joi, 21 noiembrie 2019

Hop-țop și Andrei Marga


-->
Pe final de campanie electorală, una în care mi se pare că mizeriile au curs mai mult ca în trecut, intervine și Andrei Marga, binecunoscut publicului larg din postura sa de universitar, autor, rector al marii universități clujene, ministru, șef al ICR, multiplu laureat al unor premii prestigioase internaționale și lista ar putea continua. Intervine adăugând o tușă personală acuzelor de nazism la adresa președintelui Klaus Iohannis, atât de frecvente din partea unor trepăduși ai PSD sau a unora ce-și câștigă existența în solda lui Dan Voiculescu. Dacă am ignorat - și cred că mulți oameni au făcut la fel, punând pe seama înfierbântării din campania electorală – afirmațiile unor politruci sau ziariști plătiți, mă surprinde și nu pot ignora articolul domnului Marga La braț cu Mussolini, Hitler & Company? găzduit de Cotidianul. Pentru că domnul Marga prin educația pe care o etalează, prin CV-ul său bogat, prin pozițiile publice pe care le-a ocupat de-a lungul timpului, se aliniază inexplicabil unor bădălăi sau gâzi... Iată de ce îmi exprim nemulțumirea revizuind trecutul lui Andrei Marga.
Interesant personaj Andrei Marga! Unul dintre propovăduitorii și teoreticienii neomarxismului, care a trecut cu lejeritate prin mai multe partide: PCR, PNȚCD (care l-a numit ministru al Educației și unde, pentru o scurtă perioadă, a fost și președinte), PNL (în vremea lui Crin Antonescu și a USL, unde iarăși a fost ministru, de această dată de Externe, iar apoi șef al ICR, după ce PSD a smuls această instituție de sub tutela Rreședintelui României), susținător public al pozițiilor antijustiție și anti-"stat paralel" (pe linia Tăriceanu-ALDE), pentru a reveni în final la matca PSD, urmașul PCR (chiar dacă neînregimentat oficial)... Întreb și eu: cine putea, pe vremea lui Ceaușescu, să plece cu burse în Vest (în Germania, DAAD, 1975-1976, și Humboldt, 1977), sau în stagii itinerante pe la diferite universități (în Germania, 1980-1989)?! Unul care avea acceptul partidului unic și al Securității (de altfel, a fost dovedit turnător al Securității, sub numele Horia, la fel cum a fost și soția sa, Delia). Omul este foarte inteligent și a învățat bine, nimic de reproșat, dar fără voia celor de mai sus nu ar fi făcut nimic: poate - în cazul fericit - era un obscur profesor la vreo universitate, dar nu ajungea la această magnitudine dacă nu era omul regimului comunist! Ar mai fi un amănunt: este nepotul fizicianului acad. Ioan Ursu, vicepreședintele Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie (președintă a fost Elena Ceaușescu, între 1979 și 1989)! Andrei Marga nu a uitat ce înseamnă un unchi sus-pus și și-a promovat nepoata: doctorand la propria catedră, apoi la Ministerul de Externe și, în cele din urmă, secretar general la Institutul Cultural Român, în perioada în care a condus aceste instituții... Bref, nu-mi plac comuniștii (marxiști, leniniști, staliniști și neomarxiști, fie și din Școala de la Frankfurt, feseniști sau pesediști), nu-mi plac turnătorii (chiar dacă, ghinion, au numele de cod Horia), nu-mi plac cei care vor să demoleze lupta anticorupție (sub pretexte gen: abuzurile justiției, DNA sau ale statului paralel), nu-mi pace nepotismul, nu-mi place traseismul exagerat (înțeleg bine o mutare crossing the floor, ca în Camera Comunelor din Marea Britanie, dar nu de la stânga la dreapta și retur!). Și, ca om pasionat de istoria tehnicii, nu-mi plac cei care afirmă docți, la televiziune că, un român (transilvănean) a inventat caloriferul, știut fiind că românul a inventat doar apa caldă!
Revenind la textul incriminat, trebuie să fac o confesiune: și eu am (așa cum reproșează d-l Marga președintelui Iohannis) obsesia eliminării PSD-ului de pe scena politică, pe care îl văd, îl cunosc și știu că este urmașul Partidului Comunist Român (via FSN-FDSN-PDSR). La 30 ani de la căderea Zidului Berlinului încă mai sper că acest sistem criminal și liderii săi vor fi într-o zi judecați și condamnați, punându-se definitiv punct, judiciar, moral și politic, acestei probleme (bine ar fi fost dacă am fi avut la vreme lustrație și adoptarea Proclamației de la Timișoara!). Mai sunt convins că lupta anticorupție este legitimă și așteptată de publicul de la noi, iar atacurile la DNA, statul paralel și noua Securitate, maschează – sau vrea să justifice, mai degrabă – doar o agresiune fără precedent la Justiție, pentru salvarea hoților! Până una-alta, mă uit la Andrei Marga cum argumentează aidoma cu Tăriceanu, Dragnea & Company...