Adhemar Pereira de Barros (1901-1969) a fost un poet si om politic brazilian, care a murit la Paris. A fost unul dintre primarii megalopolisului Sao Paulo (1957-1961) si de doua ori guvernator al provinciei Sao Paulo (1947-1951 si 1963-1966). Una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, Passos sobre a areia (Urme de pasi in nisip) a facut inconjorul Pamantului, devenind un poem utilizat, printre altii, de Air France pentru a comemora victimele accidentelor aviatice. Paternitatea poemului, respectiv diferite variante ale sale sunt atribuite mai multor autori, generand dispute in lumea literaturii. Il redau mai jos intr-o adaptare, frecvent utilizata in bisericile catolice:
Intr-o zi, un om ajunse in Paradis
si l-a intrebat pe Dumnezeu
daca ar putea sa-si revada intreaga viata,
deopotriva bucuriile
si momentele dificile...
Si Dumnezeu a fost de acord.
Il facu sa-si vada intrega viata
ca si cum aceasta ar fi fost proiectata
de-a lungul unei plaje de nisip
si ca si cum el,
omul
s-ar fi plimbat de-a lungul acestei plaje.
Omul vazu ca de-a lungul drumului
erau patru amprente de pasi
pe nisip,
ale sale si cele ale lui Dumnezeu.
Dar in momentele dificile,
nu mai erau decat doua...
Foarte surprins si chiar speriat,
i-a spus lui Dumnezeu:
"Vad ca a fost exact
in momentele dificile
cand Tu m-ai lasat singur..."
- "Ba nu!
i-a raspuns Dumnezeu:
in momentele dificile
gasesti acolo
doar urmele pasilor mei,
pentru ca atunci...
te purtam in brate."
luni, 1 februarie 2010
miercuri, 27 ianuarie 2010
La moartea unui dascal: profesorul Cornel Urs (13.02.1955 - 25.01.2010)
Stiti voi cine a fost Evariste Galois?! A fost un matematician francez, mort in duel la numai 21 ani, dar care a deschis un nou domeniu in algebra: teoria grupurilor, despre care veti invata mai tarziu! In ultima sa scrisoare catre fratele sau spunea: Ne pleure pas, Alfred! J'ai besoin de tout mon courage pour mourir à vingt ans! Si nici macar nu terminase vreo facultate; a dat examen la Scoala Politehnica, dar - iritat de rasul nebun al examinatorilor - in vreme ce isi expunea ideile originale, a azvarlit cu buretele in ei, fiind respins! Dar de Isaac Newton ati auzit? Stiti voi, copii, cine a fost Georg Cantor? Sau: astazi va voi povesti despre teorema lui Fermat, inca nerezolvata de aproape 350 ani!
Asa isi incepea fiecare ora de matematica profesorul Cornel Urs, in anul 1978-1979, cand ne-a preluat ca prima sa generatie de elevi fiind proaspat absolvent, iar noi niste pusti de-a cincea. Cu aceste istorioare si teme celebre din istoria matematicii ne-a atras catre aceasta disciplina, de multe ori urata de scolari. Dar nu numai cu aceasta, ci si cu felul sau de a fi: vesel, entuziast, prietenos cu pustii carora, pentru un an, le-a fost si diriginte la Scoala generala nr. 9, din Noua. Incet, incet, in jurul sau au inceput sa graviteze tot mai multi dintre colegii mei de clasa; daca era ceva firesc pentru cei de care parintii aveau constant grija sa invete si sa aiba rezultate, cu greu se poate explica, altfel decat prin tactul si sarmul profesorului, prinderea in mreje a unor copii ai caror parinti nu se interesau mai deloc de nivelul lor de pregatire scolara. Martea dupa amiaza, cerc de matematica; joia, dansuri populare: Barbuncul, Banul Maracine sau alte jocuri din zona Fagarasului sau natal; sambata, invariabil, reuniune dansanta, cu sucuri si sandviciuri, cu muzica de la propriul sau magnetofon. Apoi, microbul Gazetei matematice, unde vreo patru-cinci ne razboiam pe punctele acumulate ca rezolvitori, incepand cam cu 1980, probleme selectionate cu grija din culegeri consacrate, insa numai dupa parcurgerea completa a manualului, febra olimpiadelor scolare. Imi amintesc cu mare precizie primele carti pe care ni le-a pus in mana: Varia mathematica a lui George St. Andonie, Din spectacolul matematicii a lui Gheorghe Paun, Triunghiul, ringul cu trei colturi a lui Viorel Gh. Voda sau Probleme celebre de Florica T. Campan. Fiecare rezolva problemele din tema dupa cum se pricepea, iar profesorul ne ambitiona: ia sa vedem solutia lui Catalin! Acum, s-o vedem si pe-a lui Horica! Ia sa va arat si eu una, mai eleganta! Pentru multi dintre noi a devenit model, dar si prieten, si confesor, si preparator; pentru toti a fost profesorul si deschizatorul de pasiuni, creatorul unui solid fundament matematic, atat de folositor mai tarziu. Nu este o intamplare ca din 32 de elevi vreo 25 au urmat universitatea. Vreau sa dau trei exemple. Sorin Sabau, poate cel mai apropiat de profesorul Urs, sigur ca durata, este astazi profesor universitar de matematica in Tokyo, considerat un magician al spatiilor Finsler, cu o exceptionala vizibilitate internationala. Catalin Barbu, olimpic apreciat la matematica in vremea liceului, este profesor universitar la Hamburg si expert in industria lemnului; in specialitatea sa matematica, asemenea calculatorului reprezinta un instrument de lucru cotidian. Cu voia dvs., ultimul pe lista, eu, care, pornind intr-o teza de doctorat de la cunoscuta ecuatie a lui Reynolds, sub pretextul studierii curgerii termo-elasto-hidrodinamice a lubrifiantului in lagarele cu alunecare, aproape am scos un curs de ecuatii cu derivate partiale de ordinul doi. M-am intors apoi la istoria tehnicii, atat de bine prefigurata de istoriile si anecdotele matematice ale profesorului nostru. Toti trei, alaturi de colegii nenumiti, dar cu nimic mai putin valorosi, ii datoram in mare masura rezultatele obtinute. Planuiam acum vreo zece ani sa realizez o culegere cu toate problemele importante de geometria triunghiului si mi-a adus un exemplar din Gazeta matematica cu cea mai frumoasa rezolvare a teoremei Frank Morley, cea mai tanara teorema legata de triunghi, semnata de regretatul academician Nicolae Teodorescu. Cea mai mare parte a lucrurilor pe care le stiu despre marii nostri matematicieni ca: Lalescu, Pompeiu, Onicescu, Stoilow, Barbilian, Titeica, Moisil, Mihoc, Caius Iacob si multi altii am aflat-o mai degraba de la Cornel Urs, decat din cunoscuta lucrare a lui Andonie, Istoria matematicii in Romania.
Putini dintre absolventii Conservatorului devin cu adevarat muzicieni, putini profesori de matematica pot pretinde a fi matematicieni, destul de putini oameni care predau in scoli ajung a fi cu adevarat dascali. Profesorul Cornel Urs a fost un dascal pentru toti cei care i-au trecut prin mana. Putea, daca boala necrutatoare nu l-ar fi oprit, sa fericeasca si sa starneasca vocatii pentru multe alte generatii de acum inainte. Ramas bun, domnule profesor Urs din partea mea si a colegilor mei de generatie, si il rugam pe bunul Dumnezeu sa va aiba in paza sa!
Asa isi incepea fiecare ora de matematica profesorul Cornel Urs, in anul 1978-1979, cand ne-a preluat ca prima sa generatie de elevi fiind proaspat absolvent, iar noi niste pusti de-a cincea. Cu aceste istorioare si teme celebre din istoria matematicii ne-a atras catre aceasta disciplina, de multe ori urata de scolari. Dar nu numai cu aceasta, ci si cu felul sau de a fi: vesel, entuziast, prietenos cu pustii carora, pentru un an, le-a fost si diriginte la Scoala generala nr. 9, din Noua. Incet, incet, in jurul sau au inceput sa graviteze tot mai multi dintre colegii mei de clasa; daca era ceva firesc pentru cei de care parintii aveau constant grija sa invete si sa aiba rezultate, cu greu se poate explica, altfel decat prin tactul si sarmul profesorului, prinderea in mreje a unor copii ai caror parinti nu se interesau mai deloc de nivelul lor de pregatire scolara. Martea dupa amiaza, cerc de matematica; joia, dansuri populare: Barbuncul, Banul Maracine sau alte jocuri din zona Fagarasului sau natal; sambata, invariabil, reuniune dansanta, cu sucuri si sandviciuri, cu muzica de la propriul sau magnetofon. Apoi, microbul Gazetei matematice, unde vreo patru-cinci ne razboiam pe punctele acumulate ca rezolvitori, incepand cam cu 1980, probleme selectionate cu grija din culegeri consacrate, insa numai dupa parcurgerea completa a manualului, febra olimpiadelor scolare. Imi amintesc cu mare precizie primele carti pe care ni le-a pus in mana: Varia mathematica a lui George St. Andonie, Din spectacolul matematicii a lui Gheorghe Paun, Triunghiul, ringul cu trei colturi a lui Viorel Gh. Voda sau Probleme celebre de Florica T. Campan. Fiecare rezolva problemele din tema dupa cum se pricepea, iar profesorul ne ambitiona: ia sa vedem solutia lui Catalin! Acum, s-o vedem si pe-a lui Horica! Ia sa va arat si eu una, mai eleganta! Pentru multi dintre noi a devenit model, dar si prieten, si confesor, si preparator; pentru toti a fost profesorul si deschizatorul de pasiuni, creatorul unui solid fundament matematic, atat de folositor mai tarziu. Nu este o intamplare ca din 32 de elevi vreo 25 au urmat universitatea. Vreau sa dau trei exemple. Sorin Sabau, poate cel mai apropiat de profesorul Urs, sigur ca durata, este astazi profesor universitar de matematica in Tokyo, considerat un magician al spatiilor Finsler, cu o exceptionala vizibilitate internationala. Catalin Barbu, olimpic apreciat la matematica in vremea liceului, este profesor universitar la Hamburg si expert in industria lemnului; in specialitatea sa matematica, asemenea calculatorului reprezinta un instrument de lucru cotidian. Cu voia dvs., ultimul pe lista, eu, care, pornind intr-o teza de doctorat de la cunoscuta ecuatie a lui Reynolds, sub pretextul studierii curgerii termo-elasto-hidrodinamice a lubrifiantului in lagarele cu alunecare, aproape am scos un curs de ecuatii cu derivate partiale de ordinul doi. M-am intors apoi la istoria tehnicii, atat de bine prefigurata de istoriile si anecdotele matematice ale profesorului nostru. Toti trei, alaturi de colegii nenumiti, dar cu nimic mai putin valorosi, ii datoram in mare masura rezultatele obtinute. Planuiam acum vreo zece ani sa realizez o culegere cu toate problemele importante de geometria triunghiului si mi-a adus un exemplar din Gazeta matematica cu cea mai frumoasa rezolvare a teoremei Frank Morley, cea mai tanara teorema legata de triunghi, semnata de regretatul academician Nicolae Teodorescu. Cea mai mare parte a lucrurilor pe care le stiu despre marii nostri matematicieni ca: Lalescu, Pompeiu, Onicescu, Stoilow, Barbilian, Titeica, Moisil, Mihoc, Caius Iacob si multi altii am aflat-o mai degraba de la Cornel Urs, decat din cunoscuta lucrare a lui Andonie, Istoria matematicii in Romania.
Putini dintre absolventii Conservatorului devin cu adevarat muzicieni, putini profesori de matematica pot pretinde a fi matematicieni, destul de putini oameni care predau in scoli ajung a fi cu adevarat dascali. Profesorul Cornel Urs a fost un dascal pentru toti cei care i-au trecut prin mana. Putea, daca boala necrutatoare nu l-ar fi oprit, sa fericeasca si sa starneasca vocatii pentru multe alte generatii de acum inainte. Ramas bun, domnule profesor Urs din partea mea si a colegilor mei de generatie, si il rugam pe bunul Dumnezeu sa va aiba in paza sa!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
