Eroul de la Lissa

Cautand pe internet, in Wikipedia, am aflat ca o versiune in limba romana despre batalia de la Lissa face asertiunea ca numele acesteia ar veni de la comuna Lisa din Tara Fagarasului, in care au fost improprietariti fosti veterani ai armatei habsburgice si austro-ungare. Or, aceasta afirmatie nu este adevarata: Insula Lissa din Marea Adriatica, cunoscuta de grecii anticii, de romani si apoi stapanita multa vreme de italieni, ajunsa sub stapanirea coroanei habsburgilor este cea care a dat numele acestei celebre batalii. Numai ca astazi, dupa dezmembrarea Iugoslaviei (careia i-a apartinut dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial), intrata in componenta Croatiei, este cunoscuta ca Insula Vis. Si cine nu cunoaste si numele italian al insulei, nu stie de ce bataliei de la Insula Vis i se spune batalia de la Lissa. Sunt, totusi, destui oameni, mai ales transilvaneni, care au auzit de David Urs baron de Marginea fie din magistrala lucrare a lui Ioan Cavaler de Puscariu: Date istorice privitorie la familiele nobile romane, tiparita la Sibiu, la sfarsitul sec. al XIX-lea, fie din mai recenta Scolile graniceresti conduse de David Urs - un moment de istorie nationala, aparuta la Editura Universitatii Transilvania din Brasov, in 2006, sub semnatura Corneliei Cocan, fie din varii articole comemorative, mai ales semnate de Baritiu (caci lucrarea lui Franz Rieger - Oberst David Baron Urs de Margina. Bei Solferino und auf Lissa, Hermannstadt, 1898, nu s-a bucurat de o larga circulatie). David Urs, care se semna David Baron Ursu de Margineni, s-a nascut la 1 aprilie 1916 la Margineni, langa Fagaras si a murit la 10 septembrie 1897, la Sibiu, fiind inmormantat alaturi de bunul sau prieten si coreligionar George Baritiu, in progadia Bisericii dintre Brazi (prima biserica greco-catolica a Sibiului, astazi tinuta cu dintii de "fratii" ortodocsi) a fost un inalt ofiter roman in armata imperiala. Era descendent al boierului Ursu, fiul lui Stanciu Totul, boier muntean, daruit prin hrisov domnesc cu satul Margineni de Fagaras de Vlad Dracul. A urmat cursurile primare la scoala centrala granicereasca a Regimentului I Roman de Granita din Orlat, iar studiile medii la scoala superioara secundara a Regimentului II Roman de Granita din Nasaud (Institutul Militar). La 18 ani isi incepe activitatea militara, ca fruntas, ajungand sergent major in 1834, iar in 1841 devenind sublocotenent. In 1848 adera la idealurile revolutiei si semneaza petitia catre imparat, ca presedinte al Marii Adunari de la Orlat. Lupta cu succes contra honvezilor, cauza fiind comuna romanilor si austriecilor, desi din interese diferite, este decorat si avansat locotenent, pentru ca anul urmator sa ajunga pana la gradul de maior, avand comanda unui batalion de infanterie la Pecs. In razboiul austro-italo-francez participa si se face remarcat la Solferino, pentru a salva apoi armata imperiala de la dezastru, aparand orasul Medole. Pentru meritele sale exceptionale primeste cea mai inalta distinctie a coroanei habsburgice: Crucea de Cavaler al Ordinului "Maria Tereza" si este inobilat ca Baron de Margineni. In 1862 ajunge colonel. Este primul roman incununat de onoruri militare si nobiliare la acest nivel, multiplicandu-si relatiile in lumea buna prin casatoria (a doua) cu o baroneasa vaduva din inalta aristocratie. Pentru actiuni subversive la adresa ungurilor si in favoarea cauzei nationale romanesti, este pensionat in 1865, pentru a fi rechemat in timpul razboiului austro-prusac, din 1866, incredintandu-i-se comanda fortului Insulei Lissa, strategica pentru controlul Marii Adriatice. Italia, dorind sa elibereze si Venetia de sub stapanire habsburgica, se alatura Prusiei, declarand razboi Austriei. La 15 iulie, ministrul marinei italiene, creator al planului de razboi, solicita bombardarea si ocuparea Insulei Lissa, iar doua zile mai tarziu flota italiana, Regia Marina, ataca cele trei porturi principale ale insulei: Porto Comisa, Porto Manego si Porto San Giorgio si bombardeaza crunt fortul. O ghiulea cade la picioarele comandantului Urs, fara a exploda: o va purta cu sine intreaga viata si urmasii i-o vor incastra in monumentul funerar de la Sibiu. Coplesiti numeric, atacati din toate directiile, lipsiti de resurse corespunzatoare, cei din garnizoana rezista eroic sub ordinele romanului, care nu vrea nicicum sa cedeze si care da dovada de o abilitate tactica rara. Se da astfel ragaz flotei imperiale, Oesterreich-Venezianische Marine, sub conducerea amiralului Wilhelm von Tegetthoff, sa ajunga la locul bataliei. Batalia se transfera aproape exclusiv pe mare, intre cele doua flote: cea italiana de cateva ori mai numeroasa, ca numar de nave si ca echipaje, dar obosita dupa cateva zile de incercari nereusite de a infrange cerbicia colonelului David Urs, si cea austriaca, venita intins, pentru a salva baza navala din Adriatica. Diferitele istoriografii consemneaza prin prisma nationala evenimentele: ba ca meritul ar reveni marinarilor croati din flota austriaca, ba ca vremea nefavorabila le-a jucat festa italienilor, ba ca talentul deosebit al amiralului von Tegetthoff si aceeasi strategie aplicata ca a lui Nelson de la Trafalgar... Putine mentiuni despre cel pe care ziarul Ost-Deutsche Post l-a numit "eroul de la Lissa", si care a ramas astfel in analele armatei austriece! Pana si cele mai recente cercetari (Giacomo Scotti - Lissa 1866. La grande battaglia per l'Adriatico, LINT Editoriale, Trieste, 2004) vorbesc despre batalia de la Lissa ca despre o confruntare exclusiv navala, expediind asediul insulei, care practic a vlaguit Regia Marina, cu atat mai mult omitand figura comandantului militar al insulei. In anii care au urmat, aparand Kaiserliche und Koenigliche Doppelmonarchie (dualismul austro-ungar sau Imperiul Cezaro-Craiesc, cum il numeau romanii ardeleni) pizma maghiara a incercat scoaterea lui David Urs din armata, fapt care s-a realizat in 1870. Si-a dedicat de atunci energia propasirii romanilor din Transilvania prin cultura: a jucat un rol esential in viata Astrei, dar deopotriva si-a asumat infiintarea si construirea de scoli in traditia terezianelor scoli graniceresti si s-a luptat din rasputeri sa salveze vechile regimente graniceresti romanesti, pe care ungurii le doreau desfiintate. Intreaga avere (50.000 florini, suma extraordinara in acele vremuri) si-o va lasa copiilor de graniceri, pentru a primi burse si a putea face scoala spre ridicarea neamului romanesc, bineinteles in administrarea Mitropoliei de la Blaj, a Bisericii Greco-Catolice, al carei fiu credincios si iubitor a fost pana in ceasul mortii sale! Inca un episod interesant din bogata sa biografie: in 1870, dupa pensionarea din armata pe care a slujit-o intreaga-i viata, a fost invitat in Romania, de Principele Carol, sa organizeze pe principiile invatate din propria activitate armata romana. De teama de a nu se afla detalii despre armatele sale, Franz Iosif nu a acceptat solicitarea, iar batranul soldat nu a trecut peste ordin, desi inima i-ar fi dat ghes.