Nisi Dominus frusta - O recenzie a cărții: Pr. Ioan Marcel Dăneț, Parohia Catedralei Greco-Catolice Sf. Vasile cel Mare București: Evocări, documente, memorii, amintiri și trăiri personale, Editura Lumina Tipo, București, 2025, ISBN 978-606-8874-57-9, 958 p. + ilustrații

Titlul de mai sus, în limba latină, se traduce în română sub forma: Fără Domnul [este] în zadar! El derivă din Psalmul 127:1 și vrea să transmită faptul că eforturile omenești sunt zadarnice, deșarte sau lipsite de sens fără îndrumare divină.

Acest lucru îl mărturisește – în felul său – și autorul cărții din subtitlu, pe coperta a patra a volumului, unde ne deslușește intențiile sale: „Această carte este ca o rugăciune înălțată către bunul Dumnezeu: o rugăciune de laudă, de preamărire, de cerere și de mulțumire pentru toate câte ni Le-a dat. Trăiesc totodată și sentimentul unei datorii împlinite, față de toți cei care au fost și față de cei care sunt și care mi-au bucurat și luminat existența. Când Domnul mă va chema la El, să-mi dea răsplata cuvenită unei vieți dăruită de El, închinată Lui, Bisericii Sale și semenilor mei, ÎI rog și sper sa fiu printre cei aleși ce vor sta la dreapta Sa”.

Cartea despre care scriu a apărut sub egida Parohiei Catedralei Greco-Catolice Sf. Vasile cel Mare din București, unde autorul a fost preot paroh în perioada 2006-2022. Activitatea părintelui Dăneț însă este de mai lungă durată în slujba Bisericii Române cu Roma, domnia sa fiind, imediat după ieșirea din catacombe, în 1990, primul președinte al comitetului parohial   (1990-2001) – menționez aici cu gratitudine că în locuința sa din București s-au ținut primele liturghii greco-catolice din Capitală, catedrala fiind preluată mult mai târziu –, preot slujitor (2001-2002), apoi preot și administrator parohial (2002-2006). În acest mod, a avut șansa de a cunoaște un număr important de intelectuali credincioși, unii dintre ei păstrătorii unor prețioase mărturii și documente despre perioade și personalități prea puțin cunoscute din biserica noastră, în mod special cea din București.

Relev aici faptul că părintele Ioan Marcel Dăneț, Ică pentru cei apropiați, originar din Vad, Șercaia (reședința fostei plase Șercaia din județul Făgăraș interbelic, astăzi în județul Brașov) a urmat cursurile Facultății de Electromecanică din Brașov, pe care le-a absolvit în anul 1970, cu diploma de inginer, activitatea sa profesională în domeniul tehnic desfășurându-se în București, pe seama repartiției guvernamentale, fiind în cea mai mare parte a activității sale profesionale inginer proiectant principal. Totuși, simțind de copil chemarea spre viața spirituală, nu s-a căsătorit și a fost atașat unor preoți greco-catolici din clandestinitate, care activau în București (cu o mențiune specială pentru pr. dr. Augustin Ciungan). Începând cu 1997, a urmat studiile teologice la Blaj, fiind hirotonit preot greco-catolic, în 2001, în Catedrala Sf. Treime din Blaj de PF Cardinal Lucian, Arhiepiscop și Mitropolit. Preoția a fost, așadar, împlinirea unei vocații.

Mai întâi, ca un pasionat cititor, răscolind toate cărţile sfinte și de istorie bisericească care-i veneau la îndemână, documentele și relatările venite de la credincioși și colaboratori, apoi surse bio-bibliografice mai ales din biblioteca Mitropoliei de la Blaj şi din marile biblioteci bucureştene, iar apoi ca documentarist dedicat și cronograf, s-a gândit să aducă la lumină această carte-document, după cum însuși o numește, ca un semn al trecerii și preocupărilor sale.

Așa s-a născut un volum consistent, căci 1000 de pagini mă îndreptățesc să îl numesc și recomand ca atare, care conține trei părți importante: 1. istoria și evoluția comunității greco-catolice din București; 2. perioada de prigoană de după 1948, până la Revoluție; și 3. revenirea la viață a comunității unite, greco-catolice, bucureștene, cu aspecte importante din activitatea parohiei Catedralei Sf. Vasile cel Mare (ctitorie din anul 1911 a arhiepiscopului romano-catolic Raymund Netzhammer), până la sfârșitul misiunii oficiale a autorului. 

Autorul nu este propriu-zis un istoric, însă, volumul răspunde unor principii de cercetare istorică, fiind extrem de bogat în privința surselor care stau la baza alcătuirii unei lucrări în acest domeniu: documente de arhivă (de stat și particulare), colecțiile personale, documente oficiale, enciclopedii, dicționare, albume, memorii, presă scrisă, lucrări de specialitate (mai ales pentru istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică), studii și comunicări științifice, registre din arhiva Parohiei Sf. Vasile cel Mare, documente din arhivele fostei Securități și multe altele.

Un loc important este ocupat de înregistrarea mărturiilor orale și scrise ale celor care au trăit această istorie, mai ales în perioada de prigoană, de persecuție de după apariția Decretului 358 din decembrie 1948. Ea este, cred eu, primordială în scrierea acestei istorii greu de imaginat într-o lume normală și greu de cunoscut altfel, din cauza cerbiciei regimului comunist. Un număr mare de biografii de luptători pe altarul credinței, de la Fericiții episcopi martiri, prelați papali și până la preoți de rând, dar și de mireni dăruiți, întregește lucrarea. 

Poate că acesta este unul dintre meritele majore ale cărții, prezentând (și) persoane puțin cunoscute unui public nespecializat, ba chiar și unor teologi sau istorici ai bisericii. Bunăoară, chiar dacă acest exemplu este unul de ordin sentimental și profesional pentru mine, aici se regăsește și marele savant Augustin Iuliu Petre (13 noiembrie 1923-6 ianuarie 1999), absolvent al Școlii Politehnice din București, ca inginer de aviație, în 1947, al Universității București, Facultatea de Matematică, cu licența în 1948, și Facultatea de Filosofie, cu licența în 1947, doctor în științe tehnice, în 1966, iar din 1969 doctor docent în științe. Acesta apare ca o umbră, în paragraful închinat Monseniorului Vladimir Ghika, pp. 288-289, în două gravuri, cea de-a doua fiind o dedicație lui Dumnezeu după Imitatio Christi, semnată „Robul lui Dumnezeu Augustin”, student la Politehnică și membru ASTRU (Asociația Studenților Români Uniți)! Așadar, în timpul studenției sale, fiind un fervent credincios greco-catolic, a fost fiul spiritual al monseniorului Vladimir Ghyka, marele teolog care a murit în 1954, în închisoare. Augustin Petre, savantul, a fost profesor la Facultatea de Aeronave din București, șef de secție la diferite institute ale Academiei Române, Visiting Professor la Stanford, California, membru al Academiei Americane de Științe și doctor honoris causa al mai multor universități din lume, cu o lungă experiență și colaborare la Boeing și la NASA, iar Lockheed a folosit rezultatele cercetărilor sale; expert ONU, din 1975, domeniile predilecte de cercetare au fost: rezistența materialelor, stabilitatea elastică, vibrațiile, teoria aeroelasticității și barele cu pereți subțiri.

Am aflat deja de la autor, dar anticipasem acest fapt, că munca sa, în rând cu citirea,  decodarea și aprecierea acestor mărturii este dificilă, că se va lovi de subiectivismul, chiar de pasiunile celor care citesc sau, cel puțin, țin cartea în mâini. Cu alte cuvinte, sunt unii care lovesc cu pietre. Contextualizez prin relatarea unei istorioare în cele de mai jos. O familie, compusă din mamă, tată și copil, trecea printr-un sat străin, ducând de frâu un măgar. Părinții au pus copilul pe măgar, dar lumea rea, care privea de la porți zicea: „Ce copil prost crescut!”. Cei doi soți au hotărât să dea jos copilul și să se suie soțul. Nu a trecut mult și lumea comenta: „Ăsta este bărbat? Își lasă și soția și copilul să meargă pe jos?”. Atunci soțul a descălecat și i-a spus nevestei: „Poate lumea are dreptate. Te rog să urci tu pe măgar!”. Dar lumea nu s-a oprit și-a început să zică: „Bietul om, după o zi de muncă, tot el merge pe jos, iar femeia stă pe măgar și nici că-i pasă. Ce să învețe copilul de la astfel de mamă?”. În acest moment, s-au urcat toți trei pe măgar, dar lumea rea comenta în continuare: „Bietul măgar! Oamenii ăștia fără suflet îl vor omorî!”. Văzând că nu scapă nicicum de gura lumii, au coborât, mergând toți pe jos, pe lângă măgar. Dar imediat au auzit pe cineva spunând: „Ce oameni proști. Au un măgar și nu habar n-au cum să se folosească el!”. De aceea, un proverb românesc afirmă că gura lumii-i slobodă! 

Cartea se deschide cu o istorie cronologică a Bisericii Române Unite (Greco-Catolică), cuprinsă între paginile 17 și 46, în care sunt punctate reperele cronologice esențiale ale acestei vrednice de pomenire Biserici, și a celor mai de seamă reprezentanți ierarhici ai ei. 

Mi-a reținut în mod special atenția paragraful 1.6, cuprins între paginile 109 și 136, care prezintă viața și activitatea dr. Augustin Bunea (1857-1909), canonic mitropolitan, istoric recunoscut și membru al Academiei Române. Augustin Bunea este originar din Vad, așadar autorul este consătean – chiar născut pe aceeași Uliță mică – al ilustrului bărbat, cel dintâi și cel mai puternic orator bisericesc al românilor, istoricul cel mai priceput al Ardealului. Mai mult decât atât, dr. Augustin Bunea a fost semnatarul Memoriului adresat Papei, în 29 decembrie 1903, prin care solicita să se clădească cât mai curând o biserică românească unită în Bucuresci, deziderat împlinit de episcopul romano-catolic Netzhammer, câțiva ani mai târziu! Iar pr. Ioan Marcel Dăneț a ajuns să slujească în biserica al cărei inițiator a fost Bunea, ba chiar a ajuns să fie cel mai longeviv slujitor în funcție la biserica Catedralei Sf. Vasile cel Mare! Cu îndreptățită emoție, autorul își amintește de Valerița Popii, nepoata canonicului, din Vad, de la care primea cu împrumut cărți din biblioteca lui Bunea, în anii adolescenței sale, când acest fapt presupunea riscuri ridicate.

Un paragraf întins din capitolul al treilea, este închinat părintelui Vasile Mare (1919-2004), îndrumătorul spiritual al pr. Ioan Dăneț și cuprinde  mai multe documente, relatări și aprecieri despre viața și activitatea acestui distins prelat de onoare al Sanctității Sale Papa, pp. 543-664

Un paragraf interesant, pp. 793-807 este cel dedicat străzilor din București care poartă numele unor importanți greco-catolici: Str. Teofil, din Sectorul 2, în memoria primului episcop care a făcut unirea religioasă; Str. Episcopul Vulcan, din Sectorul 1, în amintirea lui Samuil Vulcan; Str. Episcopul Radu, în amintirea lui Demetriu Radu; Str. Iuliu Hațieganu din Sectorul 4, în cinstea celebrului greco-catolic, medic și creator de școală clujean; continuând cu mult mai cunoscuții preoți și oameni de cultură: Samuil Micu-Clain, Gheorghe Șincai, Ioan Budai-Deleanu, Petru Maior, Andrei Mureșanu, George Barițiu, Simion Bărnuțiu, Timotei Cipariu, Ioan Bianu și destui alții, pe care vă invit să îi descoperiți în carte.

Cei prezentați mai sus – și care au fost și sunt omagiați de locuitorii Capitalei României – sunt principalii responsabili pentru afirmarea curentului spiritual, iluminist, cu un profund caracter național și social, numit Școala Ardeleană, care a avut ca motto sintagma: Virtus romana rediviva. Corifeii ei, (în imensa lor majoritate călugări OSBM), îi citez pe cei dintâi: Samuil Micu (1745–1806), Gheorghe Șincai (1754–1816), Petru Maior (1761– 1821), Ion Budai Deleanu (1760–1820), erau absolvenți ai Școlilor Blajului, reîntorși de la studiile urmate în marile centre universitare europene catolice (Roma și Viena), unde au redescoperit latinitatea poporului român, originea latină a limbii române și continuitatea existenței românilor la nordul Dunării. Acestea sunt, de fapt, cele trei argumente care au definit principalele linii de cercetare și apoi de afirmare a conceptului de națiune aplicat românilor transilvăneni. Prin lucrările lor de pionierat în domeniul istoriei românilor, al filologiei limbii române, al istoriei BRU și al științelor, ei au ridicat și aprofundat opera de spirituală și culturală, apărută în Școlile Blajului. Ei au îmbinat armonios catedra și amvonul și le-au așezat în slujba intereselor Bisericii și a Națiunii Române. Iată, așadar, că și-au câștigat dreptul de recunoaștere și în București!

Paginile 871-919 sunt dedicate amintirilor proprii ale autorului (Trăirea credinței a început în familia în care m-am născut) și persoanelor care i-au călăuzit pașii (Preoți, persoane consacrate și mireni care m-au însoțit în viață și în trăirea credinței), care vin să explice contextul formării și devenirii sale, dând o notă personală, de autenticitate aparte, cărții.

Fără gratuitate, îndrăznesc să afirm că aceste mărturii strânse în cartea-document a pr. Ioan Marcel Dăneț contribuie categoric la readucerea în atenția cititorului a istoriei zbuciumate și dureroase, dar în același timp plină de glorie a BRU, și în special pentru istoria și comunității greco-catolice din București și a Catedralei Sfântul Vasile cel Mare. Spune – pentru a câta oară? – istoria Bisericii Greco-Catolice, cea draconic prigonită, lăsând însă pe cititor să facă singur comparația cu cea a Bisericii Ortodoxe, ai cărei ierarhi și prelați, mirunși și de Securitate, au profitat din plin!

Aproape nu găsești o persoană importantă din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al acestei mult încercate și de Dumnezeu slujitoare biserici, că este vorba de întemeietori, de cărturari, de martirii de cin preoțesc sau mireni, care să nu apară în carte. Iar autorul arată că destinul său de ardelean ajuns în București nu se dezminte: cartea este scrisă în spirit național, cu bună-cuviință și respect pentru limba română, cu dragoste și aplecare pentru credința străbună și fidelitate față de Roma eternă.

Apreciez că volumul de față este rodul unei fericite combinații de credință, de educație și de muncă asiduă, singura, după umila mea opinie, care oferă fiecărei persoane oportunitatea de a-și realiza potențialul și de a împlini ceea ce își dorește.

Profesorul Ioan Vlad, 76 ani

Zilele trecute am fost chemat să vorbesc la o lansare de carte a unui prieten bun, profesorul Ioan Vlad, la Universitatea Spiru Haret Brașov, un loc care, alături de foarte mulți dintre cei prezenți la eveniment a avut darul de a-mi evoca amintiri plăcute. Cartea prezentată publicului a fost „Brașovul și Marea Unire: Album la centenarul întregirii românești, 1918-2018”, publicată de Editura Pastel. 

Am spus, cu această ocazie, câteva cuvinte despre autor, polihistorul Ioan Vlad: colonel (r), profesor universitar, istoric și publicist, voce publică, colecționar, militant național etc., aflat astăzi cu o zi înaintea de a păși dincolo de ceea ce, în limbaj universal, este cunoscut a fi platinum anniversary sau 75 ani de viață. 

Domnul Vlad s-a stabilit la Brașov după anii de studii, însă, este de rădăcini de pe meleagurile Lupșei, din Munții Apuseni. Domnia sa este absolvent al Școlii militare și al Facultății de Istorie, doctor în istorie cu teza „Lupta națională pentru unitatea politico-statală la Brașov în anii Primului Război Mondial” susținută în 1991, sub conducerea acad. Ștefan Pascu, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj. A activat în învățământul militar și universitar timp de patru decenii, începând cu 1979, până după p(l)andemie, parcurgând toate gradele militare și didactice, la Institutul Militar de Artilerie și Rachete Antiaeriene „General G. Bengescu”, la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, și la Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Științe Juridice și Administrative din Brașov, la aceasta din urmă ocupând și funcțiile de secretar științific și prodecan. 

După 1990, a urmat cursuri de perfecționare în domeniul istoric și militar la București, în Regatul Unit și în Olanda. 

Ca istoric, Ioan Vlad s-a dedicat studierii sec. al XIX-lea și al XX-lea, vizând istoria militară, socială și politică, cu o tușă specială pentru lupta națională a românilor din Brașov și împrejurimi. Este autorul unor contribuții însemnate privind biografiile unor personalități din Brașov și împrejurimi la lupta pentru unitate națională. A publicat nenumărate cărți, studii și articole științifice, oriunde a fost acceptat și s-a luptat din răsputeri să-și facă vocea auzită. 

Profesorul Vlad este recunoscut ca un istoric dedicat istoriei Țării Bârsei, dar și zonei natale, din Apuseni. Activând în învățământul militar, s-a specializat în istorie militară, mai ales modernă, în istoria celor două războaie mondiale, iar ca brașovean de adopție a încercat să valorifice arhivele brașovene legate de lupta națională, mai ales de Marea Unire. A debutat în 1984, cu un studiu despre lupta și monumentul de la Bartolomeu, din 1916, și a continuat documentarea privind contribuția Brașovului la lupta națională. Ca istoric, Ioan Vlad a valorificat izvoare istorice inedite, surse arhivistice noi și o bibliografie generoasă referitoare la temele sale de interes: Brașovul și Marea Unire, Lupșa, dar obligațiile de serviciu l-au obligat să publice și unele manuale universitare. Pentru centenarul Marii Uniri a publicat seria „Brașovul și Marea Unire”, care reunește opt volume, a semnat o restituire Aurel A. Mureșianu. Menționez aici câteva titluri: „Hora Brazilor”, „Icoana de la Zărnești a Marii Uniri”, „Documente brașovene ale Marii Uniri”, „Românismul brașovenilor”, „Văpaia din munți”, „Bătălia din Carpații de Curbură”, „Ioan Șenchea, martirul Ardealului”, „Lupta națională la Făgăraș pentru Marea Unire”, „Avram Iancu și brașovenii săi”, „Petru Șpan, dascălul de dăscălie al ardelenilor”. 

În multe dintre aceste lucrări, a creionat frumoase biografii ale unor personalități, care au avut un rol important în înfăptuirea idealurilor naționale. O altă preocupare importantă de cercetare a fost concretizată în seria legată de Lupșa, comuna sa natală. 

Menționam anterior că prof. univ. dr. Ioan Vlad a publicat de-a lungul activității universitare și patru manuale pentru studenți, singur sau în colaborare și pentru că ne aflăm într-o universitate, le voi pomeni: „Istoria administrației publice românești”; „Istoria constituțională a României”; „Bazele științei politice” și „Introducere în istoria dreptului românesc”. 

Ioan Vlad a înființat și condus revista de cultură istorică „Oastea și Țara”, și a fost membru în colegiile de redacție ale revistelor „ASTRA” și „Plaiuri săcelene”. Așa ne-am cunoscut, mai întâi în redacția ziarului „Mesager”, pe str. Castelului nr. 50, apoi în str. Lungă 13, la redacția „Transilvania Expres”, unde venea cu un semnal editorial al fiecărui nou număr. De atunci păstrez și un exemplar al rezumatului tezei sale de doctorat.  

Profesorul Ioan Vlad este și posesorul unei bogate colecții de documente istorice sau artefacte cu valoare istorică și documentară, descoperite și adunate de-a lungul carierei sale. Deține și o importantă colecție de pictură, cu opere, printre altele, de: Theodor Aman, Corneliu Baba. Este un asiduu și scrupulos cercetător al târgurilor de vechituri, dar și al reuniunilor de colecționari. Această preocupare comună ne-a apropiat și mai mult, împărtășindu-ne la răstimpuri noutățile dintre achiziții, având discuții și preocupări în a discerne rolul și locul unor artefacte în istoria noastră. 

Vechi membru al Despărțământului Brașov al ASTREI, fost vicepreședinte al Despărțământului Zărnești al ASTREI, a primit zilele trecute mandat să reorganizeze Asociația la Brașov, din postura de președinte al Despărțământului Central Brașov. S-a întâmplat să fiu prin preajmă și – cu generozitate – m-a cooptat ca unul dintre vicepreședinții echipei sale. 

Din 1994 este președintele Filialei Brașov a Societății „Avram Iancu” din România, este președinte de onoare a Asociației „Cneazul Cândea” a Fiilor Satului Lupșa, județul Alba, este, de asemenea, membru fondator al Asociației „Aurel A. Mureșianu” din Brașov. 

Activitatea sa s-a bucurat de aprecierea unor academicieni ca: Ștefan Pascu, Alexandru Surdu și Ioan Aurel Pop, actualul președinte al Academiei Române, dar și a unor cunoscuți scriitori brașoveni, dintre care îl menționez doar pe răposatul scriitor și editor Ion Popescu Topolog. 

Ioan Vlad este membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România, de la care a primit și Premiul „Dimitrie Cantemir”, în anul centenar 2018, pentru lucrarea „Brașovul și Marea Unire”, în trei volume, de peste 1.500 de pagini. 

Este cetățean de onoare al orașului Zărnești, al comunei natale Lupșa, al municipiului Iași și... în cele din urmă, al Brașovului, la propunerea Despărțământului „ASTRA” Brașov și a Asociației „Aurel A. Mureșianu” Brașov. 

Citez din argumentația decernării titlului la Brașov: „în semn de respect și recunoștință pentru promovarea cultural-istorică a Brașovului prin activitatea sa științifică specifică și publicistică”, (HCL 883/ 31.10.2025, adoptată în noiembrie 2025). 

Teza sa este aceea că Brașovul este un oraș al Marii Uniri, că are o contribuție semnificativă, iar – de la Mihai Viteazul încoace – fiecare generație a contribuit la acest deziderat. Profesorul Vlad își dorește înființarea, printr-o lege specială, a titlului de „Oraș al Marii Uniri“ și solicită și probează cu documente recunoașterea oficială a rolului Brașovului. 

Revenind la cartea de față, lansată la împlinirea vârstei de 76 ani, aș încadra-o mai degrabă la categoria „Almanah”, decât „Album”, adică nu doar o colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe, reunite într-un volum, după o temă anume. Vreau să vă spun că este un gest personal interesant, pe care îl văd similar cu un demers de-al meu, legat de traducerea lui Eminescu în limba engleză, cu mici diferențe: eu am reușit să public în chiar 2018, iar apoi am distribuit consistent în Marea Britanie și Statele Unite. 

Una dintre ultimele cărți de valoare achiziționate de mine, prezentată cu mare bucurie și profesorului Vlad, este: „Biographie universelle, ancienne et moderne, ou Histoire, par ordre alphabétique, de la vie publique et privée de tous les hommes qui se sont fait remarquer par leurs écrits, leurs actions, leurs talents, leurs vertus ou leurs crimes”, rédige par une Société de gens de lettres et de savants, inițiată și editată de Louis-Gabriel Michaud (1773–1858), la Paris, între 1811 și 1828. Ei bine, această enciclopedie biografică are 52 volume, plus 3 volume de mitologie. În anii ce au urmat publicării, au mai apărut 30 de volume de suplimente. Am spus aceste date doar pentru a încerca să deschid ochii cititorilor asupra domeniului în care profesorul Ioan Vlad s-a băgat! 

La final, relev ceea ce mă leagă de domnul prof. Vlad: o prietenie sinceră și o colaborare îndelungată, o plăcere de a ne întâlni și a discuta pe aproape orice subiect, cu cât mai mult vin bun alături și bucate pe măsură, preocupări comune pentru trecutul, dar mai ales prezentul și viitorul țării noastre.

La mulți ani, domnule prof. univ. dr. Ioan Vlad și putere pentru împlinirea planurilor ambițioase!