luni, 2 noiembrie 2009

Stefania Maracineanu si controlarea climei prin radioactivitate artificiala

Canicula de vara trecuta (calendaristic vorbind, 2008), greu de explicat sub raport pur meteorologic, a readus in atentia publicului posibilitatea utilizarii "armelor climaterice"” si presupunerea - vehiculata de presa - ca responsabilitatea in ceeea ce priveste Romania ar apartine Federatiei Ruse. Nu poate fi exclusa o sabotare a Romaniei de catre rusi, prin afectarea artificiala a climatului tarii noastre, dintr-unul normal, intr-unul de inundatii (2007) sau de canicula (2008), folosind asemenea arme climaterice. Multi oameni neinformati considera aceasta posibilitate incredibila. Si totusi, aceste arme au existat in armata Rusiei inca din anii `70. Totul a pornit, se pare, de la Statele Unite, care detineau aceasta tehnologie si care, in 1977, au vandut Rusiei cel mai mare electromagnet din lume, capabil de-a genera un camp magnetic de 250.000 de ori mai mare decat cel al Pamantului. Rusii si americanii au explicat aceasta tranzactie ca destinata "continuarii studiului de radiatie electromagnetica si a aplicarilor sale in sferele modificarii climaterice" (Don Bell Reports, Nr. 32/1978). Rusia incepuse deja cercetari in modificarea climaterica a Pamantului din 1974 si prin 1976 instalase deja patru transmitatori prin fostul imperiu sovietic. Fostul consilier al Casei Albe, Zbigniew Brzezinski (in vremea presedintelui Jimmy Carter), a afirmat explicit: "Cred ca acceptam ideea unei vaste expansiuni, in reglementarile sociale. Asta ar putea include reglementarea unui numar limitat de copii, poate chiar reglementarea sexului copilului, - cand va permite tehnologia acest lucru - , reglementarea climaterica, reglementarea timpului de odihna (al cetatenilor) s.a.m.d. Una dintre cele mai importante precursoare a cercetarilor in domeniu, descoperitoarea radiatiei artificiale si inventatoarea primului procedeu de declansare a ploii artificiale a fost romanca Stefania Maracineanu. La Sorbona, in Paris, un afis anunta, in vara anului 1924, sustinerea unei teze de doctorat de romanca Stefania Maracineanu, cu un subiect inedit: "Radioactivitatea artificiala", ceea ce a suscitat curiozitatea a zeci de studenti, profesori si cercetatori, care au umplut amfiteatrul unde se tinea dizertatia. Printre auditori se afla si Marie Curie, descoperitoarea radiumului, de doua ori laureata a Premiului Nobel, in 1903 si in 1911. Teza de doctorat a starnit un deosebit ecou in randul fizicienilor francezi, profesorul Henri-Alexander Deslandres, directorul Observatorului Astronomic din Paris, entuziasmat de cele auzite s-a oferit imediat sa o sprijine pe romanca in continuarea cercetarilor. Stefania Maracineanu descoperise ca uraniul prezenta perturbatii, greu explicabile, in intensitatea iradierii, care ar fi trebuit sa fie teoretic absolut constanta. Nemultumita de acest comportament, fiziciana a emis ipoteza ca totul s-ar datora actiunii Soarelui, insa nu avea mijloace sa-si verifice ideile stiintifice. Profesorul Deslandres i-a facut cadou romancei noastre cateva placi de plumb din acoperisul observatorului parizian, infiintat de Verrier si vechi de peste 300 de ani, deteriorate de vreme, care urmau sa fie inlocuite. Placile de plumb, potrivit ipotezei doamnei Maracineanu, care fusesera expuse radiatiei solare timp de secole, ar fi trebuit sa fie radioactive. Supuse masuratorilor, esantioanele de plumb au confirmat justetea ipotezei. Partile expuse la soare erau intr-adevar radioactive. Rezultatele experimentului au fost publicate in "Comptes rendus des seances de l’Academie des Sciences". Urmarea descoperirii a fost memorabila pentru Stefania Maracineanu, care tocmai se pregatea sa se intoarca in Romania, cu diploma de doctor in buzunar, avand promisiuni pentru ocuparea unui post universitar la Bucuresti. Pe neasteptate, insa, ea a primit vizita doamnei Marie Curie, care i-a propus sa lucreze impreuna in laboratorul care purta numele sotului sau, Pierre Curie, laureat si el al Premiului Nobel. Bineinteles ca o asemenea oferta, ce o tinea la Paris vreme mai indelungata, pe un salariu superior celui pe care l-ar fi obtinut la Bucuresti, a tentat-o. Si astfel, doctor in fizica, Stefania Maracineanu a devenit colaboratoarea cea mai apropiata a celebrei Marie Sklodowska Curie. Continuandu-si cercetarile, proaspata membra a echipei Curie, din care faceau parte si sotii Irene si Frederic Joliot-Curie, a avut inca o idee ingenioasa: a depus un strat de poloniu pe una din placile de plumb daruite de profesorul Deslandres. Dupa care a constatat ca plumbul a fost excitat de poloniul radioactiv, incepand el insusi sa emita radiatii. Apoi a expus placa respectiva la soare cateva minute. A masurat radiatiile emise si surpriza a fost enorma, descoperind ca radiatiile placii de plumb devenisera de zece ori mai puternice. Emisia de radiatii a continuat zile la rand, fara alte cauze exterioare, ceea ce a aratat clar ca doar soarele singur amplifica radioactivitatea. Mai mult, noi expuneri la soare ale placii au condus la marirea amplitudinii iradierilor. Cercetarile fizicienei Stefania Maracineanu, care implinise atunci 42 de ani, au continuat pe tema respectiva inca un an, rezultatul fiind determinarea precisa a constantei poloniului si a actiniului la actiunea solara asupra radioactivitatii plumbului. Din 1925, dr. Maracineanu a pus in practica o alta idee originala, anume aceea de a excita suportul metalic al unei substante radioactive chiar cu radiatiile emise de acesta, descoperind ca plumbul continut in aceste suporturi ale recipientelor metalice, avand poloniu in solutia clorhidrica, este influentat puternic de radiatia poloniului. Mai departe, fiziciana a observat ca radiatia alfa a poloniului era atat de puternica, incat a produs chiar dezintegrarea plumbului. Acest fenomen reprezenta practic o radioactivitate artificiala, el fiind semnalat, pentru prima oara in stiinta, de romanca Stefania Maracineanu. Ea si-a publicat, constiincioasa, rezultatele experimentelor sale in reviste de specialitate din Franta. Incheindu-si contractul cu Marie Curie, Stefania Maracineanu s-a intors la Bucuresti, unde a devenit colaboratoarea savantului Dimitrie Bungetianu, profesor la Universitatea din Bucuresti. Acesta era insa preocupat mai mult de fizica atmosferei terestre si de meteorologie. Insa, remarcand importanta cercetarilor efectuate de Stefania Maracineanu asupra radioactivitatii solare, a ajutat-o dezinteresat sa-si organizeze ea insasi un laborator de cercetare a radioactivitatii. Dezvoltandu-si lucrarile la Universitatea din Bucuresti, Stefania Maracineanu ajunge la concluzia ca fenomenul radioactivitatii putea demonstra principiul unitatii materiei, mai ales sub aspectul transmutatiei materiei. Era o confirmare a cunoscutei legi a conservarii materiei, emisa de Antoine Laurent de Lavoisier (1743-1794). Ajunsa la acest punct, Stefania Maracineanu publica, in anul 1929, rezultatele noilor sale cercetari, aratand ca inca din 1924 a descoperit, la Paris, radioactivitatea plumbului expus la soare, continuandu-le in laboratoarele Universitatii din Bucuresti. Cea mai importanta precizare din lucrarea respectiva, prezentata de altfel de savantul N. Vasilescu-Karpen (1870-1964), intr-o expunere la Academia Romana, era ca Stefania Maracineanu utilizase initial plumbul fara nici un adaos de substanta radioactiva, pe care l-a expus la soare, constatand ca metalul respectiv devenea radioactiv. Masurand cu instrumente sensibile metalul, a detectat iradieri constante, pe care le-a evidentiat pe placi fotografice, inca din anul 1924, dupa care si-a publicat rezultatele in teza de doctorat obtinuta la Sorbona. Concluzia Stefaniei Maracineanu, exprimata in lucrarea sa publicata in 1929, a fost ferma: "Se poate considera ca piatra filosofala exista in radiatiile solare si tot aici este sursa formidabilei energii radioactive, a carei necesitate s-a impus deja si se va impune tot mai mult". Asadar, in 1929, o romanca, vizionara, considera ca energia nucleara va juca un rol extrem de important in viitorul apropiat. Ceea ce s-a si petrecut dupa nici doua decenii. Mai mult, tot Stefania Maracineanu este cea care a aratat ca in astrul solar si, in intregul Univers, stapaneste energia nucleara, ca de altfel si pe planeta noastra. Sase ani dupa ce Stefania Maracineanu isi expusese lucrarile si concluziile privitoare la radioactivitatea artificiala, sotii Irene si Frederic Joliot-Curie au primit Premiul Nobel pentru descoperirea... radioactivitatii artificiale! Stefania nu a protestat fata de aceasta nedreptate, spre a arata ca, in fapt, lucrarile sale efectuate la Bucuresti si in laboratoarele unde avusese drept colegi pe noii laureati ai Premiului Nobel, ii apartineau, totul fiind un furt stiintific de proportii. Ea a continuat sa faca linistita si demna cercetari in domeniul radioactivitatii. Astfel a ajuns la concluzia ca o concentrare artificiala de radioactivitate ar putea determina precipitatii atmosferice. Sprijinita de profesorii Bungetianu si Vasilescu-Karpen, dar si de celebrul aviator Constantin (Bazu) Cantacuzino, Stefania Maracineanu a incercat sa provoace ploaie artificiala in Baragan, in vara secetoasa din 1931, utilizand "insamantari" radioactive in nori. Rezultatele au fost promitatoare, obtinandu-se intr-adevar ploaie artificiala, ceea ce demonstra corectitudinea principiului expus de fiziciana. Experiente similare au fost facute de Stefania Maracineanu in nordul Africii, in Algeria, cu finantarea guvernului francez, incercandu-se provocarea de ploi artificiale in Sahara, prin injectarea in atmosfera a unor saruri radioactive. Din pacate, s-a declansat cel de-al Doilea Razboi Mondial si experimentele au fost sistate. Stefania Maracineanu s-a stins din viata in anul 1944, in varsta de 62 de ani, rapusa de un cancer provocat de iradieri radioactive, inainte de a vedea cea mai teribila demonstratie a energiei atomice, bomba nucleara, la Hiroshima si Nagasaki, pe care nu a considerat-o ca fiind o expresie a gandirii stiintifice pozitive. Stefania Maracineanu a fost recunoscuta insa, post-mortem, de stiinta, drept descoperitoarea radioactivitatii artificiale si promotor al provocarii ploii artificiale, prin insamantari de substante radioactive. Recunoasterea a fost, din pacate, tardiva, caci Premiul Nobel revenise deja altora. Nu era nici primul, nu va fi nici ultimul caz care ii priveste pe romani.

4 comentarii:

  1. cum e posibil ca in acea vreme oamenii aveau posibilitatea sa cerceteze, iar acum sau desfintat toate institutele de cercetari. cine are asemenea interese??? vandutii astia de la putere?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ziua bunâ,
    Când publicati astfel de afirmatii ar trebui cel putin sâ le sustineti cu fapte si/sau o bibliografie demonstrând adevârul celor spuse.
    Altfel si eu as putea spune câ am descoperit radioactivitatea dar n-am protestat la Premiul Nobel pentru câ nu eram încâ nâscut.
    Poate adevârat, articolul este prea partinic pentru a fi luat în serios.
    Asteptâm probe concrete si nu afirmatii patriotice.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vâ salut,
    Dupâ ce v-am criticat vâ voi da una din probele evidente dar nu absolut doveditoare :

    Maracineanu, Stefania. "Researches on the Constant of Polonium." Comptes Rendus des Seanses de l' Academie des Sciences, Paris, 176 (1923): 1879–1881.

    RăspundețiȘtergere
  4. http://www.stefania-maracineanu.ro/

    RăspundețiȘtergere