La moartea unui dascal: profesorul Cornel Urs (13.02.1955 - 25.01.2010)

Stiti voi cine a fost Evariste Galois?! A fost un matematician francez, mort in duel la numai 21 ani, dar care a deschis un nou domeniu in algebra: teoria grupurilor, despre care veti invata mai tarziu! In ultima sa scrisoare catre fratele sau spunea: Ne pleure pas, Alfred! J'ai besoin de tout mon courage pour mourir à vingt ans! Si nici macar nu terminase vreo facultate; a dat examen la Scoala Politehnica, dar - iritat de rasul nebun al examinatorilor - in vreme ce isi expunea ideile originale, a azvarlit cu buretele in ei, fiind respins! Dar de Isaac Newton ati auzit? Stiti voi, copii, cine a fost Georg Cantor? Sau: astazi va voi povesti despre teorema lui Fermat, inca nerezolvata de aproape 350 ani!
Asa isi incepea fiecare ora de matematica profesorul Cornel Urs, in anul 1978-1979, cand ne-a preluat ca prima sa generatie de elevi fiind proaspat absolvent, iar noi niste pusti de-a cincea. Cu aceste istorioare si teme celebre din istoria matematicii ne-a atras catre aceasta disciplina, de multe ori urata de scolari. Dar nu numai cu aceasta, ci si cu felul sau de a fi: vesel, entuziast, prietenos cu pustii carora, pentru un an, le-a fost si diriginte la Scoala generala nr. 9, din Noua. Incet, incet, in jurul sau au inceput sa graviteze tot mai multi dintre colegii mei de clasa; daca era ceva firesc pentru cei de care parintii aveau constant grija sa invete si sa aiba rezultate, cu greu se poate explica, altfel decat prin tactul si sarmul profesorului, prinderea in mreje a unor copii ai caror parinti nu se interesau mai deloc de nivelul lor de pregatire scolara. Martea dupa amiaza, cerc de matematica; joia, dansuri populare: Barbuncul, Banul Maracine sau alte jocuri din zona Fagarasului sau natal; sambata, invariabil, reuniune dansanta, cu sucuri si sandviciuri, cu muzica de la propriul sau magnetofon. Apoi, microbul Gazetei matematice, unde vreo patru-cinci ne razboiam pe punctele acumulate ca rezolvitori, incepand cam cu 1980, probleme selectionate cu grija din culegeri consacrate, insa numai dupa parcurgerea completa a manualului, febra olimpiadelor scolare. Imi amintesc cu mare precizie primele carti pe care ni le-a pus in mana: Varia mathematica a lui George St. Andonie, Din spectacolul matematicii a lui Gheorghe Paun, Triunghiul, ringul cu trei colturi a lui Viorel Gh. Voda sau Probleme celebre de Florica T. Campan. Fiecare rezolva problemele din tema dupa cum se pricepea, iar profesorul ne ambitiona: ia sa vedem solutia lui Catalin! Acum, s-o vedem si pe-a lui Horica! Ia sa va arat si eu una, mai eleganta! Pentru multi dintre noi a devenit model, dar si prieten, si confesor, si preparator; pentru toti a fost profesorul si deschizatorul de pasiuni, creatorul unui solid fundament matematic, atat de folositor mai tarziu. Nu este o intamplare ca din 32 de elevi vreo 25 au urmat universitatea. Vreau sa dau trei exemple. Sorin Sabau, poate cel mai apropiat de profesorul Urs, sigur ca durata, este astazi profesor universitar de matematica in Tokyo, considerat un magician al spatiilor Finsler, cu o exceptionala vizibilitate internationala. Catalin Barbu, olimpic apreciat la matematica in vremea liceului, este profesor universitar la Hamburg si expert in industria lemnului; in specialitatea sa matematica, asemenea calculatorului reprezinta un instrument de lucru cotidian. Cu voia dvs., ultimul pe lista, eu, care, pornind intr-o teza de doctorat de la cunoscuta ecuatie a lui Reynolds, sub pretextul studierii curgerii termo-elasto-hidrodinamice a lubrifiantului in lagarele cu alunecare, aproape am scos un curs de ecuatii cu derivate partiale de ordinul doi. M-am intors apoi la istoria tehnicii, atat de bine prefigurata de istoriile si anecdotele matematice ale profesorului nostru. Toti trei, alaturi de colegii nenumiti, dar cu nimic mai putin valorosi, ii datoram in mare masura rezultatele obtinute. Planuiam acum vreo zece ani sa realizez o culegere cu toate problemele importante de geometria triunghiului si mi-a adus un exemplar din Gazeta matematica cu cea mai frumoasa rezolvare a teoremei Frank Morley, cea mai tanara teorema legata de triunghi, semnata de regretatul academician Nicolae Teodorescu. Cea mai mare parte a lucrurilor pe care le stiu despre marii nostri matematicieni ca: Lalescu, Pompeiu, Onicescu, Stoilow, Barbilian, Titeica, Moisil, Mihoc, Caius Iacob si multi altii am aflat-o mai degraba de la Cornel Urs, decat din cunoscuta lucrare a lui Andonie, Istoria matematicii in Romania.
Putini dintre absolventii Conservatorului devin cu adevarat muzicieni, putini profesori de matematica pot pretinde a fi matematicieni, destul de putini oameni care predau in scoli ajung a fi cu adevarat dascali. Profesorul Cornel Urs a fost un dascal pentru toti cei care i-au trecut prin mana. Putea, daca boala necrutatoare nu l-ar fi oprit, sa fericeasca si sa starneasca vocatii pentru multe alte generatii de acum inainte. Ramas bun, domnule profesor Urs din partea mea si a colegilor mei de generatie, si il rugam pe bunul Dumnezeu sa va aiba in paza sa!

O carte document pentru Brasovul ultimului veac

Vineri, 18 decembrie 2009, am avut bucuria de a asista, la sediul filialei brasovene a Ordinului Arhitectilor din Romania, la o lansare de carte: "Brasov - Un secol de arhitectura. 1885-1984", insotita de harta arhitecturala a orasului, autori fiind prietenii mei Anca-Maria Zamfir, istoric de arta, si Gruia Hilohi, arhitect. Prezentarea a fost facuta de arhitectul Nicolae Taric, directorul filialei si de autori. Pe Anca am cunoscut-o in urma cu trei ani si jumatate, cand eram impreuna bursieri in Franta, la Belfort, si cand a prezentat o documentata lucrare despre arhitectura vechiului Brasov, intitulata "Brasov. Courte presentation de l`architecture et de l`urbanisme dans le 19e siecle", care prevestea - intr-un fel - studiul de astazi, iar pe Gruia cam tot de-atunci, prin inginerul Radu Bellu, cunoscutul istoric al cailor ferate din Romania. Am ajuns destul de repede sa ii apreciez pe amandoi, pentru pasiunea pe care o pun in activitatea din domeniul istoriei urbane a Brasovului, acum, cand nimeni nu pare interesat de asemenea chestiuni, cand uratul a devenit nu doar o obisnuinta, ci chiar o vocatie. Ei nu sunt insa la prima manifestare, caci in 2003, alaturi de Dana Jenei si Gernot Nussbacher, au semnat si publicat volumul "Brasov: scurtă istorie ilustrata a evolutiei urbane". Mai nou si vecin, intr-o acceptiune, cu Gruia, am avut ocazia sa il cunosc indeaproape, sa vad cum isi petrece zile la rand in sediul filialei judetene a Arhivelor Nationale, sapand cu meticulozitate dupa documente si imagini despre Brasovul din trecut; i-ar fi foarte bine daca s-ar preta (ca imensa majoritate a arhitectilor) la a proiecta pe banda hale, blocuri, case sau te-miri-ce altfel de cladiri, pe gustul indoielnic al imbogatitilor de tranzitie, facand rabat de la educatia primita acasa si in universitate, de la rigorile unui adevarat profesionist. Ne intalnim frecvent si comentam cu obida ceea ce se petrece sub ochii nostri cu orasul, despre schimonosirea fetei acestuia, despre solutiile proaste puse in opera doar pentru ca unii sa se poata imbogati rapid sau sa se (re)aleaga in functii publice. Il gasesc de fiecare data preocupat, sensibil, dornic sa faca un gest pentru a opri dezastrul. Si a gasit calea cea mai potrivita pentru un intelectual rafinat, cum este: scrie si aduna marturii pentru ca alte generatii, care sunt nascute dupa noi sau care vor veni de-acum inainte, sa cunoasca si perioada de bunastare si seriozitate pe care a trait-o orasul. Volumul publicat acum si harta reprezinta partea vazuta a unui studiu realizat in proiectul "Arhitectura secolului XX la Brasov", finantat de Ordinul Arhitectilor si care consta intr-o inventariere patrimoniala a cladirilor istorice din municipiu, in baza careia se vor putea intocmi mai apoi si fisele tehnice pentru fiecare cladire in parte, cu scopul clasarii lor. Asemenea proiecte au mai fost materializate si la Bucuresti si Cluj, finantarea lor fiind asigurata de Ordinul Arhitectilor (din taxa de timbru). Pe langa harta si volum, sediul OAR a gazduit o expozitie fotografica al carei obiect era tocmai continutul volumului lansat. Se reda astfel publicului interesat un insemnat capitol al arhitecturii moderne, cu trimitere directa la evolutiile stilistice in intervalul temporal considerat, care in curand ar putea deveni doar amintire (multe opere arhitectonice sunt deja distruse sau grosolan modificate de detinatorii actuali, sub ochii indiferenti ai autoritatilor locale). Fiind aparuta in cadrul proiectului mentionat, cartea se distribuie gratuit prin filiala OAR. Nu pot sa nu-i felicit pe autori si recomand cartea celor dornici sa savureze minunatii de arhitectura si decoratie ale Brasovului secolului trecut, sa descopere o somptuozitate ascunsa in cenusiul urban cotidian.

In amintirea lui Omar Khayyam

Poetul, filosoful, astronomul si matematicianul iranian Hakim Omar Khayyam (aprox. 1048-1131), pe numele sau adevarat Omar Ghiyat at-Din Abu I-Ftah Ibrahim al-Khayyam (Khayyami insemnand "fabricant de corturi", iar poetul l-a adoptat ca nume in amintirea tatalui sau care avea aceasta meserie), a fost directorul observatorului din Marv si a prezidat grupul celor opt astronomi care, in anul 1074, a efectuat reforma calendarului musulman, mai exact decat cel gregorian, realizat cinci secole mai tarziu. A fost medic si astronom official al curtii regale, iar pe durata Evului Mediu a fost cunoscut, in special, pentru studiile sale in domeniile matematicii si fizicii. I s-au atribuit 14 tratate, cel mai important fiind un tratat de algebra: Al-Djabra-val Mogha-bela, care a si dat numele acestei discipline matematice. Cea mai mare parte a scrierilor sale de filosofie si stiinte s-au pierdut. A fost unul din marii umanisti ai vremii, cu vaste preocupari in domeniul pozitiv, dar avand cunostinte intinse de filosofie, mai ales din gandirea clasicilor Greciei antice. Cel mai raspandit volum al poeziilor sale este Robayatul (sau rubayat, care reprezinta denumirea catrenului persan). Redau aici trei catrene, care mi se par semnificative pentru lirica sa:

Fii vesel azi, curand te-i plictisi
Si-n veci la fel - acelasi cer va fi,
Te-or face caramizi, ca sa cladeasca
Palate-n care altii vor trai.

Ca apa raului, ca vantul mut,
Din viata inc-o zi s-a petrecut,
Nicicand nu mi-a pasat de doua zile:
Cea nesosita, cea care-a trecut.

Un veac sau doua de traiesti in el,
Lasa harul lumii, sfant esti ori misel.
Monarh puternic ori un biet calic,
Suspinul de pe urma ti-e la fel.

Toate trei sunt inscriptionate pe statuia sa din Bucuresti, de pe Soseaua Kiseleff, vis-a-vis de Institutul de Geologie.

Abbe Gregoire, fondatorul Conservatoire National des Arts et Metiers

Henri Jean-Baptiste Gregoire, cunoscut mai ales ca Abbe (abatele) Gregoire, nascut la 4 decembrie 1750 langa Luneville si mort la 20 mai 1831, a fost un preot si om politic francez, una dintre figurile importante lae Revolutiei de la 1789, fondator al Conservatoire National des Arts et Metiers si al Biroului de Longitudini din Paris, dar deopotriva si unul dintre fondatorii Institut de France, unde a activat ca membru. Dupa ce a invatat tot ce a putut de la preotul din satul natal, a urmat colegiul iezuit din Nancy si, apoi, Universitatea din Metz, unde a studiat teologie, filosofie, litere si retorica. Desi in ale sale Memoires marturiseste indoiala din vremea studiilor cu privire la credinta si la vocatia sa preoteasca, alaturi de apetitul sau nestavilit pentru operele filosofilor Luminilor, terminand si seminarul, in 1775 este hirotonisit preot (vicar de parohie). Ca preot in Lorena, s-a facut remarcat in scurt timp mai ales prin luarile sale de pozitie in favoarea evreilor, prin harul sau oratoric si prin preocuparea constanta de educare a membrilor comunitatii, in toate domeniile si de o factura opusa almanahurilor vremii. Bun vorbitor de engleza, italiana, spaniola sau germana, s-a putut tine in permanenta la curent cu noutatile intelectuale ale epocii. Pe langa criticile aduse discriminarii evreilor si lipsei de utilitate sociala a acestor atitudini, Abbe Gregoire a pledat si pentru toleranta religioasa, gandita ca forma de umanitate in raport cu evreii. Deputat al clerului in Starile Generale din 1789, a facut parte dintre cei numiti les pretres patriotes si a fost ales membru al Constituantei, in sanul careia a militat pentru Constitutia civila a clerului, fiind si presedinte al acestui for in momentul caderii Bastiliei. Devenit episcop de Loire-et-Cher a fost in continuare deputat in Conventie, ceea ce i-a permis sa poarte numeroase dispute in favoarea tratarii egale a evreilor si negrilor. Chiar si in vremea celor mai crunte inversunari anticrestine, nu a renuntat niciodata la sutana, ceea ce nu l-a impiedicat insa sa se opuna cu inversunare Concordatului cu Biserica Catolica. Intre 1795 si 1798 a fost membru al Consiliului Celor Cinci Sute, in 1802, senator si apoi conte al Imperiului, a continuat activitatea politica si sub Restauratie, ca deputat liberal, pana inaintea mortii sale, in 1831. Cea mai importanta mostenire a lui este reprezentata, insa, de fondarea - in spiritul Encyclopedie-i lui Diderot - a Conservatoire National des Arts et Metiers, ca institutie destinata pentru a perfectionner l'industrie nationale. Binecunoscut astazi in intreaga lume, Conservatoire National des Arts et Metiers este un mare stabiliment de invatamant superior si de cercetare fundamentalea si aplicata, fondat de Abbe Gregoire la Paris, in 19 vendemiaire anul III (dupa calendarul revolutionar, adica 10 octombrie 1794) pentru perfectionarea industriei nationale, dupa cum am mai spus deja. Conservatoire National des Arts et Metiers si Ecole Polytechnique sunt cele mai importante realizari ale Revolutiei franceze in domeniul stiintelor ingineresti, in domeniul stiintific existand si Ecole Nationale Superieure, de asemenea creatie a faimosului an III. Inca de la inceput, CNAM a avut o vocatie pluridisciplinara, la loc de cinste aflandu-se si muzeul sau, originile acestuia aflandu-se in colectiile de instrumente stiintifice ale Academiei de Stiinte. Avand ca si College de France statut de mare stabiliment de stat, dar un intreit caracter: stiintific, cultural si profesional, asezat sub tutela Ministerului Invatamantului din Franta, CNAM indeplineste azi trei misiuni fundamentale: formare continua, cercetare tehnologica si inovare si, in fine, difuzarea culturii stiintifice si tehnice. Deviza CNAM este: "Docet omnes ubique", care tradusa din latina semnifica: preda tuturor si pretutindeni si, poate tocmai pentru a justifica acest din urma pretutindeni, CNAM este implantat prin filiale, sucursale si puncte de lucru in peste 150 orase din Franta si strainatate. Organizat, incepand cu 1819, pe principii similare cu College de France, Conservatoire National des Arts et Metiers a avut prima catedra de mecanica aplicata artelor fondata de Charles Dupin si, tot in acelasi an si o catedra de economie industriala, fondata de Jean-Baptiste Say. In prezent el numara nu mai putin de 60 catedre, fiecare cu unul sau mai multe laboratoare, cu activitati de cercetare stiintifica si industriala, care situeaza institutia in fruntea tehnologiei franceze (fapt care se concretizeaza prin numeroase brevete si prin raporturi stranse cu mediul de afaceri; merita precizat ca marile grupuri franceze semneaza anual numeroase proiecte de experimentare cu CNAM). Aceasta creatie minunata pe care Franta, lumea intreaga, de altfel, o datoreaza lui Abbe Gregoire isi are sediul central - inca de la infiintare - in plin centrul Parisului in fosta abatie Saint Martin des Champs, iar magnifica biserica gotica a abatiei este sediul central al muzeului CNAM (am mai scris candva despre versiunea Pendulului lui Foucault din centrul acestei catedrale transformate in muzeu!). Inmormantat initial la Auteuil, unde a si murit in 1831, Abbe Gregoire a fost omagiat si prin transferarea ramasitelor sale pamantesti la Pantheon, in 1989 (cu ocazia bicentenarului Revolutiei), unde odihneste acum alaturi de mari oameni ai Frantei ca: Voltaire, Rousseau, Hugo, Saint-Hillaire, Lagrange, Soufflot, Pasteur, Gambetta, Monge, Jaures, Langevin, Perrin, M. Skladowska-Curie, Braille, Malraux etc. Si poate acestui abate i se potriveste la fel de bine ca ilustrilor sai colegi de necropola deviza de la intrare: AUX GRANDS HOMMES LA PATRIE RECONNAISSANTE!

Un cartograf: Iordache Golescu

Se implineste exact un an de cand, la Academia de Stiinte a Federatiei Ruse (pe banii acestei institutii, gratie existentei unui acord de colaborare cu Academia Romana), in organizarea Institutului de Istoria Stiintei si Tehnicii "S.I. Vavilov" participam la Conferinta Internationala "History of Earth Sciences: Research, Stages of Development, Problems". Internationala, insa, in intelesul rusesc, deoarece toti participantii, cu exceptia noastra (eu, Liviu Sofonea si Doina Suteu), apartineau statelor din fosta U.R.S.S., iar limba oficiala era rusa. Cum prof. Sofonea, singurul vorbitor de rusa dintre noi, a ratat avionul de plecare, m-am vazut pus in situatia de a prezenta eu, dar in engleza, lucrarea intitulata "Значимые картографические изображения изготовленные и используемые в Карпатско -Дунайско - Чёрноморском пространстве в 17 -20 столетии. Исторический, географический, социальный и аксиологический аспекты" (Relevant cartographical maps – Imagos – achieved and used by geographs in Carpathean-Danubean-Pontean Space in XVII-XXth centuries. Historiological, geographical, social, axiological aspects), mare noroc cu existenta rezumatului si a unei prezentari in PowerPoint si in limba rusa. Am vorbit atunci - alesesem special personajele - de contributiile semnificative la dezvoltarea cartografiei pe care le-au avut Johannes Honterus, Nicolae Milescu Spatarul, Dimitrie Cantemir, Ion Simionescu si Simion Mehedinti. Am ramas cu impresia ca lucrarea a suscitat interes si, datorita ei, am ramas in bune relatii cu acad. Alexei Postnikov, dr. Vasili Borisov, Larissa Belozerova si dr. Andrei Nikonov (acesta din urma este numarul 1 in Rusia in domeniul istoriei cutremurelor si a fost incantat cand i-am trimis cartea brasoveanului Paul Binder si a lui Paul Cernovodeanu, Cavalerii Apocalipsului: calamitatile naturale din trecutul Romaniei - pana la 1800 -). Mi-a scapat atunci sa vorbesc si despre Iordache (Gheorghe) Golescu (1768-1848), boier, carturar si om de stat, fiu al marelui ban Radu Golescu si frate al lui Dinicu (Constantin) Golescu. Acest ilustru inaintas al culturii noastre a fost unul dintre cei mai activi carturari ai primei jumatati a secolului al XIX-lea din Tara Romaneasca. Urmase in casa parinteasca (tatal sau fiind socotit un boier "apretuitor al invataturii") studii cu cei mai buni profesori ai vremii, ajungand la o vasta cultura si la excelenta cunoastere a limbilor elina, latina, greaca moderna, italiana si franceza. Ei bine, in domeniul cartografiei, stolnicul Constantin Cantacuzino (aprox. 1650-1716), fratele domnului Serban Cantacuzino (cel cu Biblia de la Bucuresti) este autorul unei harti a Tarii Romanesti, imprimata la Padova in 1700, fiind considerat a fi totodata primul roman autor al unei harti privind un teritoriu romanesc; Dimitrie Cantemir (1673-1723) este cel de-al doilea, cu harta sa asupra Moldovei, ce ii insoteste cartea Descriptio Moldaviae, executata in 1715 si gravata si imprimata pentru prima oara in Olanda, in 1737, prin grija fiului sau Antioh; al treilea este marele vornic Iordache Golescu. Scriitorul si patriotul luminat Iordache a alcatuit un mapamond, impropriu intitulat de el "Atlas", caruia i-a adaugat o harta a Valahiei si pe care le-a imprimat in 1800, la Viena, pe cheltuiala tatalui sau la atelierul de gravura al lui Karl Robert Schindelmayer. Harta aparea sub "ingrijirea si indreptarea" lui Antim A. Gazi Meliotul, intreaga lucrare avand un titlu lung, scris in versuri, in limba greaca, autorul lor fiind Stefan Comitade la Academia Domneasca (greceasca) din Bucuresti, deschizandu-se cu un portret al domnitorului Alexandru Moruzi (si harta stolnicului Cantacuzino se deschidea cu portretul lui Constantin Brancoveanu). Un exemplar al lucrarii se gaseste la Academia Romana, cercetarea lui vadind faptul ca Iordache Golescu avea intinse cunostinte de geografie si astronomie si a dedicat timp pretios acestor preocupari. Sper ca la o noua versiune a lucrarii despre primii nostri cartografi sa o intregesc cu portretele lui C. Cantacuzino si I. Golescu.

Balada chibritului

Una dintre poeziile indragite de mine din George Toparceanu, dar care cunoaste o raspandire restransa, este si Balada chibritului. Versiunea pe care o postez aici o am de la prof. Petre Sima, primul meu conducator de doctorat. Profesorul Sima era campulungean, ca si Toparceanu (de adoptie), si cultiva relatia cu sora poetului, maica la Schitul din Namaiesti si in acelasi timp custode al casei memoriale din Namaiesti. Versiunea prezenta provine, asadar, de la ea:

Balada chibritului
de George Toparceanu

Locuiam intr-o odaie la al patrulea etaj,
Strada Universitatii, casa mare cu grilaj.
Scari, balcoane, coridoare şi, ca-n orice case mari,
Cu apartamente multe - fel de fel de locatari.

Intr-o noapte, pe la unu, ma-ntorceam de la un chef,
Cand deodata-n capul scarii iese-o umbra-n relief
Si-o cucoana, decoltata, scoate capul blond zburlit:
"Am ramas pe intuneric, domnule, n-ai un chibrit?"

Cine-o fi? vreo locatara, poate stie unde stau,
Fara multe marafeturi, scot chibritul si i-l dau.
Urc apoi o scara-n fuga si cand trec prin coridor,
Drept in fata mea o usa se deschide-ncetisor.

Si-un glas dulce de femeie imi sopteste cam timid:
"Am ramas pe intuneric, domnule, n-ai un chibrit?"
Pe-asta o cunosc eu bine: e frumoasa ca un paj,
O servesc la repezeala si mai urc inc-un etaj.

Cand prin razele de luna ce treceau printr-o perdea
Ce sa vezi, o doamna bruna imbracata-n pijama.
Era ea! De-o luna-ntreaga, cand o vad ma zapacesc,
Am recunoscut indata glasul ei copilaresc.

N-aveam inca cunostinta: "Scuza-ma daca-mi permit,
Sotul meu e dus de-acasa, n-ai matale un chibrit?"
Un chibrit? Ce fericire, mai aveam vreo doua-acum,
I-as fi dat chiar patru daca nu faceam risipa-n drum.

Alta scara, cea din urma, pe culoar aud un zvon,
Ce-i? Un drac de fata-n casa, numai in bluza si jupon.
Ma opreste cu sfiala: "Scuza-ma daca-mi permit,
Domnule, nu cumva ai un chibrit?"

Trebuia sa-i dau ca altfel o sa-mi scoata vreun ponos,
Scotocesc prin buzunare, de necaz le-ntorc pe dos:
"Am gasit o gamalie, doar atat, imi pare rau,
Nu stiu daca s-o aprinde. S-a aprins? Norocul tau!"

Cand, in fine, ajuns-odata in odaia mea: tablou!
O cucoana (are cheie) m-astepta ca pe-un erou,
"De trei ceasuri stau in bezna, zice, esti nesuferit,
Nu te mai uita ca prostul, scoate fuga un chibrit."

Iar chibrit? Simti-i ca-mi sare tandara, curat parjol:
"Ce-s eu fabrica de fosfor? Sunt regie? Monopol?
De cand am intrat in casa tot chibrit, chibrit, chibrit,
Dracu` sa va ia pe toate, nu mai am, le-am ispravit!"

Statuile din fata Universitatii din Bucuresti

In emisiunea sa de la Realitatea Tv, "100%", Robert Turcescu se distra copios pe seama invitatilor sai, adresandu-le la final intrebari incuietoare, care conduceau la o bila alba sau una neagra, dupa cum invitatul nimerea sau nu raspunsul. Ani la rand, Turcescu si-a pus interlocutorii in situatii delicate: lui Marian Vanghelie i-a cerut sa conjuge verbul "a fi", Elenei Udrea i-a intins o capcana cu regimul politic si statutul european al Norvegiei, Daciana Sarbu a fost intrebata ce inseamna N.A.T.O. etc. Revansa avea sa o ia pentru toti laureatii bilei negre Cristian Sima, fost membru in C.A.-ul Bursei de Valori Bucuresti, care l-a chestionat pe Robert Turcescu: "Ce inseamna CNN?", intrebare la care gazda emisiunii nu a putut raspunde (CNN inseamna Cable News Network). La un moment dat victima a fost d-na Zoe Petre, fost consilier prezidential al lui Emil Constantinescu, profesoara la Universitatea din Bucuresti, intrebata de statuile din fata cladirii unde isi desfasoara activitatea cotidiana. Ma gandesc la interesul pe care il pot avea unii in aflarea raspunsului la aceasta intrebare si dau mai jos datele respective. In 1856, caimacamul Alexandru D. Ghica (1856-1858) aproba demolarea vechii cladiri a Colegiului Sf. Sava si, totodata, construirea unui nou sediu, care avea sa devina cladirea centrala a actualei Universitati bucurestene. Dirigintele lucrarilor era profesorul Alexandru Orascu (bunicul cunoscutului comentator de la Radio Europa Libera, Serban Orascu), iar pentru fatada erau angajati sculptorii Karl Storck si Becker. Punerea pietrei fundamentale a noului edificiu a avut loc in 10 octombrie 1857, data care inseamna si disparitia fostului colegiu de la Sf. Sava. Se pastreaza doua fotografii ale cladirii: una facuta de fotograful Angerer de pe cladirea Teatrului National, iar cea de-a doua de Carol Popp de Szathmary, din turnul Coltei. Pe rand, in fata Universitatii s-au amplasat statui ale unor personalitati reprezentative: Mihai Viteazul, opera a francezului Carrier Belleuse, terminata in 1874, Ion Heliade Radulescu, realizata in 1879 de sculptorul italian Ettore Ferrari, Gheorghe Lazar, sculptura in marmura de Ion Georgescu, din 1885, si Spiru Haret, lucrare semnata de Ion Jalea, din 1935.