "Asculta. E intamplarea unui schivnic celebru, care se numea Narada. Impresionat de sfintenia lui, Vishnu ii fagadui sa-i implineasca orice dorinta. «Arata-mi puterea ta, neinteleasa Maya» (cu tilde pe ambii a, in limba sanscrita), ii ceru Narada. Vishnu ii facu semn sa-l urmeze. Putin timp in urma, mergand pe un drum pustiu, in plin soare, si facandu-i-se sete, Vishnu il ruga sa se duca pana la satul care se zarea nu prea departe in fata lor si sa-i aduca apa de baut. El ramase sa-l astepte pe marginea drumului. Narada grabi pasul si batu la usa primei case pe care o intalni. Ii deschise o tanara fata atat de frumoasa incat, privind-o, Narada uita pentru ce venise. Intra in casa si fu intampinat de toata familia cu cinstea care se cuvenea unui sfant. Ramase in gazda acolo timp indelungat. Pana in cele din urma se casatori cu frumoasa fata si cunoscu bucuriile nuntii si toate celelalte bucurii si necazuri ale vietii de fermier. Au trecut asa 12 ani. Narada avea acum trei copii, si dupa moartea socrului ajunse stapanul gospodariei. Dar in al doisprezecelea an, ploile torentiale au inundat regiunea. In aceeasi noapte turmele i-au fost inecate si casa se prabusi. Tinand cu o mana sotia iar cu cealalta cei doi copii mai mari, purtand pe umar pe cel mai mic, Narada isi facu anevoie drum printre ape. Dar sarcina era prea grea. Aluneca si scapa copilul de pe umar. Atunci lasa pe ceilalti si se svarli in apa ca sa-l prinda. Dar era prea tarziu; torentul il inghitise in cateva clipe. In acest timp, valurile luasera pe ceilalti doi copii si, putin in urma, si pe sotie. Curand, Narada el insusi cazu istovit si fu purtat de ape, inconstient, ca o bucata de lemn. Cand se destepta, zvarlit pe o stanca, si-si aminti toate nenorocirile care se abatusera asupra lui, izbucni in plans. Dar auzi deodata o voce cunoscuta: «Copile, unde e apa pe care trebuia sa mi-o aduci? Te astept de mai bine de o jumatate de ceas!» Narada intoarse capul. In locul apelor care nimicisera totul, vazu campurile pustii, stralucitoare sub soarele amiezii. «Ai inteles acum taina puterii mele? il intreba Vishnu. Ai inteles in ce consta Maya?!..." Las pe fiecare sa se gandeasca la talcurile acestei pilde, rezumandu-ma la a spune ca pe mine m-a marcat si m-a tinut multa vrema si ca, atunci cand am crezut ca am uitat-o, iata cum iese la iveala din cotloanele memoriei! Dincolo de folosirea povestii in proza sa fantastica, Eliade a folosit-o si in lucrarera sa Imagini si simboluri, in capitolul Simbolismul indian al timpului si eternitatii, acolo unde indica si sursa ei, Sri Ramakrishna, in volumul The Sayings of Sri Ramakrishna, Madras edition, 1938, Book IV, Chap. 22. La fel de frumoasa si plina de invataminte este si o alta poveste, tot indiana, pe care o voi pastra insa pentru o alta postare, pe care a rostit-o Constantin Noica la inmormantarea prietenului sau, matematicianul Grigore Moisil, despre sinele si sinea unui om. Ma mir, a nu-stiu-cata-oara, cum umbla gandul hai-hui, ca functiile discontinue din matematica, cu salturi prea putin previzibile de la o valoare la alta!