joi, 26 noiembrie 2009

Abbe Gregoire, fondatorul Conservatoire National des Arts et Metiers

Henri Jean-Baptiste Gregoire, cunoscut mai ales ca Abbe (abatele) Gregoire, nascut la 4 decembrie 1750 langa Luneville si mort la 20 mai 1831, a fost un preot si om politic francez, una dintre figurile importante lae Revolutiei de la 1789, fondator al Conservatoire National des Arts et Metiers si al Biroului de Longitudini din Paris, dar deopotriva si unul dintre fondatorii Institut de France, unde a activat ca membru. Dupa ce a invatat tot ce a putut de la preotul din satul natal, a urmat colegiul iezuit din Nancy si, apoi, Universitatea din Metz, unde a studiat teologie, filosofie, litere si retorica. Desi in ale sale Memoires marturiseste indoiala din vremea studiilor cu privire la credinta si la vocatia sa preoteasca, alaturi de apetitul sau nestavilit pentru operele filosofilor Luminilor, terminand si seminarul, in 1775 este hirotonisit preot (vicar de parohie). Ca preot in Lorena, s-a facut remarcat in scurt timp mai ales prin luarile sale de pozitie in favoarea evreilor, prin harul sau oratoric si prin preocuparea constanta de educare a membrilor comunitatii, in toate domeniile si de o factura opusa almanahurilor vremii. Bun vorbitor de engleza, italiana, spaniola sau germana, s-a putut tine in permanenta la curent cu noutatile intelectuale ale epocii. Pe langa criticile aduse discriminarii evreilor si lipsei de utilitate sociala a acestor atitudini, Abbe Gregoire a pledat si pentru toleranta religioasa, gandita ca forma de umanitate in raport cu evreii. Deputat al clerului in Starile Generale din 1789, a facut parte dintre cei numiti les pretres patriotes si a fost ales membru al Constituantei, in sanul careia a militat pentru Constitutia civila a clerului, fiind si presedinte al acestui for in momentul caderii Bastiliei. Devenit episcop de Loire-et-Cher a fost in continuare deputat in Conventie, ceea ce i-a permis sa poarte numeroase dispute in favoarea tratarii egale a evreilor si negrilor. Chiar si in vremea celor mai crunte inversunari anticrestine, nu a renuntat niciodata la sutana, ceea ce nu l-a impiedicat insa sa se opuna cu inversunare Concordatului cu Biserica Catolica. Intre 1795 si 1798 a fost membru al Consiliului Celor Cinci Sute, in 1802, senator si apoi conte al Imperiului, a continuat activitatea politica si sub Restauratie, ca deputat liberal, pana inaintea mortii sale, in 1831. Cea mai importanta mostenire a lui este reprezentata, insa, de fondarea - in spiritul Encyclopedie-i lui Diderot - a Conservatoire National des Arts et Metiers, ca institutie destinata pentru a perfectionner l'industrie nationale. Binecunoscut astazi in intreaga lume, Conservatoire National des Arts et Metiers este un mare stabiliment de invatamant superior si de cercetare fundamentalea si aplicata, fondat de Abbe Gregoire la Paris, in 19 vendemiaire anul III (dupa calendarul revolutionar, adica 10 octombrie 1794) pentru perfectionarea industriei nationale, dupa cum am mai spus deja. Conservatoire National des Arts et Metiers si Ecole Polytechnique sunt cele mai importante realizari ale Revolutiei franceze in domeniul stiintelor ingineresti, in domeniul stiintific existand si Ecole Nationale Superieure, de asemenea creatie a faimosului an III. Inca de la inceput, CNAM a avut o vocatie pluridisciplinara, la loc de cinste aflandu-se si muzeul sau, originile acestuia aflandu-se in colectiile de instrumente stiintifice ale Academiei de Stiinte. Avand ca si College de France statut de mare stabiliment de stat, dar un intreit caracter: stiintific, cultural si profesional, asezat sub tutela Ministerului Invatamantului din Franta, CNAM indeplineste azi trei misiuni fundamentale: formare continua, cercetare tehnologica si inovare si, in fine, difuzarea culturii stiintifice si tehnice. Deviza CNAM este: "Docet omnes ubique", care tradusa din latina semnifica: preda tuturor si pretutindeni si, poate tocmai pentru a justifica acest din urma pretutindeni, CNAM este implantat prin filiale, sucursale si puncte de lucru in peste 150 orase din Franta si strainatate. Organizat, incepand cu 1819, pe principii similare cu College de France, Conservatoire National des Arts et Metiers a avut prima catedra de mecanica aplicata artelor fondata de Charles Dupin si, tot in acelasi an si o catedra de economie industriala, fondata de Jean-Baptiste Say. In prezent el numara nu mai putin de 60 catedre, fiecare cu unul sau mai multe laboratoare, cu activitati de cercetare stiintifica si industriala, care situeaza institutia in fruntea tehnologiei franceze (fapt care se concretizeaza prin numeroase brevete si prin raporturi stranse cu mediul de afaceri; merita precizat ca marile grupuri franceze semneaza anual numeroase proiecte de experimentare cu CNAM). Aceasta creatie minunata pe care Franta, lumea intreaga, de altfel, o datoreaza lui Abbe Gregoire isi are sediul central - inca de la infiintare - in plin centrul Parisului in fosta abatie Saint Martin des Champs, iar magnifica biserica gotica a abatiei este sediul central al muzeului CNAM (am mai scris candva despre versiunea Pendulului lui Foucault din centrul acestei catedrale transformate in muzeu!). Inmormantat initial la Auteuil, unde a si murit in 1831, Abbe Gregoire a fost omagiat si prin transferarea ramasitelor sale pamantesti la Pantheon, in 1989 (cu ocazia bicentenarului Revolutiei), unde odihneste acum alaturi de mari oameni ai Frantei ca: Voltaire, Rousseau, Hugo, Saint-Hillaire, Lagrange, Soufflot, Pasteur, Gambetta, Monge, Jaures, Langevin, Perrin, M. Skladowska-Curie, Braille, Malraux etc. Si poate acestui abate i se potriveste la fel de bine ca ilustrilor sai colegi de necropola deviza de la intrare: AUX GRANDS HOMMES LA PATRIE RECONNAISSANTE!

vineri, 20 noiembrie 2009

Un cartograf: Iordache Golescu

Se implineste exact un an de cand, la Academia de Stiinte a Federatiei Ruse (pe banii acestei institutii, gratie existentei unui acord de colaborare cu Academia Romana), in organizarea Institutului de Istoria Stiintei si Tehnicii "S.I. Vavilov" participam la Conferinta Internationala "History of Earth Sciences: Research, Stages of Development, Problems". Internationala, insa, in intelesul rusesc, deoarece toti participantii, cu exceptia noastra (eu, Liviu Sofonea si Doina Suteu), apartineau statelor din fosta U.R.S.S., iar limba oficiala era rusa. Cum prof. Sofonea, singurul vorbitor de rusa dintre noi, a ratat avionul de plecare, m-am vazut pus in situatia de a prezenta eu, dar in engleza, lucrarea intitulata "Значимые картографические изображения изготовленные и используемые в Карпатско -Дунайско - Чёрноморском пространстве в 17 -20 столетии. Исторический, географический, социальный и аксиологический аспекты" (Relevant cartographical maps – Imagos – achieved and used by geographs in Carpathean-Danubean-Pontean Space in XVII-XXth centuries. Historiological, geographical, social, axiological aspects), mare noroc cu existenta rezumatului si a unei prezentari in PowerPoint si in limba rusa. Am vorbit atunci - alesesem special personajele - de contributiile semnificative la dezvoltarea cartografiei pe care le-au avut Johannes Honterus, Nicolae Milescu Spatarul, Dimitrie Cantemir, Ion Simionescu si Simion Mehedinti. Am ramas cu impresia ca lucrarea a suscitat interes si, datorita ei, am ramas in bune relatii cu acad. Alexei Postnikov, dr. Vasili Borisov, Larissa Belozerova si dr. Andrei Nikonov (acesta din urma este numarul 1 in Rusia in domeniul istoriei cutremurelor si a fost incantat cand i-am trimis cartea brasoveanului Paul Binder si a lui Paul Cernovodeanu, Cavalerii Apocalipsului: calamitatile naturale din trecutul Romaniei - pana la 1800 -). Mi-a scapat atunci sa vorbesc si despre Iordache (Gheorghe) Golescu (1768-1848), boier, carturar si om de stat, fiu al marelui ban Radu Golescu si frate al lui Dinicu (Constantin) Golescu. Acest ilustru inaintas al culturii noastre a fost unul dintre cei mai activi carturari ai primei jumatati a secolului al XIX-lea din Tara Romaneasca. Urmase in casa parinteasca (tatal sau fiind socotit un boier "apretuitor al invataturii") studii cu cei mai buni profesori ai vremii, ajungand la o vasta cultura si la excelenta cunoastere a limbilor elina, latina, greaca moderna, italiana si franceza. Ei bine, in domeniul cartografiei, stolnicul Constantin Cantacuzino (aprox. 1650-1716), fratele domnului Serban Cantacuzino (cel cu Biblia de la Bucuresti) este autorul unei harti a Tarii Romanesti, imprimata la Padova in 1700, fiind considerat a fi totodata primul roman autor al unei harti privind un teritoriu romanesc; Dimitrie Cantemir (1673-1723) este cel de-al doilea, cu harta sa asupra Moldovei, ce ii insoteste cartea Descriptio Moldaviae, executata in 1715 si gravata si imprimata pentru prima oara in Olanda, in 1737, prin grija fiului sau Antioh; al treilea este marele vornic Iordache Golescu. Scriitorul si patriotul luminat Iordache a alcatuit un mapamond, impropriu intitulat de el "Atlas", caruia i-a adaugat o harta a Valahiei si pe care le-a imprimat in 1800, la Viena, pe cheltuiala tatalui sau la atelierul de gravura al lui Karl Robert Schindelmayer. Harta aparea sub "ingrijirea si indreptarea" lui Antim A. Gazi Meliotul, intreaga lucrare avand un titlu lung, scris in versuri, in limba greaca, autorul lor fiind Stefan Comitade la Academia Domneasca (greceasca) din Bucuresti, deschizandu-se cu un portret al domnitorului Alexandru Moruzi (si harta stolnicului Cantacuzino se deschidea cu portretul lui Constantin Brancoveanu). Un exemplar al lucrarii se gaseste la Academia Romana, cercetarea lui vadind faptul ca Iordache Golescu avea intinse cunostinte de geografie si astronomie si a dedicat timp pretios acestor preocupari. Sper ca la o noua versiune a lucrarii despre primii nostri cartografi sa o intregesc cu portretele lui C. Cantacuzino si I. Golescu.

marți, 17 noiembrie 2009

Balada chibritului

Una dintre poeziile indragite de mine din George Toparceanu, dar care cunoaste o raspandire restransa, este si Balada chibritului. Versiunea pe care o postez aici o am de la prof. Petre Sima, primul meu conducator de doctorat. Profesorul Sima era campulungean, ca si Toparceanu (de adoptie), si cultiva relatia cu sora poetului, maica la Schitul din Namaiesti si in acelasi timp custode al casei memoriale din Namaiesti. Versiunea prezenta provine, asadar, de la ea:

Balada chibritului
de George Toparceanu

Locuiam intr-o odaie la al patrulea etaj,
Strada Universitatii, casa mare cu grilaj.
Scari, balcoane, coridoare şi, ca-n orice case mari,
Cu apartamente multe - fel de fel de locatari.

Intr-o noapte, pe la unu, ma-ntorceam de la un chef,
Cand deodata-n capul scarii iese-o umbra-n relief
Si-o cucoana, decoltata, scoate capul blond zburlit:
"Am ramas pe intuneric, domnule, n-ai un chibrit?"

Cine-o fi? vreo locatara, poate stie unde stau,
Fara multe marafeturi, scot chibritul si i-l dau.
Urc apoi o scara-n fuga si cand trec prin coridor,
Drept in fata mea o usa se deschide-ncetisor.

Si-un glas dulce de femeie imi sopteste cam timid:
"Am ramas pe intuneric, domnule, n-ai un chibrit?"
Pe-asta o cunosc eu bine: e frumoasa ca un paj,
O servesc la repezeala si mai urc inc-un etaj.

Cand prin razele de luna ce treceau printr-o perdea
Ce sa vezi, o doamna bruna imbracata-n pijama.
Era ea! De-o luna-ntreaga, cand o vad ma zapacesc,
Am recunoscut indata glasul ei copilaresc.

N-aveam inca cunostinta: "Scuza-ma daca-mi permit,
Sotul meu e dus de-acasa, n-ai matale un chibrit?"
Un chibrit? Ce fericire, mai aveam vreo doua-acum,
I-as fi dat chiar patru daca nu faceam risipa-n drum.

Alta scara, cea din urma, pe culoar aud un zvon,
Ce-i? Un drac de fata-n casa, numai in bluza si jupon.
Ma opreste cu sfiala: "Scuza-ma daca-mi permit,
Domnule, nu cumva ai un chibrit?"

Trebuia sa-i dau ca altfel o sa-mi scoata vreun ponos,
Scotocesc prin buzunare, de necaz le-ntorc pe dos:
"Am gasit o gamalie, doar atat, imi pare rau,
Nu stiu daca s-o aprinde. S-a aprins? Norocul tau!"

Cand, in fine, ajuns-odata in odaia mea: tablou!
O cucoana (are cheie) m-astepta ca pe-un erou,
"De trei ceasuri stau in bezna, zice, esti nesuferit,
Nu te mai uita ca prostul, scoate fuga un chibrit."

Iar chibrit? Simti-i ca-mi sare tandara, curat parjol:
"Ce-s eu fabrica de fosfor? Sunt regie? Monopol?
De cand am intrat in casa tot chibrit, chibrit, chibrit,
Dracu` sa va ia pe toate, nu mai am, le-am ispravit!"

luni, 16 noiembrie 2009

Statuile din fata Universitatii din Bucuresti

In emisiunea sa de la Realitatea Tv, "100%", Robert Turcescu se distra copios pe seama invitatilor sai, adresandu-le la final intrebari incuietoare, care conduceau la o bila alba sau una neagra, dupa cum invitatul nimerea sau nu raspunsul. Ani la rand, Turcescu si-a pus interlocutorii in situatii delicate: lui Marian Vanghelie i-a cerut sa conjuge verbul "a fi", Elenei Udrea i-a intins o capcana cu regimul politic si statutul european al Norvegiei, Daciana Sarbu a fost intrebata ce inseamna N.A.T.O. etc. Revansa avea sa o ia pentru toti laureatii bilei negre Cristian Sima, fost membru in C.A.-ul Bursei de Valori Bucuresti, care l-a chestionat pe Robert Turcescu: "Ce inseamna CNN?", intrebare la care gazda emisiunii nu a putut raspunde (CNN inseamna Cable News Network). La un moment dat victima a fost d-na Zoe Petre, fost consilier prezidential al lui Emil Constantinescu, profesoara la Universitatea din Bucuresti, intrebata de statuile din fata cladirii unde isi desfasoara activitatea cotidiana. Ma gandesc la interesul pe care il pot avea unii in aflarea raspunsului la aceasta intrebare si dau mai jos datele respective. In 1856, caimacamul Alexandru D. Ghica (1856-1858) aproba demolarea vechii cladiri a Colegiului Sf. Sava si, totodata, construirea unui nou sediu, care avea sa devina cladirea centrala a actualei Universitati bucurestene. Dirigintele lucrarilor era profesorul Alexandru Orascu (bunicul cunoscutului comentator de la Radio Europa Libera, Serban Orascu), iar pentru fatada erau angajati sculptorii Karl Storck si Becker. Punerea pietrei fundamentale a noului edificiu a avut loc in 10 octombrie 1857, data care inseamna si disparitia fostului colegiu de la Sf. Sava. Se pastreaza doua fotografii ale cladirii: una facuta de fotograful Angerer de pe cladirea Teatrului National, iar cea de-a doua de Carol Popp de Szathmary, din turnul Coltei. Pe rand, in fata Universitatii s-au amplasat statui ale unor personalitati reprezentative: Mihai Viteazul, opera a francezului Carrier Belleuse, terminata in 1874, Ion Heliade Radulescu, realizata in 1879 de sculptorul italian Ettore Ferrari, Gheorghe Lazar, sculptura in marmura de Ion Georgescu, din 1885, si Spiru Haret, lucrare semnata de Ion Jalea, din 1935.

vineri, 13 noiembrie 2009

Primul zbor cu balonul in Tarile Romane

Am scris, citand bibliografia utilizata, in cartea mea despre aportul romanesc in aviatie (Contributii romanesti in domeniul aviatiei, Editura Transilvania Expres, Brasov, 2003) si despre zborul unui balon in vremea domniei lui Ioan Gheorghe Caragea (care a trait intre 1754 si 1844 si a domnit in Muntenia din 1812 in 1818), cunoscut sub numele de "basica lui Caragea". Preocupandu-ma recent de Ion Ghica, l-am aflat interesat, la anii maturitatii sale, de zborurile cu balonul umplut cu hidrogen sau heliu, dar totodata si un bun cronicar al primului asemenea zbor de la noi. Tatal sau, Tache (Dimitrie) Ghica, fost demnitar la curtea acestui domn fanariot, isi amintea, in timpul copilariei lui Ion, de numeroase intamplari din vremea domniei lui Caragea, pe care le relata cu mult haz si culoare copiilor si musafirilor de la conacul familiei din Gherghani. In perioada cand preocuparea sa cea mai draga era memorialistica, Ion Ghica s-a trezit a fi, pe seama amintirilor din copilarie, si un mare evocator al domniei respective. El povesteste despre vestita basica a lui Caragea, un balon adus de nemti, fabricat din panza de Brasov, la cererea fiicei domnitorului, Ralu. Acest balon, cu diametrul de opt metri, incalzit cu spirt aprins, a facut obiectul unei demonstratii, la care au participat bucurestenii cu mic cu mare si Curtea, bineinteles, in Dealul Spirii, in vara anului 1818, fara a avea pasageri in nacela. "Basica avea in interior un buriu cu spirt de cinci vedre, prins cu mestesug. Dandu-se foc spirtului cu ajutorul unui fitil, aerul din interior s-a incalzit, iar basica s-a inaltat in slavi cat abia se mai vedea, cazand mai apoi langa satul Catelu", relateaza scriitorul. O marturie oarecum similara face si Dimitrie Papazoglu (1811-1892), ofiter de cariera si unul dintre precursorii muzeografiei si arheologiei romanesti, in cartea sa Istoria fondarei orasului Bucuresti (1891): Pana a nu arde palatele cladite de Ipsilante, pe cand locuia Ion Caragea in ele, au vazut romanii, pentru prima oara, ridicandu-se balonul de niste straini, ce venisera in Bucuresti. Acest balon a trecut pe deasupra Capitalei si a cazut la Cioplea, langa satul Dudesti; de atunci a ramas vorba la romani: de cand cu basica lui Caragea. Orasenii, in superstitia lor, ziceau ca comedia asta a fost o urata prevestire, caci in urma a ars palatul si, la 1817, luna octombrie, a fost si un cutremur foarte mare, dupa care a si fugit Caragea, furand 20.000.000 din vistieria tarii". In epoca imediat urmatoare Unirii Principatelor, la Bucuresti nu se facea altceva decat a se imita sau comenta ce se face la Paris. Cum in capitala Frantei la moda erau baloanele, si la Bucuresti subiectul era la ordinea zilei. Cunoscutul astronom, scriitor si editor Camille Flammarion si-a oferit ca dar de nunta, la 28 august 1874, o calatorie cu aerostatul, ducandu-si tanara sotie de la Paris la Spa, in nu mai putin de 15 ore! Inginer de formatie, preocupat de noutatile tehnice, Ion Ghica urmarea cu atentie ceea ce se petrecea, fara a se amesteca in discutiile de salon sau cafenea ale veleitarilor, despre constructia, manevrabilitatea sau viitorul baloanelor si dirijabilelor, insa dorea fierbinte sa experimenteze o asemenea inaltare in vazduh. In 7 iulie 1874, dupa-amiaza, la orele 4 si jumatate, la varsta de 58 ani, dorinta avea sa i se implineasca: impreuna cu alte doua persoane, una dintre ele fiind colonelul Nicolae Haralambie, s-a urcat in balonul cu hidrogen "Mihai Bravul" (care zburase pentru prima data la 9 iunie in acelasi an) si s-a ridicat deasupra Bucurestiului. Din istoric al primului asemenea experiment in spatiul romanesc, din promotor al introducerii cailor ferate in Principatele dunarene, iata-l pe Ion Ghica si in postura de zburator, fascinat de o asemenea experienta...

joi, 12 noiembrie 2009

Printul Ion Ghica, pionier al invatamantului metematic superior

Ion Ghica (1816-1897) este cunoscut indeobste ca literat si om politic, programa scolara incluzand cunoscutele Scrisori catre Vasile Alecsandri sau Amintiri din pribegie, iar cartile de istorie vorbind destul de mult de mandatele sale de prim-ministru si ministru cu diferite portofolii, dar si despre implicarea sa in asa-numita "monstruoasa coalitie", care l-a rasturnat pe Al. I. Cuza de la putere, stopand abuzurile la care acesta ajunsese sa se preteze. Ceea ce este mai ptin cunoscut este rolul jucat de Ghica la fondarea si dezvoltarea invatamantului matematic superior din Iasi, respectiv unele dintre primele cursuri de geometrie descriptiva si primul tratat de calculul probabilitatilor. Ghica s-a nascut la Bucuresti in 12 august 1816 ca fiu al lui Tache (Dumitru)Ghica, mare logofat, si al Maritei, nascuta Campineanu (sora cunoscutilor boieri patrioti Ion si Constantin Campineanu). Facea parte din ramura munteana a familiei Ghica, cu o veche traditie in Tarile Romane, care daduse atat in Tara Romaneasca, cat si in Moldova numerosi boieri de seama: mari spatari, hatmani, bani s.a. si nu mai putin de zece domnitori, unii in mai multe randuri si inca in ambele tari. Tatal sau, cu studii la Viena, l-a indrumat spre invatatura, aducandu-i in casa dascali greci, inca din primii ani ai copilariei. A trecut apoi pe la scoala de franceza a lui J.A. Vaillant pentru a urma Scoala de la Sf. Sava, care functiona atunci in Hanul Serban Voda de pe Lipscani si unde tocmai sosise inginerul Gheorghe Lazar, care initiase invatamantul in limba romana si adusese o noua organizare in patru grade. Avea colegi astazi bine cunoscuti: Grigore Alexandrescu, Nicolae Balcescu, C.D. Aricescu, G. Costaforu, C.A. Rosetti, Theodor Aman, Alexandru Odobescu, Alexandru Orascu, Vasile Boerescu, iar profesori la fel de celebri ca: J.A. Vaillant, Simion Marovici, Petrache Poenaru, Eufrosin Poteca, incadrati de transilvanenii: Lazar, Ioan Pop, Aaron Florian, I. Genilie, Gheorghe Pop, Costache Moroiu. In timpul scolii, Ion Ghica s-a remarcat in mod cu totul special la aritmetica, trigonometrie si topografie. In 1835, dupa absolvirea Sf. Sava pleaca la Paris pentru continuarea studiilor unde intra in gazda la pensiunea vaduvei Ducolombier, in inima Cartierului Latin, impreuna cu Ion Brailoiu, Nicolae Kretzulescu, Ion Negulici, fratii Golescu, N. Cantacuzino-Pascanu. Se imprieteneste in scurt timp cu Vasile Alecsandri, I.Al. Cuza, N. Docan, Dumitru Bratianu, si acestia studenti in capitala Frantei. Dupa aproape un an pregatitor sustine bacalaureatul in litere la Sorbona (in 11 ianuarie 1936), iar mai tarziu si bacalaureatul in matematici la Facultatea de Stiinte a Universitatii (18 august 1838). Se inscrie la Ecole Centrale des Arts et Manufactures (1836-1837), iar din octombrie 1838 trece la Ecole Nationale des Mines, unde obtine, in 1840, diploma de inginer. Pe langa scoala, desfasoara o fecunda activitate politica sil publicistica, dar urmareste si prelegerile de la College de France si Conservatoire National des Arts et Metiers tinute de savantii si oamenii de cultura ai vremii. Intreprinde mai multe stagii de practica si studii la minele din Franta, iar in 1840 si in Anglia, la minele si otelariile din Midlands. Reintors la Bucuresti se ofera sa se ocupe de salinele din tara sau sa devina profesor la Sf. Sava, insa este refuzat prin oferirea altor insarcinari, inconvenabile. In decembrie 1841 pleaca la Iasi, in cautarea unei slujbe potrivite pregatirii sale, si anul urmator devine profesor la Academia Mihaileana de: geometrie descriptiva, mineralogie si geologie. La sfarsitul anului 1843, inaugureaza cel dintai curs de economie politica de la Academia Mihaileana. In unele din scrierile sale cu caracter memorialistic relateaza munca pasionanta desfasurata ca profesor la Academia Mihaileana, de 24 ore pe saptamana, mai ales orele de geometrie descriptiva, unde vorbea elevilor de figurile si corpurile de rotatie si de proprietatile lor, despre plane, drepte poliedre si intersectii ale acestora. La noi, primele elemente de geometrie descriptiva au fost predate la Iasi, la Scoala de Ingineri Hotarnici de Gheorghe Asachi (cel care a dat numele sau Universitatii Tehnice din Iasi) si la Bucuresti de catre profesorul lui Ion Ghica, Gheorghe Lazar, la Sf. Sava, in vremea cand acesta era elev. Problema fundamentala a geometriei descriptive, creata de matematicianul francez Gaspard Monge, conte de Pelouse (1746-1818) o constituie transformarea spatiului tridimensional in spatiu bidimensional si reciproc, respectiv reprezentarea in plan a figurilor geometrice din spatiul tridimensional si deducerea figurilor din spatiul tridimensional pornind de la reprezentarile plane ale acestora. In tehnica, ea constituie fundamentul teoretic al stiintei reprezentarii corpurilor pe un plan si al deducerii formei spatiale ale acestor pornind de la reprezentarile plane ale acestora (desenul tehnic). Ion Ghica lucreaza la traducerea si pregatirea unui tratat de Calculul probabilitatilor insa implicarea sa politica in fondarea si alcatuirea programului Fratiei nu ii permit sa duca la bun sfarsit lucrarea, care va aparea sub alta semnatura in 1847, sub egida Asociatiunii Literare din Romania. Incepe in acesti ani si editarea volumelor substantiale Convorbiri economice, care raman de referinta pentru inceputurile acestei noi stiinte in Romania. In 1847 se casatoreste cu Alexandrina (Sasa) Mavros, iar anul urmator este printre conducatorii Revolutiei din 1848. Fuge la Istanbul unde este considerat unul dintre oamenii de seama ai emigratiei din Pera si are contacte si relatii la varful Imperiului Otoman. Este foarte apreciat si numit guvernator al Insulei Samos, din aprilie 1854, fiind si inobilat cu titlul de bei de Samos, adica print, desi functia echivala cu aceea de domnitor in Tarile Romane. Reformeaza din temelii administratia si economia insulei, dar nu poate sa nu dea curs vocatiei sale de pedagog, infiintand scoli si asezandu-le pe baze solide (ca semn de pretuire, in primaria din Vathy, capitala insulei, se pastreaza la loc de onoare un bust al sau). Numele sau este vehiculat la Inalta Poarta drept candidat la caimacamia Tarilor Romane, dar intrigi venite - in mod surprinzator - din partea unor prieteni si tovarasi de studentie sau revolutie impiedica o desemnare. Reintors in tara in 1858, ajunge prim ministru al Moldovei (6 mar. -30 apr. 1859), prim ministru al Tarii Romanesti (11 oct. 1859-30 apr. 1860); in acest mandat introduce alfabetul latin. Deputat si senator in mai multe randuri, joaca un rol activ in miscarea opozitionista impreuna cu C.A. Rosetti, I.C. Bratianu, D. Sturza, Lascar Catargiu, reusindu-se arestarea lui Cuza in 11 februarie 1866 si plebiscitul din 2-8 martie 1866. Dupa abdicarea lui Cuza a fost prim ministru a doua guverne ale Principatelor Unite, apoi din 187o iarasi prim ministru si ministru de interne pana in 10 martie 1871. Membru al Societatii Academice Romane din 1874, presedinte al acesteia din 1876 (viitoarea Academie Romana, din 1879), director general al teatrelor din Romania (1877), in mai multe randuri presedinte al Academiei, noua ani ministru plenipotentiar al Regatulul Romaniei la Londra (din 1881). Apreciat si integrat aristocratiei britanice duce o viata placuta, cu multe calatorii europene, in acesti ani, inainte de a-si incheia misiunea diplomatica si de a reveni in tara. Ramane activ, participa la activitatile Academiei, dar petrece cea mai mare parte a timpului la mosia sa de la Gherghani, unde moare la 22 aprilie 1897. Rolul sau in propasirea si dezvoltarea invatamantului romanesc, cu precadere matematic, ramane esential, chiar daca celelelte misiuni si functii publice au fost de mai mare vizibilitate.

luni, 2 noiembrie 2009

Stefania Maracineanu si controlarea climei prin radioactivitate artificiala

Canicula de vara trecuta (calendaristic vorbind, 2008), greu de explicat sub raport pur meteorologic, a readus in atentia publicului posibilitatea utilizarii "armelor climaterice"” si presupunerea - vehiculata de presa - ca responsabilitatea in ceeea ce priveste Romania ar apartine Federatiei Ruse. Nu poate fi exclusa o sabotare a Romaniei de catre rusi, prin afectarea artificiala a climatului tarii noastre, dintr-unul normal, intr-unul de inundatii (2007) sau de canicula (2008), folosind asemenea arme climaterice. Multi oameni neinformati considera aceasta posibilitate incredibila. Si totusi, aceste arme au existat in armata Rusiei inca din anii `70. Totul a pornit, se pare, de la Statele Unite, care detineau aceasta tehnologie si care, in 1977, au vandut Rusiei cel mai mare electromagnet din lume, capabil de-a genera un camp magnetic de 250.000 de ori mai mare decat cel al Pamantului. Rusii si americanii au explicat aceasta tranzactie ca destinata "continuarii studiului de radiatie electromagnetica si a aplicarilor sale in sferele modificarii climaterice" (Don Bell Reports, Nr. 32/1978). Rusia incepuse deja cercetari in modificarea climaterica a Pamantului din 1974 si prin 1976 instalase deja patru transmitatori prin fostul imperiu sovietic. Fostul consilier al Casei Albe, Zbigniew Brzezinski (in vremea presedintelui Jimmy Carter), a afirmat explicit: "Cred ca acceptam ideea unei vaste expansiuni, in reglementarile sociale. Asta ar putea include reglementarea unui numar limitat de copii, poate chiar reglementarea sexului copilului, - cand va permite tehnologia acest lucru - , reglementarea climaterica, reglementarea timpului de odihna (al cetatenilor) s.a.m.d. Una dintre cele mai importante precursoare a cercetarilor in domeniu, descoperitoarea radiatiei artificiale si inventatoarea primului procedeu de declansare a ploii artificiale a fost romanca Stefania Maracineanu. La Sorbona, in Paris, un afis anunta, in vara anului 1924, sustinerea unei teze de doctorat de romanca Stefania Maracineanu, cu un subiect inedit: "Radioactivitatea artificiala", ceea ce a suscitat curiozitatea a zeci de studenti, profesori si cercetatori, care au umplut amfiteatrul unde se tinea dizertatia. Printre auditori se afla si Marie Curie, descoperitoarea radiumului, de doua ori laureata a Premiului Nobel, in 1903 si in 1911. Teza de doctorat a starnit un deosebit ecou in randul fizicienilor francezi, profesorul Henri-Alexander Deslandres, directorul Observatorului Astronomic din Paris, entuziasmat de cele auzite s-a oferit imediat sa o sprijine pe romanca in continuarea cercetarilor. Stefania Maracineanu descoperise ca uraniul prezenta perturbatii, greu explicabile, in intensitatea iradierii, care ar fi trebuit sa fie teoretic absolut constanta. Nemultumita de acest comportament, fiziciana a emis ipoteza ca totul s-ar datora actiunii Soarelui, insa nu avea mijloace sa-si verifice ideile stiintifice. Profesorul Deslandres i-a facut cadou romancei noastre cateva placi de plumb din acoperisul observatorului parizian, infiintat de Verrier si vechi de peste 300 de ani, deteriorate de vreme, care urmau sa fie inlocuite. Placile de plumb, potrivit ipotezei doamnei Maracineanu, care fusesera expuse radiatiei solare timp de secole, ar fi trebuit sa fie radioactive. Supuse masuratorilor, esantioanele de plumb au confirmat justetea ipotezei. Partile expuse la soare erau intr-adevar radioactive. Rezultatele experimentului au fost publicate in "Comptes rendus des seances de l’Academie des Sciences". Urmarea descoperirii a fost memorabila pentru Stefania Maracineanu, care tocmai se pregatea sa se intoarca in Romania, cu diploma de doctor in buzunar, avand promisiuni pentru ocuparea unui post universitar la Bucuresti. Pe neasteptate, insa, ea a primit vizita doamnei Marie Curie, care i-a propus sa lucreze impreuna in laboratorul care purta numele sotului sau, Pierre Curie, laureat si el al Premiului Nobel. Bineinteles ca o asemenea oferta, ce o tinea la Paris vreme mai indelungata, pe un salariu superior celui pe care l-ar fi obtinut la Bucuresti, a tentat-o. Si astfel, doctor in fizica, Stefania Maracineanu a devenit colaboratoarea cea mai apropiata a celebrei Marie Sklodowska Curie. Continuandu-si cercetarile, proaspata membra a echipei Curie, din care faceau parte si sotii Irene si Frederic Joliot-Curie, a avut inca o idee ingenioasa: a depus un strat de poloniu pe una din placile de plumb daruite de profesorul Deslandres. Dupa care a constatat ca plumbul a fost excitat de poloniul radioactiv, incepand el insusi sa emita radiatii. Apoi a expus placa respectiva la soare cateva minute. A masurat radiatiile emise si surpriza a fost enorma, descoperind ca radiatiile placii de plumb devenisera de zece ori mai puternice. Emisia de radiatii a continuat zile la rand, fara alte cauze exterioare, ceea ce a aratat clar ca doar soarele singur amplifica radioactivitatea. Mai mult, noi expuneri la soare ale placii au condus la marirea amplitudinii iradierilor. Cercetarile fizicienei Stefania Maracineanu, care implinise atunci 42 de ani, au continuat pe tema respectiva inca un an, rezultatul fiind determinarea precisa a constantei poloniului si a actiniului la actiunea solara asupra radioactivitatii plumbului. Din 1925, dr. Maracineanu a pus in practica o alta idee originala, anume aceea de a excita suportul metalic al unei substante radioactive chiar cu radiatiile emise de acesta, descoperind ca plumbul continut in aceste suporturi ale recipientelor metalice, avand poloniu in solutia clorhidrica, este influentat puternic de radiatia poloniului. Mai departe, fiziciana a observat ca radiatia alfa a poloniului era atat de puternica, incat a produs chiar dezintegrarea plumbului. Acest fenomen reprezenta practic o radioactivitate artificiala, el fiind semnalat, pentru prima oara in stiinta, de romanca Stefania Maracineanu. Ea si-a publicat, constiincioasa, rezultatele experimentelor sale in reviste de specialitate din Franta. Incheindu-si contractul cu Marie Curie, Stefania Maracineanu s-a intors la Bucuresti, unde a devenit colaboratoarea savantului Dimitrie Bungetianu, profesor la Universitatea din Bucuresti. Acesta era insa preocupat mai mult de fizica atmosferei terestre si de meteorologie. Insa, remarcand importanta cercetarilor efectuate de Stefania Maracineanu asupra radioactivitatii solare, a ajutat-o dezinteresat sa-si organizeze ea insasi un laborator de cercetare a radioactivitatii. Dezvoltandu-si lucrarile la Universitatea din Bucuresti, Stefania Maracineanu ajunge la concluzia ca fenomenul radioactivitatii putea demonstra principiul unitatii materiei, mai ales sub aspectul transmutatiei materiei. Era o confirmare a cunoscutei legi a conservarii materiei, emisa de Antoine Laurent de Lavoisier (1743-1794). Ajunsa la acest punct, Stefania Maracineanu publica, in anul 1929, rezultatele noilor sale cercetari, aratand ca inca din 1924 a descoperit, la Paris, radioactivitatea plumbului expus la soare, continuandu-le in laboratoarele Universitatii din Bucuresti. Cea mai importanta precizare din lucrarea respectiva, prezentata de altfel de savantul N. Vasilescu-Karpen (1870-1964), intr-o expunere la Academia Romana, era ca Stefania Maracineanu utilizase initial plumbul fara nici un adaos de substanta radioactiva, pe care l-a expus la soare, constatand ca metalul respectiv devenea radioactiv. Masurand cu instrumente sensibile metalul, a detectat iradieri constante, pe care le-a evidentiat pe placi fotografice, inca din anul 1924, dupa care si-a publicat rezultatele in teza de doctorat obtinuta la Sorbona. Concluzia Stefaniei Maracineanu, exprimata in lucrarea sa publicata in 1929, a fost ferma: "Se poate considera ca piatra filosofala exista in radiatiile solare si tot aici este sursa formidabilei energii radioactive, a carei necesitate s-a impus deja si se va impune tot mai mult". Asadar, in 1929, o romanca, vizionara, considera ca energia nucleara va juca un rol extrem de important in viitorul apropiat. Ceea ce s-a si petrecut dupa nici doua decenii. Mai mult, tot Stefania Maracineanu este cea care a aratat ca in astrul solar si, in intregul Univers, stapaneste energia nucleara, ca de altfel si pe planeta noastra. Sase ani dupa ce Stefania Maracineanu isi expusese lucrarile si concluziile privitoare la radioactivitatea artificiala, sotii Irene si Frederic Joliot-Curie au primit Premiul Nobel pentru descoperirea... radioactivitatii artificiale! Stefania nu a protestat fata de aceasta nedreptate, spre a arata ca, in fapt, lucrarile sale efectuate la Bucuresti si in laboratoarele unde avusese drept colegi pe noii laureati ai Premiului Nobel, ii apartineau, totul fiind un furt stiintific de proportii. Ea a continuat sa faca linistita si demna cercetari in domeniul radioactivitatii. Astfel a ajuns la concluzia ca o concentrare artificiala de radioactivitate ar putea determina precipitatii atmosferice. Sprijinita de profesorii Bungetianu si Vasilescu-Karpen, dar si de celebrul aviator Constantin (Bazu) Cantacuzino, Stefania Maracineanu a incercat sa provoace ploaie artificiala in Baragan, in vara secetoasa din 1931, utilizand "insamantari" radioactive in nori. Rezultatele au fost promitatoare, obtinandu-se intr-adevar ploaie artificiala, ceea ce demonstra corectitudinea principiului expus de fiziciana. Experiente similare au fost facute de Stefania Maracineanu in nordul Africii, in Algeria, cu finantarea guvernului francez, incercandu-se provocarea de ploi artificiale in Sahara, prin injectarea in atmosfera a unor saruri radioactive. Din pacate, s-a declansat cel de-al Doilea Razboi Mondial si experimentele au fost sistate. Stefania Maracineanu s-a stins din viata in anul 1944, in varsta de 62 de ani, rapusa de un cancer provocat de iradieri radioactive, inainte de a vedea cea mai teribila demonstratie a energiei atomice, bomba nucleara, la Hiroshima si Nagasaki, pe care nu a considerat-o ca fiind o expresie a gandirii stiintifice pozitive. Stefania Maracineanu a fost recunoscuta insa, post-mortem, de stiinta, drept descoperitoarea radioactivitatii artificiale si promotor al provocarii ploii artificiale, prin insamantari de substante radioactive. Recunoasterea a fost, din pacate, tardiva, caci Premiul Nobel revenise deja altora. Nu era nici primul, nu va fi nici ultimul caz care ii priveste pe romani.

duminică, 1 noiembrie 2009

Inventia preferata a lui Hermann Oberth

Printre numeroasele inventii brevetate de Hermann Oberth (1894-1989), cea pe care o desemna ca fiind preferata sa era oglinda cosmica. Dupa ce a pus bazele navigatiei spatiale in anii `20 ai secolului trecut, cea mai mare parte a inventiilor sale gasindu-si aplicatie concreta, altele asteptandu-si momentul potrivit pentru a fi puse in practica, a conceput un proiect de oglinda spatiala uriasa. Aceasta era gandita ca o constructie spatiala uriasa, cu un diametru de peste 100 km, acoperita cu folie metalizata, capabila sa reflecte lumina Soarelui spre Pamant, cu pozitie reglabila prin telecomanda. Avand aceasta dimensiune, ea are o suprafata de aproape 8.000 kilometri patrati. Pentru o asemenea constructie, Hermann Oberth a propus si un mod original de constructie pentru a o face eficienta, pregatirea materialului pe Terra si transportul pe orbita fiind extrem de costisitoare. Materialul sa fie produs si prefabricat pe Luna si transportat cu ajutorul navelor spatiale pe santierul cosmic. Din mostrele de roca lunara se stie ca pe Luna exista magneziu, aluminiu, siliciu, titan, germaniu, sodiu, potasiu s.a. Utilizand energia solara se poate produce electricitate si cu ajutorul ei se pot confectiona componentele necesare constructiei. Pe traiectoria Lunii exista doua puncte, care - impreuna cu centrul Pamantului si cel al Lunii - formeaza triunghiuri echilaterale: punctele de libratiune de 60 de grade. Forta centrifuga si fortele de atractie ale Pamantului si Lunii - compensandu-se - actioneaza in aceste puncte ca si cand aici s-ar afla un mic corp ceresc, care atrage si fixeaza corpurile ce se apropie de el. In aceste puncte a propus Oberth in proiectul sau sa fie depozitate materialele fabricate pe Luna, iar navele spatiale le vor prelua si transporta pe santier. Piesele prefabricate pe Luna ar fi lansate spre punctul de libratiune cu ajutorul unor dispozitive electromagnetice de catapultare. Pentru ca un corp (obiect) sa atinga punctul de libratiune este nevoie sa fie lansat de pe solul selenar cu o viteza de 2.320 m/s; dupa o luna si jumatate de zbor, acesta ar ajunge in punctul de libratiune, aflandu-se in repaus relativ fata de sistemul Pamant-Luna. Daca s-ar trimite insa pe traiectoria Lunii obiecte cu viteza de 2.540 m/s in sens invers deplasarii Lunii, acestea s-ar opri in raport cu Pamantul si ar cadea pe suprafata acestuia. Iata o interesanta cale de a aduce material selenar pe Pamant, fara ajutorul rachetelor! Aplicatiile oglinzii spatiale imaginate de sasul nostru din Medias ar fi legate, in primul rand, de crearea unui spatiu suplimentar pentru inca zece miliarde de locuitori, in conditiile in care planeta albastra tinde sa devina suprapopulata. Oglinda ar fi formata din mii de fatete reflectorizante de 14 km, iar prin reglarea pozitiei ei s-ar putea ilumina zone intregi de pe Pamant, s-ar putea indeparta ceata de pe aeroporturi, s-ar putea topi ghetari, s-ar mentine navigabile caile maritime in zone polare pentru tot timpul anului, s-ar putea dirija furtuni, cicloane, uragane, tsunami-uri spre zone unde nu ar produce pagube, s-ar provoca vanturi benefice climatic, s-ar preveni ingheturile daunatoare culturilor agricole etc. Cel mai mare beneficiu ar fi insa controlul total al climei, prin gestiunea depresiunilor atmosferice: oglinda indreptata asupra unei zone produce incalzirea aerului, care se va ridica, iar aerul rece din zonele invecinate va tinde sa ii ia locul, insa din cauza miscarii de rotatie a Pamantului va fi deviat spre dreapta. Zonele de depresiune sunt inconjurate de un vant din sens invers. Daca langa zona de depresiune artificiala produsa de oglinda cosmica se afla o zona de depresiune naturala, aceasta va fi obligata sa se deplaseze in directia impusa. In acest mod se vor dirija campurile depresionale din zone unde nu sunt dorite. Pentru a nu da bataie de cap celor in masura sa puna in opera proiectul, Oberth a calculat ca numai cheltuielile cu fumatul in Europa, intr-un singur an, ar depasi costurile uriasului proiect.
Nota: Nu am ami scris aici o schita biografica a lui Oberth, insa am publicat una de mari dimensiuni in cartea mea Contributii romanesti in aviatie, Ed. Transilvania Expres, Brasov. 2003, care se gaseste in biblioteci.