luni, 28 septembrie 2009

George Emil Palade - In memoriam

Una dintre publicatiile pe care le citesc este Viata medicala, care - in ultimul ei numar (39/1029/25 septembrie 2009) - realizeaza o emotionanta aducere aminte a profesorului George Emil Palade, singurul roman laureat al Premiului Nobel, prezentand un interviu luat cercetatorului in anii `60 de Vintila Horia. Un interviu cu un savant de mare prestigiu, realizat de un deloc mai putin prestigios scriitor, ambii in exil. Unii conationali ai nostri, pentru a da satisfactie orgoliului romanesc, i-au adoptat si ii prezinta drept romani si pe Piotr Kapita si Elie Wiesel, dar chestiunea este cam fraudulenta, dupa mine. Imi amintesc, cu aceasta ocazie, de moartea in urma cu un an (pe 8 octombrie 2008) a lui Palade, trecuta aproape in anonimat si vreau sa readuc in atentie imaginea omului si profesorului, sa ramana in amintirea celor ce vor avea sansa sa citeasca acest text. Ungurii, mult mai putini numeric decat noi, se falesc astazi cu 14 laureati ai Premiului Nobel, pe care ii prezint in ordine cronologica: 1905 - Fülöp von Lenárd (fizica), 1914 - Robert Bárány (medicina), 1925 - Richard Zsigmondy (chimie), 1937 - Albert Szent-Györgyi von Nagyrápolt (medicina), 1939 - Leopold Ruziczka (chimie), 1944 - Isidor Rabi (fizica), 1961 - George von Békésy (medicina), 1963 - Eugene Wigner (fizica), 1971 - Dennis Gábor (fizica), 1986 - John Polányi (chimie), 1986 - Elie Wiesel (pace), 1994 - George Oláh (chimie), 1994 - John Harsányi (economie), 2002 - Imre Kertész (literatura). Este drept ca unii erau evrei si altii nemti si ca au dobandit faima in universitati americane de prestigiu, ca si romanul nostru, dar totusi sunt mari si multi... Romanii care s-au apropiat de acest premiu, instituit de chimistul suedez omonim, ca o cerere de iertaciune pentru ca a dat omenirii dinamita, au fost: Nicolae Paulescu, Alexandru Proca, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga (acesta relateaza framantarile sale si ceva din epopeea nominalizarii in romanul autobiografic Luntrea lui Caron), Mircea Eliade, Nichita Stanescu, si, la ambitia comunistilor, olteanul Marin Sorescu, poate cel mai putin potrivit din aceasta lista sau recent, Norman Manea (o carte interesanta este Nobel contra Nobel, in care Laurentiu Ulici contrapune unor laureati ai premiului pe unii scriitori romani contemporani, largind lista si la I.L. Caragiale si Tudor Arghezi. Speculativ, se mai pomenesc, in anumite cercuri literare, si numele Anei Blandiana, al lui Mircea Cartarescu, Augustin Buzura sau Nicolae Breban, pentru viitoare nominalizari, dar nimeni nu are o baza de discutie logica si nu exista unitate de vederi!). Se spune ca insusi Ceausescu ar fi aspirat la nemurirea conferita de intrarea in galeria Academiei Regale de Stiinte de la Stockholm, ca erou al pacii mondiale, asa cum si-ar fi dorit si Stalin, cateva decenii mai devreme. Despre Nicolae Paulescu si prioritatea sa in descoperirea insulinei, incununata cu atribuirea premiului catre canadienii Banting si Best s-a scris destul de mult, in incercarea de a restabili adevarul istoric si de a-i face o reparatie postuma (eu am fost mult mai trist atunci cand s-a refuzat montarea unei placi comemorative pe Spitalul Hotel Dieu din Ile de la Cite, unde Paulescu a lucrat alaturi de maestrul sau Lancereaux). Mai recent, profesorul Gheorghe Benga, de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca, a fost la randul sau vaduvit de Nobel, in 2003 Academia Regala Suedeza a Stiintelor acordand, in cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Nobel, premiul pentru Chimie pentru descoperirea rolului crucial jucat de canalele ionice si de canalele de apa – aquaporinele – in mentinerea vietii celulelor de orice fel, americanilor Peter Agre si Roderick MacKinnon, desi prioritatea romanului era de domeniul evidentei. Revenind la George Emil Palade, acesta s-a nascut la Iasi, in 19 noiembrie 1912, intr-o familie de intelectuali. Intre 1930 si 1940 a urmat Facultatea de Medicina din Bucuresti, sustinand doctoratul in stiinte medicale (pe atunci, medicina si chirurgie), cu o teza de histologie. In perioada razboiului a servit in corpul militar al armatei. Dupa razboi, casatorit cu fiica industriasului Nicolae Malaxa, Irina, s-a refugiat in Statele Unite, pentru a nu fi prins sub tavalugul comunist. A inceput sa lucreze pe un post de cercetator la New York University, de unde a plecat la Rockefeller Institute for Medical Research, unde a inceput colaborarea cu omul de stiinta belgian Albert Claude, in domeniul patologiei celulare. Profesorul Claude a devenit mentorul sau si indrumator in procedeul transformarii unor tesuturi in pasta, pe care o amesteca cu o solutie de zaharoza, pentru separarea subcomponentelor celulare: nuclei, ribozomi, microzomi etc., in scopul determinarii functiei in vitro. Microscopul electronic era inca la inceputul carierei sale, iar Palade a intrezarit importanta lui in studiile de citologie, pe care a dublat-o cu o abordare biochimica a cercetarii (fiind o persoana foarte modesta, Palade a afirmat mai tarziu ca progresele tehnice ce au revolutionat biologia in anii `50 si, apoi, `60 au fost cele care l-au condus la descoperirile sale). Practic, impreuna cu echipa sa, a fractionat celulele mitocondriale, a separat diferite fractiuni, a determinat morfologia componentelor izolate si a analizat biochimic si functional fractiunile mitocondriale izolate. In urma acestei analize, a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producator de energie. Cel mai important element al cercetarilor lui Palade a fost explicatia mecanismului celular al productiei de proteine. El a pus în evidenta particule intracitoplasmatice bogate in acid ribonucleic (ARN), la nivelul carora se realizeaza biosinteza proteinelor, numite la momentul descoperirii lor particulele sau corpusculii lui Palade, iar astazi ribozomi (ceea ce reflecta mai bine continutul), veritabile uzine energetice ale celulei. In anul 1974, a impartit Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina cu Albert Claude si Christian de Duve, motivatia Comitetului Nobel fiind, in ceea ce il priveste: "for discoveries concerning the functional organization of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology". Membru al National Academy of Sciences (adevarata academie americana, nu organizatii minore gen New York Academy of Sciences), laureat al multor premii, distinctii si titluri onorifice, Palade a fost invitat in 1973 la Yale University, iar din 1990 la University of San Diego, unde a ramas pana la sfarsitul vietii sale. Desi s-a considerat tot timpul roman, Palade a inteles ca munca sa de cercetare, care presupune fonduri uriase, nu poate sa se desfasoare in alta parte decat in America, tara sa adoptiva. Am ales din interviul acordat - in urma cu aproape 50 ani - lui Vintila Horia, un fragment care vorbeste despre conceptia sa de continuum al cunoasterii stiintifice si de necesitatea dialogului interdisciplinar, pe care il redau in cele ce urmeaza. "Nu se mai poate vorbi de frontiere intre aceste stiinte (fizica si biologia, n.e.), ci de un continuum. Ceea ce inca desparte stiintele este nivelul de complexitate al fiecareia dintre ele, traditiile de asemenea, istoria fiecarei discipline, dezvoltarea campului stiintific respectiv. Exista, in plus, o diferenta de structura intre fizica si biologie. In timp ce prima se ocupa in zilele noastre de cu precadere de atomi, de nucleul atomului, de o sistematizare la acest nivel si nu de altul, biologia depinde in mare masura de structuri stabile, acestea fiind moleculele. Cu alte cuvinte, biologii se concentreaza asupra unor probleme de chimie moleculara si nu de ceea ce s-ar putea intampla in interiorul nucleului atomilor. Intr-o anumita masura, pentru fizicieni, domeniul biologiei este ceva depasit din punctul de vedere al interesului pe care il poate prezenta cercetarea actuala. In schimb, pentru biologi, aceste probleme ale fizicii au o importanta redusa. Interesul nostru se concentreaza in acest moment pe marile molecule, pe moleculele imense, daca pot sa folosesc acest cuvant. Moleculele acizilor nucleici, ale proteinelor, structurile pe care aceste molecule le produc; in timp ce in fizica, interesul cercetarii se centreaza pe probleme mai cu seama de detaliu, particulele care constituie nucleul atomic. In momentul de fata, din punctul de vedere al nivelului in care se concentreaza interesul cercetatorilor, ne aflam, biologi si fizicieni, foarte departe unii de altii. Aceasta explica in parte motivul absentei unui dialog continuu si al unui interes intre unii si altii."

Si cu asta ce-am facut?

Pentru ca se apropie prezidentialele, am gandit ca ar fi frumos de reamintit un cuplet celebru al lui Constantin Tanase de acum peste 70 de ani, de o actualitate descurajanta:

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cat am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?

Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim in saracie?
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicand nu s-a vazut,
Scoatem totul la vanzare?
Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a castiga o paine,
Multi o iau de la-nceput,
Ratacesc prin tari straine?
Si cu asta ce-am facut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intr-una taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicand nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete?
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am facut?

joi, 24 septembrie 2009

Academicianul Ion Bostan

Sa ridici statuie cuiva in viata inseamna teama de posteritate afirma Arthur Schopenhauer, in urma cu mai bine de 150 ani, intr-o culegere de aforisme. Nu ma socotesc printre cei care - de cate ori au prilejul - se reped sa ridice in slavi, sa tamaieze si se laude pe oricine le iese in cale sau le poate fi de folos. Din contra, afirmarea raspicata a convingerilor proprii si evaluarea justa a cate unui personaj mi-au adus deservicii de-a lungul timpului; mi le asum si cred cu tarie ca as face la fel, de-ar fi sa o iau de la capat. Daca astazi imi gasesc timp sa scriu un text, daca vreti, omagial, o fac pentru ca persoana in cauza este cu totul demna de respect, de admiratie pentru o viata si o activitate, ambele rodnice. M-am simtit indemnat - de atunci cand m-a ispitit tentatia gazetariei - sa urmez o maxima (al carei autor l-am uitat de mult timp) si care suna cam asa: daca nu faptuiesti lucruri demne de a fi scrise, scrie fapte demne de a fi citite. Iata, ca inchin acest text academicianului Ion Bostan, de la Academia de Stiinte a Moldovei, rectorul Universitatii Tehnice din Chisinau, pornind de la publicarea recenta a volumului omagial Academicianul Ion Bostan. Biobibliografie, editat de Universitatea Tehnica a Moldovei, sub ingrijirea prof. Valeriu Dulgheru, si prilejuit de implinirea varstei de 60 ani. Nascut in 1949, in sudul Basarabiei, la Cahul, Ion Bostan a urmat scoala din satul natal, iar apoi Scoala Medie Internat din Cahul, pe care a absolvit-o in 1966. In 1971 a absolvit Facultatea de T.C.M. a Institutului Politehnic din Chisinau, cu diploma de inginer, activand ca tehnolog si proiectant la Uzina Moldovahidromasina, la terminarea acesteia. Pentru preocuparile serioase si rezultatele activitatii sale de inginer stagiar, este trimis la Moscova pentru specializare la Scoala Superioara de Ingineri, pe care o termina in 1974. La revenirea de la Moscova este cooptat in cercetare la Institutul Politehnic, incepand in scurt timp si o activitate didactica obisnuita si trecand prin toate gradele didactice: asistent, lector superior, conferentiar si profesor la Catedra de Teoria Mecanismelor si Organe de Masini. Seful sau de atunci, cel care l-a chemat in invatamant, era regretatul prof. Vasile Ajder, de putina vreme trecut la cele vesnice, primul om pe care l-am cunoscut si in a carui casa am fost invitat in cea dintai vizita la Chisinau (1997, cu o bursa oferita de OSCE). Intre timp, Ion Bostan a facut doctoratul si a sustinut teza de doctor in stiinte tehnice la Saratov (conducator stiintific prof. C. Glusco), in 1977, iar in 1989 a devenit si doctor habilitat in stiinte tehnice la Institutul Bauman din Moscova, cu o teza in domeniul teoriei fundamentale a angrenajului precesional. Merita punctat aici faptul ca prof. Bostan a fundamentat aceasta teorie, bazandu-se pe principiul continuitatii functiei de transfer si multiplicitatii angrenajului si metodelor de calcul al transmisiilor planetare precesionale. In afara calatoriilor de studii in fosta URSS, a facut specializari la mai multe universitati din Cehoslovacia, Marea Britanie, Statele Unite, Germania. A devenit membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, in 1992, si membru titular in 1994. Intre 1990 si 1992 a fost sef de catedra, iar din 1992 a devenit rector al Universitatii Tehnice a Moldovei, ridicandu-i nu doar prestigiul, ci si numarul de studenti (de la 7.000 la 22.000 de studenti), dar si reorganizand universitatea din temelii, dupa modelul european (mai recent, Bologna), adoptat de intreaga Uniune Europeana. Ca recunoastere a meritelor sale profesionale si a capacitatii manageriale, intre 2004 si 2006 a fost ales presedinte al Retelei Universitatilor de la Marea Neagra, iar din 2007 a devenit presedintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova. Numeroase distinctii, diplome, premii, titluri Honoris Causa recunosc calitatea si stradania cercetatorului Ion Bostan. Activitatea sa didactica si stiintifica reuneste numeroase activitati grupate pe domenii cum ar fi: monografii si manuale didactice si de proiectare, articole si comunicari stiintifice, inventii (peste 200 brevete de inventie obtinute, singur sau in colaborare!), alocutiuni si discursuri cu diverse ocazii, proiecte de cercetare, realizari practice. Ar fi greu si nepotrivit sa reiau aici intregul volum omagial si sa reiterez sutele de lucrari si inventii; nici macar nu pot cita cateva fara riscul de a asterne nedrept tacerea asupra altora. Ma voi opri la Pendulul lui Foucault, lansat, in februarie 1851, de fizicianul francez omonim, care i-a invitat pe parizieni la Pantheon cu cuvintele: Venez voir tourner la Terre! Imediat, lumea a fost cuprinsa de febra de a vedea celebrul experiment, iar marile orase ale lumii s-au grabit sa imite exemplul Parisului. La noi, primul asemenea experiment a avut loc la inceputul secolului trecut la Bucuresti, sub cupola Ateneului. Bineinteles ca primele erau simple pendule gravitationale, insa in timp au fost create sisteme sofisticate de intretinere a miscarii (mentinerea amplitudinii oscilatiilor), de masurare a timpului, de vizualizare a diferitelor efecte ale miscarii de rotatie a Pamantului, de repozitionare a cadranului principal s.a. Ei bine, un asemenea pendul s-a realizat si la Chisinau, in holul rectoratului Universitatii Tehnice a Moldovei, din initiativa si sub directa coordonare a rectorului Bostan. Desi cu o lungime mica, de numai 17 m (la scara celor de pe mapamond), pendulul de la Chisinau introduce mai multe noutati: 8 lasere si 8 receptoare pentru urmarirea procesului oscilatoriu, iar acum se intentioneaza amplasarea unuia subteran la Cramele Cricova, primul de acest gen in lume, ce va avea o lungime de 64 m. Am avut ocazia, de-a lungul vizitelor mele in strainatate sa vad pana acum pendule la Pantheon, Conservatoire National des Arts et Metiers (ambele in Paris), Musee du Temps (Besancon), Technisches Museum (Viena), Catedrala Sf. Petru si Pavel (Cracovia), Science Museum (Londra), Isaakevski Sobor (Sankt Petersburg), dar cel care m-a bucurat, poate, mai mult a fost cel romanesc de la Chisinau. L-am intalnit pe acad. Bostan in septembrie 2008, cand am participat la o conferinta la Chisinau. Eram cu prof. Florea Dudita si gazda noastra, prof. Valeriu Podborschi, si am fost primiti in biroul de la rectorat. Un om calm, politicos (as putea spune chiar prietenos), dar pe fata caruia oboseala era bine intiparita. Nici nu se putea altfel, la responsabilitatile numeroase pe care si le-a asumat si carora le face fata cu bine. Nu am putut trage pe loc concluzii: stiam multe si pana atunci, am avut contactul direct, am aflat si mai multe de atunci incoace, de la colaboratorii sai. Iata cam ce gandesc eu, dupa ce am parcurs si volumul editat in cinstea celor 60 ani ai sai: un om modest si demn, de mare caracter si cu o linie a vietii si activitatii dreapta, pornit de jos, de la tara, unde avea grija de caprele familiei, s-a ridicat pana la cele mai inalte titluri si distinctii academice, prin talent, dar mai ales prin harnicie. Pune suflet in ceea ce face, caci numai cu suflet, cu pasiune, putea realiza o opera stiintifica, o activitate de propasire universitara si o viata de familie, fiecare dintre acestea, luata in parte, exemplara. Am citit un interviu acordat de acad. Bostan presei din Chisinau, in care afirma: nimic mai subred decat omul fara pozitie! Sa dea bunul Dumnezeu sa foloseasca cu mare intelepciune pozitia pe care a dobandit-o, cu atata munca, in folosul neamului romanesc si idealului de a ne vedea intr-o singura tara.

miercuri, 23 septembrie 2009

Cateva carti noi

Preumblarea mea pe la Iasi, Bacau, Cucuteni si Cotnari - aceasta din urma localitate mai putin, ca in bancul cu colectivizarea (Sedinta mare la caminul comunal pentru evaluarea beneficiilor colectivizarii. Vrand sa arate aceste binefaceri, un tovaras de la raion ridica, la intamplare, un taran in picioare: Ia zi, bade, pe vremea burghezo-mosierimii cate perechi de izmene aveai? Doua! Iar acum? Mai putine!...) - nu putea sa ramana fara umplerea desagii cu carti noi si simt nevoia sa le impartasesc si altora. Doar-doar se va gasi cineva interesat si ma va cauta sa i le imprumut! (Imi amintesc ca, prin 2005 sau 2006, la o conferinta de biblioteconomie, am propus intr-o comunicare, ca bibliotecile si colectiile particulare sa devina extensii ale celor publice, in masura in care proprietarii sunt dispusi. Am prezentat cateva raritati sau unicate din biblioteca proprie, cu titlu de exemplu. Buna primire, mare entuziasm, dar nimeni n-a facut nimic, si doar erau oameni din bransa!) Eu tot mai cred ca asa este corect si iata, ma conformez, aducand la cunostinta celor interesati si cateva titluri culese din ultima mea calatorie. Mai intai, o carte de larga circulatie: India de Mircea Eliade, unul dintre preferatii mei. Se poate spune, pe buna dreptate, si ce-i cu ea, doar se gaseste pe orice ulita, in orice librarie, este cunoscuta de orice absolvent de liceu ce-si merita diploma de bacalaureat, ca un volum de fragmente si sporadice insemnari despre cele vazute in aceasta tara de autor. Da, numai ca este vorba de editia princeps, aparuta in 1934, la Editura Cugetarea din Bucuresti, cu coperta de Mac Constantinescu si intr-o stare exceptionala. Apoi, o carte a unui moldovean de geniu, Vasile Parvan: Inceputurile vietii romane la gurile Dunarii, din acelasi anticariat din Iasi ca si precedenta, la Cultura Nationala, in 1923. Remarcabil, cel dintai capitol, ce este intitulat: Felurile de a scrie istoria. Citez un mic fragment: Invatatii, cari scriu istoria popoarelor, sunt de doua feluri: unii, cari din copilarie si pana la batraneta au trait tot intre carti, iar altii, cari au trait si viata de toate zilele, cu luptele, necazurile, urateniile si frumusetile ei, cunoscand in carne si oase oameni vii de toate felurile. Istoria scrisa de invatatii cartilor e foarte bogata si mestesugita in insirarea faptelor omenesti si mai in totdeauna crede ca poate da fara frica si fara indoire de sine, pricinile si urmarile acestor fapte, asa ca avem raspunsuri limpezi la toate intrebarile ce trebuie sa ne punem, atunci cand privim tainica intretesere a patimilor si gandurilor omenesti, singuratice ori de-ale multimilor, alcatuind valmasagul istoriei popoarelor. Dimpotriva, invatatii, cari, alaturea de carti, cunosc si viata cea de toate zilele se tem sa dea prea repede raspunsuri asupra legaturii si pricinilor faptelor omenesti; de multe ori ei marturisesc neputinta lor de a lamuri, de ce s`a intamplat cutare rasboiu, ori s`a ivit cutare mare mester de icoane frumoase si de case marete, ori de biserici cu totului tot noua fata de cele dinainte, si se multumesc numai sa spuna cum a fost, si nu si de ce a fost asa si nu altfel. Si ei fac astfel, pentru ca viata nu e asa de limpede, cum se arata in carti, de fiecare om, dupa mintea lui, ci e amar de incurcata si neasteptata, cum e si ciocnirea dintre mintile nenumarate si straine una de alta, ale oamenilor cari alcatuiesc impreuna, cu sau fara voia lor, satele, orasele, tarile, imparatiile, breslele, lumii acesteia. Textul lui Parvan imi aminteste de Goethe, cu butada lui: O privire in carti si doua-n viata, dar trebuie citit integral de cei interesati; la fel si cartea, o perla pentru ideea continuitate si romanitate orientala. Tot anticariatul mi-a oferit o sansa nesperata: Le memorial de Foch, sub forma unor entretiens avec le marechal, semnata de Raymond Recouly, Les Editions de France, Paris, 1929. Eroul Marelui Razboi - la Grande Guerre -, Maresalul Foch, m-a fascinat atunci cand scriam, impreuna cu regretatul si competentul istoric Florin Salvan, despre lupta lui Vaida-Voevod pentru Marea Unire. Nu auzisem, spre rusinea mea, pana atunci, nimic despre el, necum despre personaje ca Franchet d`Esperey, colonelul Vix sau Tilly. L-am descoperit la Paris, prin urmele adanci pe care le-a lasat si care au generat un adevarat cult, pe care remarcile prof. Sofonea l-au evidentiat cum se cuvine. Co-organizator al intalnirii noastre, Complexul Muzeal National Moldova Iasi ne-a intampinat cu un album despre civilizatia cucuteniana intitulat Cucuteni, magia ceramicii si editat de muzeu, in acest an, reunind in conditii grafice foarte bune cele mai insemnate piese ale primei mari civilizatii din Europa si una dintre cele mai mari mosteniri culturale ale neoliticului. La daruri, moldovenii de peste Prut nu s-au lasat mai prejos si - pe langa vinurile, kvint-urile si bomboanele lor - am primit de la prof. Dulgheru (ingrijitorul editiei) volumul omagial Academicianul Ion Bostan. Biobibliografie, editat de Universitatea Tehnica a Moldovei, Chisinau, 2009. Reperele vietii si activitatii acad. Bostan, rectorul UTM, merita mai mult decat o sumara mentiune si expediere in doua vorbe; imi propun un text distinct in care sa creionez personalitatea si opera acestui mare roman. La Bacau, Editura Vicovia ne-a cadorisit cu mai multe carti, printre care una care s-a publicat la pomenirea de 40 de zile a lui Andrei Vartic si este semnata de cel urcat la ceruri: Codul de la Voronet, aparuta la 11 iulie 2009. Patriotul sensibil, cauzasul (re)unirii Basarabiei cu Tara, militantul, omul de cultura si jurnalistul efervescent, care a fost Vartic, era preocupat de radacinile stravechi ale neamului, de urmele lasate de inaintasi. A cautat semne si interpretari ale acestora si, in aceasta carte, se intrece pe sine: contrapune lui da Vinci pe anonimul de la Voronet si analizeaza aceeasi tema: Cina cea de taina, cu o privire noua, plina de indrazneala, dar si de sensibilitate, in acelasi timp. Tot la Vicovia, in Bacau, insa cu un an mai devreme, a aparut volumul de memorii din timpul detentiei politice Drumul Golgotei al parintelui protopop Gheorghe Opris din Rupea, bun prieten al tatalui meu, trecut si el la cele vesnice. L-am intalnit, mi se pare, o data pe parintele Opris la un eveniment al AFDP Brasov, la inceputul anilor `90, dar mi-l amintesc destul de bine din relatarile tatalui meu, pe de o parte, dar si din cele ale parintelui Nicolae Moga, nepotul sau, preot in Rupea, pe de alta parte. La un anumit moment, am fost in masura sa dau o mana de ajutor la renovarea bisericii vechi de peste 200 ani in care slujeste parintele Moga, sa il cunosc mai indeaproape si sa ii apreciez stradaniile, demne de unchiul sau: din inginer a devenit preot, a refacut din temelii biserica la care slujeste si casa parohiala, editeaza o publicatie gratuita Glasul Clopotelor etc. Memoriile parintelui Opris avoca suferintele din universul concentrationar comunist, dar aduc si o importanta contributie la cunoasterea si intelegerea sinistrului Fenomen Pitesti, prin care acesta a trecut cu fruntea sus. Editura bacauana mi-a mai oferit prilejul regasirii diplomatului transilvanean Vasile Stoica, prin reeditarea cartii - de mare faima in perioada Primului Razboi Mondial si imediat dupa acesta - Suferintele din Ardeal, documentar istoric, marturie pasionata si pledoarie pentru Transilvania romaneasca, aparuta tot in 2008, sub ingrijirea istoricului Gheorghe Buzatu, cu un aparat critic serios, asa cum sade bine unei asemenea opere. Mai adaug, la urma, si romanul istoric Lupta (Editura Siaj, Bucuresti, 2008), semnat de Dan Lucinescu, care are in centrul actiunii ofensiva din Est a Armatei Romane, alaturi de Wehrmacht, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aparent facila lecturii, caci este un roman, cartea se dovedeste a fi in egala masura un tratat de istorie, naratiunea urmand milimetric fapte precise, asa cum s-au gasit in documente si relatari orale.

luni, 21 septembrie 2009

Trei lucrari, trei rezumate

Ca sa pun punct cum se cuvine postarilor despre Cucuteniada, vreau sa pun pe blog si rezumatele lucrarilor pe care le-am sustinut la simpozion, cu coautorii pe care i-am avut, in fiecare caz in parte.
1. Melvin Kranzberg si studiul sistematic al istoriei tehnicii in Statele Unite ale Americii, autori: Dr. Horia Salca, Comitetul Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii, Academia Romana, Conf. univ. Valeriu Podborschi, Universitatea Tehnica a Moldovei. Mel Kranzberg, istoric al tehnicii, este considerat fara rezerve parintele invatamantului universitar de istoria tehnicii in Statele Unite. Lucrarea si-a propuns, dupa ce a tratat in introducere abordarea corectă a acestei discipline, sa prezinte cateva repere bio-bibliografice ale cercetatorului american, eforturile si realizarile sale in domeniu. Sinteza acestora nu este reprezentata de altceva decat de cunoscutele legi ale lui Kranzberg, definitorii pentru noua ramura a stiintei istorice. Prin mesajul sau, lucrarea a dorit a fi o noua pledoarie pentru promovarea disciplinei in invatamantul universitar de pe ambele maluri ale Prutului.
2. Contributii romanesti semnificative in domeniul cartografiei intre secolele al XVII-lea si al XX-lea. O abordare istoriologica, geografica, sociala si axiologica,autori: Dr. Horia Salca, Dr. Doina Suteu, Comitetul Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii, Academia Romana. Romania este sub raportul geografiei fizice o tara carpatica, danubiana si pontica prin: 1. Ponderea reliefului carpatic si situarea celei mai mari parti din acest lant montan pe teritoriul tarii; 2. Prin faptul că segmentul cel mai mare al Dunarii este frontiera a tarii, situarea aproape integrala a teritoriului tarii in bazinul hidrografic al Dunarii si a zonei de varsare (Delta Dunarii) pe teritoriul Romaniei; 3. Desi tarmul romanesc al Marii Negre este relativ redus, Romania poate fi considerata o tara pontica. Caracteristica principala de geografie umana a acestui spatiu o reprezinta locuirea sa de catre o populatie neolatina, care formeaza romanitatea orientala. Si sub raport istoric, acest teritoriu este unul unitar. Unitatea etnica romaneasca este remarcabila prin intinderea ei peste intregul teritoriu numit, prin aceeasi limbă vorbita si inteleasa de la Tisa pana dincolo de Nistru si din Maramures pana dincolo de Dunare. Leaganul acestui popor, alveola sa de cultura si matricea sa de civilizatie o reprezinta insasi spatiul carpato-ponto-danubian. In acest spatiu, au activat in timp oameni de cultura a caror opera este relevanta pentru stiinta geografica. Lucrarea ii prezinta drept exemple notabile pe carturarii: Johannes Honterus, Dimitrie Cantemir, Spatarul Nicolae Milescu, Simion Mehedinti si Ion Simionescu, prin prisma operei lor geografice, cu precadere cartografice.
3. Rolul experimentului in dezvoltarea istorica a fizicii: de la clasic la cuantic (I), autori: Dr. Horia Salca, Prof. Dr. Liviu Alexandru Sofonea, Comitetul Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii, Academia Romana. Scopul acestei lucrari este acela de a studia statutul experimentului si rolul sau in dezvoltarea istorica a fizicii, din antichitate pana astazi. Incă de la inceput, un experiment - realizat in scopul de a descoperi un nou fenomen pentru a fi cuprins intr-o nouă teorie sau cu scopul de a verifica o teorie deja propusa - constituie el insusi un proces fizic, a carui interpretare este plina de intelesuri teoretice. Filosofia experimentului fizic infruntă probleme serioase de natura logica, epistemologica si metodologica. Plecand de la stiinta din antichitate si trecand prin fizica clasica pentru a ajunge la cea cuantica (aceasta prima parte se opreste la inceputul secolului al XX-lea, la marea revolutie stiintifica reprezentata de aparitia relativitatii si mecanicii cuantice), urmarind sa propuna in viitor si un criteriu de demarcatie intre experimentele clasice si cele cuantice.

Cele bune sa s-adune!

Ma asteptam sa fie frumos: atat intelectual, cat si spiritual la Cucuteniada. Ma mai gandeam ca moldovenii sunt si gazde bune, ca banchetele ce vor insoti intreaga manifestare vor fi strasnice. Nu m-am inselat deloc, asteptarile fiind depasite de realitate, mai cu seama de un program artistic variat si extrem de bogat, sustinut de artisti din Chisinau, Iasi, Bacau, Cucuteni si Cotnari, care - de fapt - au fost si locatiile acestei reuniuni itinerante. Am avut prilejul sa-i reintalnesc pe bunii prieteni din Chisinau (o mentiune speciala pentru Valeriu Podborschi, Valerian Dorogan, Vasile Cartofeanu, Ilie Manole si Valeriu Dulgheru, toti de la Universitatea Tehnica a Moldovei), pe stralucitul matematician Eugen Grebenicov, vietuitor la Moscova de 60 ani, singurul roman membru al Academiei de Stiinte a Rusiei si cel care a dat numele sau unui asteroid al Pamantului (ce incantere sa stai in fata unei sticle de vin vechi si sa depeni firul vietii sale sau al contributiilor romanesti in matematica!) , pe organizatorii ieseni (prof. Lorin Cantemir, d-na Lenuta Chirita, prof. Dumitru Olaru), pe cei de la Bacau in frunte cu prof. Vasile Puiu, pe vesnicul primar de Cucuteni Mihai Tun, dar si pe toti ceilalti veniti din intreaga Romanie Mare sa impartaseasca rodul cercetarilor lor pe ultimul an. Separat de aceasta lista, trebuie sa-i asez pe poetii basarabeni Nicolae Dabija si Mihai Cimpoi, modele de umanism si de credinta romaneasca; din pacate, bunii frati si contributori traditionali ai simpozionului, Grigore Vieru si Andrei Vartic, nu au mai putut fi prezenti fizic din pricina soartei (cateodata, poate, nedreapta, dar sigur de data aceasta Dumnezeu a avut alte planuri cu ei). Au fost cartile lor, muzica pe versurile lui Vieru, evocarile calde, dintre care cele mai emotionante au fost cele ale lui Dabija. Mi-am dat obolul (pentru cine nu stie, veche moneda medievala ce a circulat si pe la noi, la fel ca si ort-ul german, cu trei lucrari, zic eu, bine primite de auditoriu). Drumul a avut si dimensiunea unui adevarat pelerinaj, iar lucrarile de tinuta - nu ar fi putut fi altfel, din cel putin doua pricini: calitatea participantilor si desfasurarea lucrarilor sub tabloul lui Dragomir Hurmuzescu, fizician de geniu si fondatorul primei scoli de inginerie electrica de la Iasi - mi-au ramas la inima. Poate, pe undeva, dacismul manifest al unora dintre comunicari a fost prea pronuntat pentru gustul meu (ca ardelean, greco-catolic, latinist si sapator amator pe santierele Daciei romane, mai ales la Ulpia Traiana). Este si ceea ce nu mi-a prea placut la legionari, macar ca adusesera sub stindardul lor, cu trei linii orizontale si trei verticale, floarea intelectualitatii vremii lor: Eliade, Noica, Vulcanescu, Nae Ionescu, Tutea, Blaga, Polihroniade, Mehedinti, Simionescu. Spunea cineva: in inginerie, periodic se semneaza protectia muncii si se repeta principiile ei; sper sa reluam la anul discutiile si sa impartasim aceleasi frumoase idei si idealuri!

miercuri, 16 septembrie 2009

Melvin Kranzberg si studiul sistematic al istoriei tehnicii in SUA

Mel Kranzberg, istoric al tehnicii, este considerat fara rezerve parintele invatamantului universitar de istoria tehnicii in Statele Unite. Articolul de fata isi propune sa prezinte cateva repere bio-bibliografice ale cercetatorului american, eforturile si realizarile sale in domeniu. Sinteza acestora nu este reprezentata de altceva decat de cunoscutele legi ale lui Kranzberg, definitorii pentru noua ramura a stiintei istorice. Prin mesajul sau, lucrarea se doreste a fi o noua pledoarie pentru promovarea disciplinei in invatamantul universitar de pe ambele maluri ale Prutului.
Melvin (familiar Mel) Kranzberg (22 nov. 1917 – 6 dec. 1995) a fost un istoric american, profesor emerit, fondatorul studiului sistematic si al invatamantului universitar de istoria tehnicii in Statele Unite ale Americii. Nascut in St. Louis, Missouri, intr-o familie de evrei, Kranzberg si-a luat diploma in istorie la Colegiul Amherst din Massachusetts, in 1938, apoi si-a luat masteratul, in 1939, si doctoratul in istorie europeana, in 1942, la Harvard University. A fost pe front in Europa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in serviciile de informatii ale armatei, cu grad de sergent. A fost decorat cu Steaua de Bronz, pentru fapte de arme, in batalia din Ardeni (cunoscuta si ca Battle of the Bulge, dupa numele unui cunoscut film american, din 1965), sub conducerea generalului George Patton. Specialist, la origine, in istoria moderna a Frantei sau, mai larg, in istorie si civilizatie occidentala, a predat, dupa razboi, pentru perioade scurte, din 1945 la Harvard University, din 1946 la Stevens Institute of Technology (in Hoboken, New Jersey), in 1947 a trecut la Amherst College, iar apoi va ramane pentru doua decenii la Case Institute of Technology (astazi cunoscut sub numele de Case Western Reserve University), in Cleveland, Ohio, din 1952 pana in 1971. In timp ce preda la Case a reusit sa implementeze primul program universitar din Statele Unite in History of Technology: este foarte importanta o remarca in acest moment: nu doar un curs, caci acestea existau din anii '40, cand Kranzberg era inca student la Harvard, ci un program, a carui finalitate era o diploma sau certificat in noua disciplina. In primii sai ani la Case, cand a inceput sa se preocupe de istoria tehnicii a fost puternic influentat de cartea lui Lewis Mumford „Technics and Civilization”. A parasit Case University in 1972, pentru a deveni profesor si, mai tarziu, profesor emerit la Callaway Chair for the History of Technology de la Georgia Institute of Technology si a predat aici pana la pensionare, in 1988. Chiar si dupa pensionare si-a pastrat biroul de la universitate, din D.M. Smith Building, si a continuat sa scrie si sa colaboreze cu colegii sai pana la moartea survenita, din cauza unui cancer, in 6 decembrie 1995. Dr. Kranzberg a inceput sa se specializeze in istoria tehnicii la Case Western, unde a scris si predat un asemenea curs pentru studentii facultatilor de inginerie. De-a lungul carierei sale, Kranzberg a fost editorul sau autorul a 11 carti, a scris mai mult de 150 articole si comunicari stiintifice, a tinut discursuri si conferinte in intreaga lume, a publicat in presa articole de popularizare a noului domeniu de cercetare, a fost evidentiat si pretuit de colegii sai. Printre multe alte distinctii, a primit Medalia „Leonardo da Vinci”, cea mai inalta distinctie a SHOT, in 1968, Premiul „NASA Apollo Achievement”, in 1969, si Medalia Centenara „Jabotinski” a statului Israel, pentru rezultate remarcabile in stiinte si litere, in 1980, Medalia „Roe” a Societatii Americane a Inginerilor Mecanici. Numele sau este indisolubil legat de doua institutii majore pentru disciplina pe care a fondat-o in America si a ilustrat-o la nivel mondial: 1. In 1958 a fost unul dintre principalii fondatori – impreuna cu Lynn White, David Riesman, Peter Drucker, Carl Condit si Lewis Mumford – ai Society for the History of Technology (SHOT); practic, infiintarea acestei societati a insemnat introducerea istoriei tehnicii ca domeniu de studiu la universitati. A fost secretarul acestei societati savante intre 1959 si 1974 si presedinte al ei in perioada 1983-1984. 2. Kranzberg a fost editorul revistei SHOT: „Technology and Culture”, din 1959 pana in 1981, cand i-a succedat Robert C. Post, venit de la Smithsonian Institution. Astazi, una dintre bursele oferite de SHOT poarta numele sau, este in valoare de 4000 $ si este destinata studentilor la doctorat in istoria tehnicii; de asemenea Georgia Tech a numit o noua catedra cu numele sau, Melvin Kranzberg Professorship of the History of Technology, in amintirea si onoarea sa. Dr. Melvin Kranzberg a fost o personalitate carismatica, de cea mai buna tinuta, careia ii placea enorm sa discute, sa prezinte si sa dezbata despre impactul tehnicii in lume, indiferent de epoca istorica. A fost obsedat de munca, workaholic, cum spun americanii, insa a ramas cunoscut pentru finul simt al umorului si pentru personalitatea sa expansiva. Fostii sai colaboratori povestesc, de altfel si numeroase fotografii stau marturie despre acest fapt, ca biroul sau deborda adesea de carti si hartii, multe dintre acestea ajungand in final in colectia sa, una dintre cele mai insemnate de la Georgia Institute of Technology. A fost foarte meticulos in pastrarea, sortarea si clasificarea notelor si materialelor care i-au trecut prin mana. Decupa tot ceea ce era de interes in ziare, reviste, magazine, cu grija de a clasa taieturile pe teme si subiecte, gata oricand de a le utiliza in viitorul sau discurs sau articol. A dactilografiat fascicule pentru toate cursurile pe care le-a tinut, care includeau si note de lectura. A pastrat lucrarile tuturor examenelor pe care le-a condus, dar si temele de casa, lucrarile de seminar, licenta si dizertatie ale studentilor sai. Un grup de admiratori si colegi a editat o lucrare omagiala numita: In Context: History and the History of Technology – Essays in Honor of Melvin Kranzberg. Este foarte cunoscut si apreciat in anumite medii universitare si pentru asa-numitele Legi ale lui Kranzberg in tehnologie, la fel de renumite ca si cele Trei legi ale roboticii apartinand lui Isaac Asimov:
1. Tehnica nu este nici buna, nici rea; nici nu este neutra. (Technology is neither good nor bad; nor is it neutral).
2. Inventia este mama necesitatii (Invention is the mother of necessity).
3. Tehnica vine in colete, mari si mici (Technology comes in packages, big and small).
4. Desi tehnica ar putea fi element primordial in multe chestiuni publice, factori netehnici au intaietate in deciziile politice legate de tehnica (Although technology might be a prime element in many public issues, nontechnical factors take precedence in technology-policy decisions).
5. Intreaga istorie este importanta, dar istoria tehnicii este cea mai importanta (All history is relevant, but the history of technology is the most relevant).
6. Tehnica este cea mai omeneasca activitate si asa este si istoria tehnicii (Technology is a very human activity - and so is the history of technology).

Ce este istoria tehnicii?

Cele ce urmeaza nu au alta motivatie decat de a prefata un elogiu adus lui Melvin Kranzberg, in postarea viitoare, un rezumat al comunicarii pe care o voi prezenta cu prietenul Valeriu Podborschi, de la Universitatea Tehnica a Moldovei, la Simpozionul "Cucuteni 5000 Redivivus" sau, pe scurt, Cucuteniada. Nu vreau sa incep acest drum fara a elimina din capul locului posibile erori de intelegere, fara a da justa masura a disciplinei pe care o indragesc si pe care o practic - asa cum este astazi posibil - cu consecventa. Daca se poate conveni usor ca prin tehnica se intelege ansamblul procedeelor folosite intr-o anumită meserie, mestesug sau arta, nu este la fel de usor de definit ce este istoria ei. Trebuie sa combat o perceptie eronata. Istoria tehnicii incă este confundata de multi oameni cu prestigiu cultural si stiintific cu un tablou sinoptic urias reunind istoriile dezvoltarii diferitelor ramuri ale tehnicii: constructii, mecanica, autovehicule, cai ferate, electrotehnica, electronica, automatica, telecomunicatii, aeronautica s.a. sau ale (sub)domeniilor si disciplinelor pe care aceste ramuri le cuprind. Este o vedere simplificatoare si paguboasa. Istoria tehnicii mai este iarasi confundata, si inca frecvent, cu cea a inventiilor. Pentru ei, dar si pentru foarte multi dintre cei care pretind a avea de-a face cu domeniul, gandirea simplista, ca scopul acestei ramuri a stiintei istorice (si nu a tehnicii, cum eronat se inţelege adesea!) este de a alcatui un tablou al diferitelor inventii, al cercetatorilor, al datelor si prioritatilor, chiar si al locurilor unde s-au petrecut faptele, este cea mai la indemana. In fine, atunci cand nu este confundata cu istoria inventiilor, este asimilata unei istorii a obiectelor. Foarte multi socotesc că telul ei este acela al elaborarii minutioase si indelungate a unei enciclopedii a diferitelor forme si genealogii ale obiectelor: roti de moara sau de car, arme si masini militare, masini simple sau mecanisme, motoare, automobile, avioane, computere etc., adica o munca sisifica, neindoielnic necesara, dar plictisitoare deopotriva de scris si citit, intr-un cuvant: respingătoare. Cu riscul de a-i supara, trebuie sa le spun ca se inseala, indiferent pe care dintre pozitiile de mai sus o impartasesc. Intr-un mod destul de greu de explicat astazi, tehnica nu a intrat decat foarte tarziu in domeniul istoriei. Se considera, de scoala franceza (si se pare ca asa si este), ca este cea mai tanara dintre disciplinele istorice, aproximativ din 1935, dintre cele legate de realizarile umane. Inaintea ei, istoria sociala si istoria economica au iesit la iveala ca si campuri istorice specifice, distincte in interogatiile lor si in presupunerile lor de istorie evenimentiala (pe care astazi specialistii o numesc si istorie factuala) in prima jumatate a secolului al XX-lea, sub impulsul unor cercetatori ca François Simiand, Ernest Labrousse, Marc Bloch, Lucien Febvre pentru istoria economica; Georges Lefranc si Jean Maitron pentru istoria sociala. Dar tentativele facute de Marc Bloch si Lucien Febvre pentru ca istoria sa ia in consideratie si faptele tehnice, tentative facute in anii 1930, reluate in anii 1940, apoi in anii '50 de François Russo si Roland Mousnier, n-au ajuns la nici o finalitate decat in anii 1970, cand a devenit evident ca nu mai este posibil ca intreprinderea industriala sa fie tratata ca fapt imaterial, ca nu este posibil de a o examina doar sub raportul cuantificarii sau prin simpla evaluare a profitului si a exploatarii. Abia atunci istoricii economiei au inceput sa admita ca a se ocupa de istoria tehnicii inseamna a analiza un triptic: oameni-capitaluri-tehnici, iar, pe de alta parte, sa contextualizeze acest triptic, sa il plaseze intr-un mediu plurivalent: economic, social, politic, cultural, religios etc. Am ajuns acum la o prima teza, definitorie pentru acceptiunea exacta a istoriei tehnicii, anume ca oamenii, faptele, intamplarile trebuie plasati in contextul epocii si priviti din mai multe unghiuri, sub raport relational. Intr-un volum de eseuri despre logica, prezentat sub forma unor scrisori, Constantin Noica citeaza o istorioara a intalnita la Carl Gustav Jung: un prieten de-al acestuia, aflat in China, si-a intrebat gazda ce inseamna Tao pentru chinezi. Chinezul l-a dus pe balcon si l-a întrebat ce vede? Strada, oamenii, casele, a raspuns europeanul. Si incă ce? Gradini, arbori, flori. Si ce mai vede? Ca bate vantul, a fost raspunsul. „Ei bine, toate laolaltă sunt Tao". Mutatis mutandis si pentru istoria tehnicii. O alta pastisa in definirea istoriei tehnicii este de a spune ca reputatul matematician si filosof britanic din secolul trecut, Bertrand Russell, care – aflat in dificultatea de a exprima concis continutul acesteia – a lansat butada: „Matematica este acel lucru pe care un mare numar de oameni competenti il fac si il numesc astfel”. Iata, asadar, o noua chestiune: a competentei!... Cele prezentate pană acum nu insemna in nici un fel ca istoricii au neglijat complet, pana in anii '30 ai secolului trecut, faptele si realizarile tehnice, dar nu s-au lasat atrasi de acestea, nu le-au considerat ca facand parte din marile preocupari, marile directii, marile curente ale istoriei. Prin propria sa natura, prin dificultatile pe care le punea si care reclamau un plus de competente, istoria tehnicii, dupa cum se va vedea si mai jos, si-a gasit cu greu locul in sanul istoriei.

O intalnire de suflet

De maine, 17 septembrie 2009, la Iasi si Bacau, cu un banchet pe cinste la Cotnari, sambata, pe 19 septembrie, se desfasoara a patra editie a Simpozionului International "Cucuteni 5000 Redivivus". Pornit la Chisinau, la Universitatea Tehnica a Moldovei, sub tutela acad. Ion Bostan, dar sub coordonarea organizatorica a bunului meu prieten prof. dr. hab. Valerian Dorogan, prorectorul UTM, si tinut trei editii dincolo de Prut, iata ca simpozionul trece in Romania pentru intaia data. Acum, actorii principali sunt prof. dr. ing. Lorin Cantemir (Iasi) si prof. dr. ing. Vasile Puiu (Bacau), prezente active la celelalte editii (eu am participat doar la cea de-a treia, anul trecut, dar vestea le mersese deja si i-am receptat ca atare). Asa cum s-a dovedit a fi anul trecut, de mare simtire romaneasca, ma astept si acum traiesc momente de inaltare sufleteasca si de delectare intelectuala, sa regasesc inimi calde si vointe otelite, cu speranta la viitorul comun al romanilor, siliti inca sa traiasca in doua tari distincte si apartinand fiecare altei sfere de influenta. Simpozionul propriu-zis sta sub titulatura "Stiinte exacte si mai putin exacte" ceea ce face ca tematica lurarilor sa fie destul de larga si - ipse facto - mai putin plictisitoare decat obisnuitele reuniuni stiintifice, unde oamenii sunt preocupati mai degraba sa bifeze o activitate si sa-si vada comunicarile in Book of Abstracts sau Proceedings-urile ulterioare (deh, chestie de puncte, ca asa-i invatamantul universitar de la noi!). Acest simpozion - asa a fost la editiile precedente si asa il arata programul final - promite a fi un prilej mai bun de revedere, de aducere aminte, de traire romaneasca, decat o goana prin varii sali, pe la sectiunile reuniunii, pentru prezentarea in cele cinci sau opt minute alocate a versiunii in PowerPoint a lucrarii anuntate. Dezbateri linistite, fara cronometru, cu interventii de toata frumusetea, molcome (doar suntem in Moldova!) tin locul celor obisnuite in situatii de acelasi gen, dar pe alte coordonate. Voi posta la intoarcere impresiile traite, dar sunt sanse minime sa fiu inselat in asteptarile mele... Doamne-ajuta!
P.S. Pacat ca nu le poti face intotdeauna pe toate: Dan Antoniu, un exceptional istoric al aviatiei, isi lanseaza vineri, 18 septembrie, la Bintinti (astazi Comuna Aurel Valicu) o monografie inchinata "maistorasului Aurel" bazata pe nenumarate documente inedite. Un eveniment ce nu ar trebui ratat.

duminică, 13 septembrie 2009

Cum sta treaba cu doctoratul? (II)

Prietenul meu Vlady Mardarescu, inepuizabil izvor de anecdote si povesti, mi-a spus recent, foarte serios, ca a venit sfarsitul lumii. La mirarea mea, a argumentat: pai, nu vezi? Evreii s-au apucat de razboi, nemtii de comert si romanii de... cercetare stiintifica! Continuarea celor din postarea anterioara este - dupa cum am spus - relatarea unei epopei doctorale personale, cu avatarurile ei cu tot. In 1994, sub imboldul unui prieten varstnic, m-am inscris la doctorat la Universitatea "Transilvania", la profesorul S., cu tema "Contributii la studiul lagarelor cu alunecare in vederea imbunatatirii parametrilor functionali", cu examen de limba si colocviu de admitere, tot tacamul. Pe parcursul pregatirii, am sustinut cele trei examene programate si trei referate. Cum profesorul S. m-a lasat de capul meu, am batut drumul Bucurestiului si l-am cunoscut pe prof. Mircea Pascovici, autoritate absoluta in domeniu (colaborator apropiat al lui V.N. Constantinescu), care mi-a sugerat un caz termo-elasto-hidrodinamic (TEHD, pour les connaisseurs) pentru curgerea lubrifiantului si am incercat o modelare pentru cazul dat. Am ajuns, fireste, la o forma a ecuatiei lui O. Reynolds pe care trebuia sa o rezolv in cazul particular ales. Ecuatia, diferentiala de gradul doi, este rezolvabila numeric, dar - dupa nenumarate discutii si incercari impreuna cu prof. Marin Marin de la Catedra de Algebra, Geometrie si Ecuatii Diferentiale - am reusit sa o aduc la o forma integrala (cu transformata Vogelpohl) - si sa o rezolv. Am interpretat rezultatele si am tras concluzii in vederea imbunatatirii parametrilor functionali. Cand totul a fost pus pe hartie, am constatat ca aveam 189 pagini, cu o structura si coerenta bune pentru o teza (ma preocupasem intre timp de tema: How to write a PhD Thesis si am publicat in Buletinul AGIR o lucrare bine primita cu titlul "Metodica redactarii tezelor de doctorat"). Bucuros, am alergat intr-un suflet la profesor, i-am povestit istovul si isprava, dar am fost tratat cu destula raceala. Dupa vreo doua saptamani, sunt convocat la discutii: cum ai ales cazul?, de ce ai modelat asa?, cine te-a ajutat in rezolvarea ecuatiilor? unde ai gasit aceasta structura de teza? Am raspuns pe rand si apoi am primit o teza a unuia Lobontiu, care cercetase o tema apropiata sub conducerea mecanicianului Andrei Ripianu, si mi s-a spus sa preiau un capitol pe care sa-l inserez intre altele doua din teza mea si voi fi programat pentru sustinerea in catedra si apoi cea publica. Am refuzat: ce mi se propunea nu era nici corect, nici in legatura directa cu teza mea. Urmarea: am fost sunat de rectorul de atunci, prof. Sergiu Chiriacescu (fostul meu profesor de Vibratii si coleg de CFSN pe universitate, in decembrie `89-ianuarie `90), care mi-a aratat un memoriu prin care se propunea respingerea tezei ca fiind "un curs de ecuatii diferentiale, cu unele aplicatii la lagare". Am raspuns tot cu un memoriu, in care ma aratam mandru ca un inginer scrie cursuri de ecuatii diferentiale si solicitam o comisie de analiza a tezei. Nu s-a facut nici pana in ziua de azi. In 2000, dupa ce preocuparile mele se cristalizasera pe Istoria Tehnicii si scrisesem destule materiale mai ales pe tema istoriei aviatiei si industriei aeronautice de la noi, m-am intalnit cu prof. Florea Dudita si i-am vorbit de preocuparile mele, de descoperirea unui motor de avion extraordinar realizat de I.A.R. Brasov in 1943, necunoscut, practic, dar care reprezenta o prioritate romaneasca in domeniu. N-a fost greu sa-l conving sa conduca o teza cu aceasta tema: "Motorul I.A.R.-7M, o realizare brasoveana originala" si am luat-o de la capat: trei examene si trei referate, toate in plenul Catedrei Design de Produs si Robotica. De aceasta data, am colaborat cu coordonatorul foarte bine, el urmarindu-mi atent pasii, iar eu consultandu-l de cate ori aveam nevoie. Am pus in lumina un motor de exceptie si pe realizatorii lui, am publicat doua carti (cu continutul primelor doua referate) in timpul progarmului doctoral si opt articole in strainatate. Am realizat si o modelare virtuala a motorului, in CATIA V5, am facut un studiu statistic pentru evaluarea performantelor motorului comparativ cu 100 motoare de aceeasi solutie constructiva (arhitectura in stea, cu sapte cilindri), am interpretat rezultatele dupa fiecare marime caracteristica si, prin interpolare, am determinat scorul final al analizei comparative realizate statistic, am extins teoria similitudinii motoarelor cu ardere interna si la motoarele de avion. Pentru ca teza era totusi in domeniul fundamental Stiinte Ingineresti, am tinut sa fac doua capitole de cercetare pur inginereasca, Determinarea incarcarii termice a principalelor repere si Determinarea raportului maxim de comprimare al motorului I.A.R.-7M. Am sustinut teza in catedra si apoi public, in 21 decembrie 2007, cu participarea intregii catedre (cea mai numeroasa din universitate), am avut o comisie formata din: Florea Dudita (UNITBv), Corneliu Berbente (UPB), Gheorghe Bobescu (UNITBv), Alexandru Herlea (UTBM, Franta), toti DHC, si Barbu Nouras Lupulescu (UNITBv) - presedinte, ca decan al facultatii. La sustinere au participat ca invitati, printre altii: acad. Radu Voinea, prof. Radu Munteanu - rectorul UT Cluj, prof. Pompiliu Manea, prof. Liviu Sofonea. Surpriza: ministerul nu confirma titlul! Aflu - prin directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Craiova - de la un membru al Comisiei de Inginerie Mecanica ca, de fapt, cineva a pus o contrapila. Arat, prin contestatie, ca specializarea Istoria Stiintelor Tehnice poate fi in corespondenta cu oricare dintre domeniile din cadrul Domeniului fundamental Stiinte Ingineresti (cf. OM nr. 4890/1999 si 4119/1997), iar - dupa un an si opt luni - C.N.A.T.D.C.U. catadicseste sa raspunda confirmand titlul. Nu am avut nici un sprijin din partea Universitatii Transilvania ca IOD, de parca nu as fi fost aici doctorand. Dupa primirea vestii, pe mai multe cai, mi se tot transmite sa stau cuminte si sa nu fac taraboi: nu vezi ca abia s-au potolit?, de parca as fi unul care a copiat copios si a venit cu o teza incropita. Tema imi apartine si este originala, domeniul ales este de granita intre inginerie mecanica, istoria tehnicii si aviatie, cercetarea este noua: aplicarea metodelor statistice pentru evaluarea motoarelor, similitudinea motoarelor de avion, utilizarea modelarii virtuale, aducerea in atentie a unei contributii romanesti de exceptie pe plan mondial. Ca sa nu existe comentarii, m-am inscris si in Franta, la Universite de Technologie de Belfort-Montbeliard (a patra universitate de tehnologie din Franta!), la un doctorat in Istorie Sociala cu teza "Naissance et developpement de l`aviation et de l`industrie aeronautique roumaine pendant la premiere moitie de XIX-eme siecle", cu termen de finalizare in acest an universitar (2009-2010). Iata ca nu am nimic de ascuns si nici temeri in a-mi face cunoscut titlul stiintific dobandit prin munca asidua, dar si mare pasiune. Si sper ca in scurt timp, impreuna cu colegii din Comitetul Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii al Academiei Romane (C.R.I.F.S.T.) sa reusim sa impunem ca domeniu distinct de doctorat Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii, cu oricare dintre diviziunile posibile.

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Cum sta treaba cu doctoratul? (I)

Mi-a scris un prieten bun, care ma cunoaste de foarte multa vreme, pe mail si nu intr-un comentariu vizibil pentru altii, intrebandu-ma ce m-a apucat sa-mi trec titlul de doctor la informatiile personale si pe manseta blogului, ca sa pot fi luat in balon de te-miri-cine. Gandindu-ma bine, daca el, care ma stie bine, din scoala (si care la randu-i este un universitar serios si apreciat), se mira, de ce nu ar face-o rauvoitorii? Voi incerca in cele de mai jos sa ating cateva probleme legate de tema. Din ratiuni de timp, o voi face in doua parti: aprecieri generale si, apoi, relatarea unei lupte personale. Stiu ca - si presa a prezentat de nenumarate ori situatia, cu tuse mai mult sau mai putin potrivite - in ultimii ani, in Romania, s-au acordat mii de titluri de doctor. Multe dintre tezele prezentate au putut fi compilatii (ceea ce nu este cel mai grav fapt, exceptie facand cazurile copy-paste de pe internet), dar si plagiate grosolane, lucrari comandate altora (in unele cazuri chiar profesorilor coordonatori), bine platite, ori chiar doctorate obtinute prin influenta politica. Nu inseamna ca toate tezele sustinute sunt lucrari lipsite de valoare stiintifica, fara contributii originale, facute la norma. Ar fi o perspectiva paguboasa si nerealista: exista si studenti valorosi si profesori onorabili, care nu fac rabat de la principii, de la exigenta. Desi pare, numarul de doctorate nu este chiar atat de mare, mai ales daca se are in vedere si accentul pus pe educatia continua, si raportul la numarul de locuitori sau de persoane care urmeaza studii superioare. Ramane in picioare, insa, problema calitatii si seriozitatii studiilor si disertatiilor doctorale. Doar 3% din europenii inscrisi la studii universitare urmeaza un doctorat, am gasit intr-un comentariu citand Institutul European de Statistica. La data studiului, in Romania, numarul celor inmatriculati la doctorat era de 2,6% din totalul celor care urmau studii universitare. Astfel, ca tara, ne clasam pe locul 12 între cele 34 de state cuprinse in raportul Eurostat, inaintea Poloniei (1,6%),Italiei (1,9%) sau SUA (2,2%).
Aspectul cel mai neplacut este acela ca personaje fara tangenta nu doar cu lumea stiintifica, ci chiar cu limba romana sau cu notiuni elementare, de multe fara liceu -coloana vertebrala a pregatirii unei persoane -, considerand ca o diploma de bacalaureat obtinuta cu dificultate nu tine locul cunostintelor ce trebuia sa fie acumulate in scoala, se prevaleaza de acest titlu stiintific obtinut la apelul de seara. Sa mai vorbim de o limba straina, conditie obligatorie de inscrere la colocviul de doctorat? Se incadreaza aici celebritati ca: Dinel Staicu (fost militian si uslas, cu teza "Economia subterana in perioada de tranzitie la economia de piata in Romania"), Genica Boierica (cu profesionala de aprozarist la baza), Nicolae Mischie (baronul de Gorj, doctor in istoria dreptului, care macar a terminat o facultate in alte vremuri), Costel Casuneanu (regele asfaltului, cu doctorat la Acad. de Politie), Tiberiu Iacob-Ridzi (primarul din Petrosani si sotul ministresei penale), Mioara Mantale (fost prefect si pupila cui a trebuit), Cristian David (doctor in timp ce era si ministru), Oana Boc (cand sotul a devenit sef de partid si primar al Clujului), Cozmin Gusa (baiat istet, dar in cearta continua cu sine), Eugen Nicolaescu (de asemenea, doctor in timp ce era si ministru), Maria Beuran (sotia ministrului copiuta, la randu-i anchetata pentru plagiat) si lista poate continua... Unii dintre posesorii fraudulenti ai titlului ajung sa creada sincer ca sunt oameni de stiinta si parca sunt loviti de apoplexie atunci cand meritele le sunt puse in discutie. Efectul nedorit este acela al scaderii prestigiului public al acestui titlu academic, cu repercusiuni asupra adevaratilor intelectuali din Romania, pusi pe nedrept in balanta cu semianalfabetii cu diploma, cu plagiatorii de joasa speta, cu profesionistii provenind din fosta Securitate. Luarea in zeflemea globala a posesorilor doctoratului are si efectul trist al parasirii tarii de multi dintre cei cu adevarat merituosi, pentru a merge in mari centre de cercetare, unde sunt apreciati cum se cuvine. Situatia fraudulentei doctorale nu este noua: nu doar de la Revolutie incoace se vand si se cumpara doctorate in Romania, ci si inainte, nomenclaturistii aveau acces la titlu, in detrimentul cercetatorilor, care puteau urma cu greu doctoratul (in limita unor locuri extrem de putine) pentru a nu-i pune in umbra pe doctorul in economie Nicolae Ceausescu si pe doctorul in chimie Elena, sinistra sa sotie. Problema cea mai grava este scara la care se intampla acest lucru, de zeci de ori mai mare astazi fata de trecutul invocat. Doctoratul este, in mod normal, o poarta spre cercetare, o piatra de incercare a aptitudinilor in acest sens si nu o cocarda de prins la haina. Din pacate, cum ocupa unul o functie publica vizibila, o demnitate sau un grad de ofiter superior (mai ales in servicii) sau cum intra pe poarta Palatului Parlamentului, nu mai poate trai fara doctorat. Spunea Caragiale ca lucrul cel mai greu pentru romanul alfabetizat este sa se abtina de la scris; mutatis mutandis, cea mai mare tentatie pentru unii dintre politicienii romani este sa faca doctorat, sa scrie carti si sa predea la universitate. Ma intreb, de ce nu or fi facut aceste lucruri inainte de a ocupa pozitia sociala actuala, de ce isi dau examene la 40, 50 sau 60 ani, in loc sa le fi sustinut la timp. Probabil, din cauza unor complexe de inferioritate. O cauza pentru cele ce se intampla este reprezentata de lipsa de verticalitate a celor care valideaza titlurile, care - de cele mai multe ori - nu au curajul de a se opune acordarii catre un inalt demnitar sau in fata unui demnitar cu rang de profesor coordonator. As fi curios daca exista cineva care sa puna in discutie teza indrumata de un Adrian Nastase, de pilda. O alta cauza este legata de subfinantarea cronica a invatamantului. Nu sunt bani pentru salariile din invatamant, desi s-au luat atatea miliarde de euro de la organisme financiare europene sau mondiale, desi s-a promis ca vor fi dati (eu imi amintesc destul de bine campania pentru alegerile parlamentare de acum un an, cand una dintre principalele acuze aduse liberalilor viza majorarile salariale ale dascalilor). Nu sunt bani pentru baza materiala a scolilor de orice nivel, nu sunt bani pentru abonamente la reviste stiintifice internationale, nu sunt bani pentru burse de studiu s.a.m.d. In aceste conditii, profesorii conducatori de doctorat trebuie sa gaseasca o cale sa se descurce in propria viata, doctoranzii sa cerceteze pe genunchi si sa aduca contributii originale, conducatorii institutiilor organizatoare de doctorat sa aiba solutii pentru toate problemele. Iar cea mai la indemana solutie a fost aceea de a organiza mastere de cercetare si doctorate pe bani, de a trai din taxele incasate de la studenti. Ma asteptam de la universitatile particulare, care sunt mai degraba SRL-uri, sa faca asa ceva, dar iata ca molima a cuprins si universitatile de stat, cu complicitatea ministerului. Privesc scandalul declansat de d-na Andronescu cu Universitatea "Spiru Haret" ca pe o rafuiala pe incasari si nu ca pe o lupta cu impostura, pentru cresterea credibilitatii invatamantului romanesc. In fine, o ultima cauza care imi vine acum - caci trebuie sa inchei rapid pentru a da cu mopul, chestie de liniste conjugala - este aceea a numarului mare de institutii organizatoare de doctorat (IOD, cum le zice in termeni conscrati), pe care o pun pe seama criteriilor laxe de acordare a acestei misiuni. Nu am nimic cu universitati ca Resita sau Targoviste, dar ma tem ca, in scurt timp, si la Patarlagele se va putea sustine doctoratul. Iarasi ma intemeiez pe un raport public: Doar 13% din universitatile americane organizeaza studii doctorale, arata raportul „Romania educatiei, Romania cercetarii“, realizat de Comisia prezidentiala pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniile educatiei si cercetarii. In schimb, o privire aruncata pe statutul universitatilor din Romania arata ca peste 90% din institutiile de invatamant superior autohtone se bucură de acest drept. O mare vina revine legislatiei de pana acum din domeniu, dar nu cred ca noul va schimba mare lucru. Normele legale privind organizarea studiilor doctorale s-au tot schimbat, din 1990 incoace, lasand la latitudinea fiecari institutii organizatoare de doctorat sa stabileasca propriul regulament si numarul de locuri disponibile. Iar cum si democratia este la noi originala, de ce nu ar fi si autonomia universitara?

joi, 10 septembrie 2009

Sofonea, principalul vinovat

Am afirmat ca noul blog lansat - al meu, cum ar veni - are ca tema generala Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii, iar astazi vreau sa il demasc pe vinovat. In urma cu multi ani, dupa Revolutie, sa fi fost cam prin `91 ori `92, m-am intalnit cu profesorul Liviu Sofonea de la Fizica, pe care il cunoasteam deja din vremea facultatii, cand trecea drept un Einstein mai mic, ratacit din intamplare pe Colina Universitatii. Ne-am lansat intr-o lunga discutie, pe marginea evenimentelor politice ale momentului (Jos Iliescu si alte chestii de acest fel), stand pe indelete la taifas pe terasa de la Postavarul, cu mici si bere in fata. Incet-incet, discutia a trecut de la istoria politica recenta la cea a perioadei interbelice, apoi la istoria Romaniei din alte vremuri... Nu mai stiu exact cum am ajuns la stiinta si tehnica, abordate in perspectiva istorica, si la ideea contextualizarii lor. Am fost incantat (ca sa nu folosesc cuvantul fascinat) de acest mod de a vedea lumea si de a interpreta totul prin aceasta prisma, fapt ce presupunea o adanca filosofare. Ne-am despartit cu regret, dar am continuat sa ne intalnim de cate ori era posibil - Sofonea isi reprimise casa parinteasca din Sibiu si se mutase acolo -, de cate ori se afla in Brasov. Urmatoarele intalniri au avut ca pilon aceasta mare Istorie si m-au cucerit definitiv. Obiceiul de a ne intalni si placerea intelectuala aferenta au fost curand intregite de atragerea mea in jocul participarii la reuniuni stiintifice aiurea pe mapamond (eu m-am putut, la vremea respectiva, implica doar in cele din tara), caci profesorul este binecunoscut ca globe trotter. Fara sa realizez, intalnirea noastra si calatoriile impreuna au devenit pentru mine o necesitate si, atunci cand din pricina unui voiaj mai prelungit al lui nu ne vedeam pentru un interval mai mare de o luna, simteam ca imi lipseste ceva. M-am trezit in mijlocul unui grup de naivi, de visatori, care gravitau in jurul personajului, si care - pentru a-si spune cumva - se intitula Comitetul Roman Pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii (C.R.I.F.S.T) al Academiei Romane, Filiala Brasov. Intalniri, discutii savante, pizme sau barfe, ca in orice grup mai mare de doi romani, dar grupul s-a sudat totusi si a mers inainte atragand oameni noi. Am realizat ca sunt pierdut si ca nu ma voi mai putea sustrage, eu, care ma socoteam un om de actiune. Mai tarziu, au venit si proiectele unor muzeizari, concretizate la Brasov in definirea Muzeului Stiintei si Tehnicii sau Museum Technicum Vivum Brasoveniensis, cum ii place prof. Sofonea sa-i spuna, vazut ca un arhipelag, cuprinzand mii de insulite (voi povesti odata despre Sofonea si Arhipelagul Polinezian), mai mari sau mai mici, fiecare cu relevanta si magnitudinea sa. Am inceput si sa cutreieram lumea, impreuna sau fiecare pe conta lui, alergand dupa aceleasi himere, dar socotindu-ne pe rand cand hidalgo, cand servantul: Belfort, Paris, Viena, Moscova, Londra, Beijing, Cadiz, Budapesta, British Columbia etc. Am renuntat la o teza de doctorat gata scrisa, dupa cinci ani de zdroaba, am inceput-o pe alta cu o tema de Istoria Tehnicii si am suportat si consecintele prostiei, si pe cele ale rautatii, mai degraba romanesti, decat omenesti, asteptand doi ani si opt luni sa se gaseasca o alveola academica in care sa fie asezata si confirmata teza. Oricum, vorba personajului meu de astazi, doctoratul este important doar atunci cand nu il ai. Au ramas in urma nenumarate lucrari: articole, carti, comunicari si alocutiuni, care asternute pe hartie pot impresiona. Dar am ajuns la o alta intelegere, la formularea metateoriei si - cu visatorii din Brasov, cu cei din Bucuresti sau din Cluj - in plin avant de a castiga sustinerea pentru impunerea unei noi discipline universitare de studiu: Istoria Tehnicii.
M-am lecuit - cel putin pentru o buna bucata de vreme - de politica, de presa gregara pe care o faceam, am intrat in tagma celor care impusca francul si sunt priviti ca naivi, dar isi urmaresc drumul cu consecventa si lasa ceva in urma. Ma gandesc sa ma razbun pe Sofonea, caci el este vinovat. Si orice fapta buna se plateste!

miercuri, 9 septembrie 2009

Prima postare

Cand incepi o activitate, un drum nou, este uzual sa iti fixezi cateva repere, sa te hotarasti si sa anunti ce anume doresti sa faci. Asa si cu un blog, spun eu, chiar daca este usor de facut si utilizat, cu cateva click-uri si ceva date despre tine, unde te gandesti ca iti poti publica gandurile, pozele, ideile si unde comunici cu alti oameni, de preferinta cu preocupari apropiate. Acest blog vrea sa fie unul de idei, de cultura, in general, si de cultura tehnica, in special. Daca tema si autorul definesc blogul, atunci nu ma poate reprezenta decat unul care pune in prim-plan preocuparile mele, contactele mele, evenimentele la care particip, cu cateva aprecieri de ordin personal. Sa am si posibilitatea sa primesc comentarii ale celor ce citesc punctele mele de vedere inseamna o sansa nesperata de a ma verifica si a relationa pe temele preferate. Iata, asadar, tema centrala a acestui nou blog: istoria si filosofia stiintei si tehnicii, cu o atentie speciala acordata istoriei tehnicii. De mai multi ani, alaturi de oameni ca Liviu Sofonea, Alexandru Herlea, Elena Helerea, Ioan Goia, Radu Bellu s.a., militez pentru impunerea unei noi discipline universitare numite Istoria Tehnicii, care cu foarte mare greutate isi face drum in lumea noastra, desi in Occident (si mai ales in SUA), este consacrata si bine reprezentata. Apoi, cu aceleasi persoane, ne caznim sa determinam crearea unui Muzeu al Stiintei si Tehnicii in Brasov, dar nu prea ne iese. Am infiintat un ONG, am propus proiectul pe rand, Universitatii Transilvania, Consiliului Judetean Brasov si Consiliului Municipal, care au fost de acord cu propunerea, au votat-o in unanimitate, au semnat cu mare bunavointa un contract de parteneriat public-privat, dar in rest... Ca sa nu mint, Consiliul Municipal Brasov a atribuit o cladire interesanta, intr-un parc frumos, dar destul de excentric situata: fosta cantina a Grupului Scolar ASTRA (Steagul Rosu), langa Eurofarm. Din pacate, cladirea parca a iesit de curand de sub bombardament. Nu se face nimic, chipurile pentru ca nu sunt bani (sic!).

All history is relevant, but history of technology is most important spunea Melvin Kranzberg, poate cel mai important istoric al stiintei de peste ocean. Cred cu tarie in adevarul maximei lui si sunt convins ca Brasovul are ce povesti si ce arata macar vizitatorilor lui, macar de ar fi aratat doar capitolul I.A.R. Brasov, cea mai titrata uzina de avioane de la noi, ca sa nu ne referim la intreaga industrie de altadata.
Voi scrie despre acest gen de lucruri aici si, cu cat voi primi mai multe comentarii sau simple pareri, cu atat voi fi mai increzator ca nu pierd vremea si ca speranta nu a murit.