Edward Reilly Stettinius Jr. (1900-1949) a fost un om de afaceri american, devenit ulterior politician și care a servit ca secretar de Stat al Statelor Unite sub președinții Franklin D. Roosevelt și Harry S. Truman, din 1944 până în 1945 și apoi ca ambasador al SUA la Națiunile Unite în 1946. Era fiul lui Edward Reilly Stettinius (1865-1925), fost director executiv și om de afaceri american, fost președinte al companiei Diamond Match din Ohio. După începutul Primului Război Mondial, Stettinius Sr. a lucrat la J. P. Morgan and Company coordonând achiziționarea de provizii de război pentru Aliați. Când Statele Unite au intrat în Primul Război Mondial, el a trecut la Departamentul de Război. Aproape o dinastie politică, pentru că există urmași importanți ai familiei (Stettinius-Trippe, Trippe sau White), care au ocupat sau încă ocupă poziții de vârf în politica sau administrația Statelor Unite ale Americii.
Stettinius Jr. a publicat mai multe cărți, dintre care una mi-a atras în mod special atenția, în contextul politico-militar actual legat de Ucraina: Lend-lease. Weapon for Victory, The MacMillan Company, New York, 1944. Când spun context actual, mă refer concret la discuția care scandalizează lumea „europeană”: președintele Trump cere accesul la resursele naturale ale Ucrainei, propunând crearea unui fond de 500 de miliarde de dolari finanțat din resursele naturale ale Ucrainei, inclusiv minerale critice și pământuri rare, pentru a recupera banii dați ca ajutor de război. În replică, Zelenski, liderul de la Kiev, insistă că ajutorul american nu reprezintă o datorie și declară că nu va semna un acord care să împovăreze generațiile viitoare.
Cunoșteam de multă vreme noțiunea de Lend-Lease (împrumut-închiriere), introdusă în mod oficial prin Lend-Lease Act, cunoscut și ca An Act to Promote the Defense of the United States (Pub. L. 77–11, H.R. 1776, 55 Stat. 31, promulgat la 11 martie 1941). Acest act definește o politică în temeiul căreia Statele Unite ale Americii au furnizat Uniunii Sovietice, Regatului Unit și Imperiului Britanic, de la acea vreme, Chinei, Indiei, Australiei și Noii Zeelande, plus Africii și Orientului Mijlociu: alimente, combustibili, servicii și materiale (a se citi arme, echipamente militare, muniții, mijloace de transport și utilaje și instalații industriale) între 1941 și 1945. Ajutorul a fost acordat „gratuit” pe baza faptului că un astfel de ajutor era esențial pentru apărarea Statelor Unite. Am scris acest cuvânt gratuit, între ghilimele, pentru că America considera că banii nu se dau la momentul livrării, însă, vor fi recuperați în totalitate ulterior. Marea Britanie a fost prima care a participat și beneficiat de programul Lend-Lease al administrației Roosevelt. SUA împrumuta așadar țărilor combatante arme și echipamente de sprijin, iar acestea le-ar plăti mai târziu. Marea Britanie și rușii au fost cei mai mari beneficiari ai acestui program, fiind evident pentru oricine că niciunul nu ar fi putut continua să lupte războiul fără acest sprijin din partea SUA.
Au iertat vreodată Statele Unite ale Americii Marea Britanie de această datorie?! Nu, Regatul Unit a suferit ani de sărăcie și datorii în timp ce a făcut rambursări și a desființat imperiul său (o condiție cumva tacită a ajutorului SUA). Regatul Unit a plătit o ultimă tranșă a datoriei de 1 miliard de dolari în ultima zi a anului 2006. Prim-ministrul laburist Tony Blair a zburat în SUA și a predat personal ultima plată a împrumutului. Guvernul său a emis, de asemenea, o mulțumire oficială adresată SUA pentru generozitate. Este greu de crezut că acest comunist penibil care este Keir Starmer, laburist și prim ministru actual, nu știe acest lucru, dar tace mâlc. Uniunea Sovietică a refuzat să plătească datoria, dar în cele din urmă a plătit 722 de milioane de dolari, restul de 75% din datorie rămânând neachitată. Deși nu recunoscut niciodată oficial contribuția SUA, la adăpostul scuzei cu războiul rece, datoria încă există. Recursul lui Trump la camaraderia de arme și colaborarea dintre țări în timpul convorbirii telefonice de lungă durată cu Putin, mă face să cred aceasta.
Deși se fac deseori că uită, Statele Unite ale Americii nu iartă.
Valoric, asistența oferită de SUA numai Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în cadrul Programului Lend-Lease a fost evaluată la 31,6 miliarde de dolari. Aceasta este o sumă uriașă, deoarece în dolari de astăzi ar însemna aproximativ 567 miliarde dolari (100 USD din 1944 echivalează cu 1793,21 USD în prezent, iar acest calculator de inflație folosește indicele oficial al prețurilor de consum din SUA, conform Bureau of Labor Statistics consumer price index). SUA au iertat totuși o mare parte a datoriei atunci când au încheiat un acord de împrumut cu Regatul Unit în 1946, în valoare de 650 de milioane de dolari. Amintesc în acest punct și faptul că Regatul și Imperiul Britanic a plătit anterior datoria contractată în timpul Primului Război Mondial. Nu exista atunci artificiul creat de Roosvelt, dar din pricina presiunii financiare a războiului asupra economiei țării, guvernul britanic a împrumutat masiv pentru a finanța războiul. Datoria națională a Marii Britanii a crescut de la 650 de milioane de lire sterline în 1914 la 7,4 miliarde de lire sterline în 1919, adică 488,29 miliarde de lire sterline astăzi (100 lire sterline în 1919 echivalează ca putere de cumpărare cu aproximativ 6.598,52 lire sterline în prezent, conform Office for National Statistics composite price index). Pentru a rambursa datoria, guvernul a crescut taxele, a redus cheltuielile guvernamentale, a împrumutat bani de la guverne străine și a emis obligațiuni pentru public. Avea în perioada interbelică și coloniile care cotizau în Londra!
Datoriile din Primul Război Mondial și al Doilea Război Mondial a avut un impact semnificativ asupra economiei și societății Marii Britanii, marcând economia și și politica țării pentru totdeauna.
SUA pot reprezenta un aliat și un prieten, dar interesele sale ca stat stau întotdeauna pe primul loc. SUA nu este o națiune de liber schimb: au fost și până în prezent numeroase tarife pe care le aplică asupra produselor și serviciilor străinilor, dar acum lucrurile sunt mult mai dure. De ce ar face excepție pentru Ucraina? Cu toate acestea, corul plângăcioșilor este foarte puternic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu